România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili

În ultimul an, România are o accelerare îngrijorătoare a învechirii parcului auto, potrivit datelor Profit.ro, care arată că la 1 ianuarie circulau în plus, față de decembrie 2024, un total de 400.000 de mașini cu o vechime de peste 20 de ani.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili

Toți anii de Program Rabla au fost inutili, având în vedere că România a ajuns la 3,4 milioane de automobile fabricate cel mult în 2006, adică au o vechime mai mare de două decenii, în creștere accelerată de la 3 milioane câte erau la 31 decembrie 2024.

Fenomenul a fost posibil din cauza numărului foarte mare de autoturisme second-hand importate din Europa în ultimul deceniu, mașini care, la data înmatriculării în România, aveau deja o vechime considerabilă. Vârsta coincide, de altfel, cu perioada de când țara a devenit membră a Uniunii Europene iar legislația a deschis calea importurilor de mașini rulate.

Celebrele taxe de mediu impuse în acești ani nu au reușit decât să întârzie acest val de autoturisme second-hand, care pare că sufocă tot mai mult șoselele.

Ryanair taie zeci de curse din mai multe orașe, invocând taxele de aviație majorate de guverne CITEȘTE ȘI Ryanair taie zeci de curse din mai multe orașe, invocând taxele de aviație majorate de guverne

La acestea se adaugă și mașinile noi cumpărate de români în anii de boom de dinaintea marii crize din 2008 – 2009, care au început deja să devină rable, dar continuă să circule liniștite pe șosele.

Indicatorul care atrage atenția cel mai mult în aceste statistici este ponderea pe care categoria de vârstă „peste 20 de ani” a atins-o: 39,1%, după ce anul trecut era la 35,9%, iar în 2023 se limita la 33%.

De altfel, și segmentul de autoturisme cu vechime între 16 și 20 de ani este suficient de consistent, având 2,3 milioane de mașini, chiar dacă a scăzut ușor, cu 150.000 de exemplare, la 26,7% din totalul parcului auto în circulație.

În total, autoturismele din România aflate în circulație care au mai mult de 16 ani vechime, adică o vârstă critică pentru starea tehnică a oricărui vehicul, depășesc două treimi.

Zelenski despre Putin: Sunt mai tânăr. Lui nu-i mai rămâne mult timp CITEȘTE ȘI Zelenski despre Putin: Sunt mai tânăr. Lui nu-i mai rămâne mult timp

În același timp, mașinile cu 11 – 15 ani vechime au scăzut ușor la 14,5% din parcul de autoturisme, volumul apropiindu-se de pragul de un milion de vehicule. În urmă cu doi ani, acest segment reprezenta 16,2% din parcul de autoturisme.

Mașinile care pot fi considerate noi sau într-o stare tehnică foarte bună, adică cele cu maxim 10 ani vechime, reprezintă doar 20% din parcul auto, în creștere nesemnificativă, de la 19%, având un volum de 1,7 milioane de unități (1,5 milioane în 2023).

România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili

Dieselul, majoritar pe șosele

Din punct de vedere al tipului de propulsie, se remarcă de asemenea o prezență alarmantă în continuare a dieselului în rândul vehiculelor aflate în circulație, o caracteristică îngrijorătoare în combinație cu vârsta parcului auto. În total, România a ajuns la 4,44 milioane de autoturisme care rulează cu motorină, reprezentând 50,7% din total, în pofida intrării pe piață a unui număr destul de mare de mașini hibride și, într-o oarecare măsură, electrice.

Practic, înlocuirea s-a făcut preponderent pe segmentul de motorizări cu benzină: acestea au scăzut de la 45,8% în 2023, la 44,5% în 2024 și la 43% în 2025. Hibridele (toate tipurile, inclusiv mild-hybrid) au ajuns la 4,3% din parcul auto, iar electricele au crescut foarte puțin, la 0,7 procente din total, numărul acestora ajungând la 31 decembrie 2025 la 61.453 de vehicule, respectiv 70.826 de vehicule dacă adăugăm și vehiculele comerciale.

Secretele Ford Puma electric, fabricat în România, dezvăluite de un inginer german: Este ca o mașină de Formula 1 CITEȘTE ȘI Secretele Ford Puma electric, fabricat în România, dezvăluite de un inginer german: Este ca o mașină de Formula 1

În total, parcul auto al României aflat în circulație a crescut ceva mai lent decât în urmă cu un an, la 8,77 milioane de autoturisme, 1,14 vehicule comerciale ușoare și alte 1,3 milioane alte tipuri (motociclete, camioane, remorci, tractoare etc.). Creșterea a fost de 4 procente, fiind depășit în premieră pragul de 11 milioane de vehicule pe șosele. Pe segmentul de autoturisme, creșterea a fost cu 325.000 de unități (+3,8%), de asemenea mai mică decât în anul precedent.

Cele mai populare mărci și modele de pe străzile României

La finalul anului 2025, Volkswagen este marca cea mai prezentă pe șosele, evident cu ajutorul importurilor second-hand din ultimii 20 de ani. Cu 1,48 milioane de autoturisme, brandul german depășește cu puțin mașinile Dacia, care sunt „numai” 1,47 de milioane de vehicule. Pe locurile 3 și 4 se află mărcile Opel și Ford, cu 718.000 și, respectiv, 600.000 de vehicule.

Cel mai popular autoturisme din România rămâne Logan, care a ajuns la 510.000 de exemplare în circulație. Acesta este urmat de VW Golf, care are nu mai puțin de 463.000 de exemplare pe șosele, și de Passat, cu 351.000 de exemplare înmatriculate în România. La Golf, mai mult de jumătate (252.000 unități) sunt mai vechi de 20 de ani și aproape tot atâtea sunt echipate cu motor diesel. La Passat, aproape toate sunt diesel (278.000 de unități) și „doar” 121.000 sunt mai vechi de 20 de ani.

Logan nu are decât aproape 5.000 de mașini cu vechime peste 20 de ani, deoarece modelul este în fabricație doar din 2004.

Marca VW are cea mai mare contribuție la vechimea parcului și, mai ales, la ponderea dieselului: peste un milion de autoturisme cu motorină aparțin acestei mărci, în timp ce Dacia are cea mai mare pondere între mașinile cu benzină.

FOTO „Mașina” care a ars în București este de fapt un cvadriciclu din plastic produs în Turcia. Costă 5.000 de euro și are o baterie cu plumb CITEȘTE ȘI FOTO „Mașina” care a ars în București este de fapt un cvadriciclu din plastic produs în Turcia. Costă 5.000 de euro și are o baterie cu plumb

Pe segmentul electric, numărul de mașini Dacia Spring a ajuns în acest moment la 18.600 de exemplare, dar Tesla nu se lasă: cu aproape 11.000 de mașini, este a doua cea mai prezentă marcă electrică din România, fiind urmată de VW și Renault, cu peste 4.000 de autoturisme fiecare.

Tesla Model 3 are un număr aproape dublu de mașini, 6.172, față de Model Y. Top 5 al mașinilor electrice este completat de Hyundai Kona și Renault Zoe, cu peste 2.000 de unități fiecare.

Aflat în primul său an de producție, modelul Ford Puma Gen-E a depășit deja 500 de mașini înmatriculate în România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite