Nissan anunță rezultate financiare spectaculoase, chiar în ziua semnării acordului cu Renault

Nissan anunță rezultate financiare spectaculoase, chiar în ziua semnării acordului cu Renault
scris 26 iul 2023

Nissan a obținut o evoluție remarcabilă a afacerii în primul trimestru al anului fiscal 2023, cu o creștere mare a veniturilor și o dublare a profitului operațional, în timp ce profitul net s-a majorat de mai bine de două ori, în pofida unei scăderi a vânzărilor la nivel global.

Primele trei luni ale anului fiscal japonez, început la 1 aprilie, au adus performanțe notabile pentru Nissan, deși compania s-a confruntat în continuare cu unele provocări generate de criza de semiconductori și de condițiile dificile din China. Compania japoneză a reușit să obțină venituri de 2.917 miliarde yeni (circa 19 miliarde euro), mai mari cu 37% decât cele realizate în trimestrul similar din 2022, raportând în același timp un profit operațional de 128 miliarde yeni (circa 823 milioane euro), cu 98% mai mare decât cel de anul trecut, și un profit net de 105 miliarde yeni (circa 675 milioane euro), care depășește rezultatul din 2022 cu 124%.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Renault și Nissan au semnat noul acord al Alianței. Se schimbă raportul de acțiuni al celor două companii CITEȘTE ȘI FOTO Renault și Nissan au semnat noul acord al Alianței. Se schimbă raportul de acțiuni al celor două companii

Marja operațională s-a îmbunătățit cu 1,4 puncte procentuale, urcând la 4,4%, o valoare care mai poate fi îmbunătățită comparativ cu competitorii de top din industria auto. Rezultatele au fost obținute pe fondul unei scăderi a vânzărilor cu 3,7%, la un volum total de 789.000 de unități, ca urmare a unui declin major, de -45,8% pe piața din China. Producția de autovehicule și-a revenit cu 4,4% peste nivelul din 2022, la un volum de 848.000 de unități.

Compania explică rezultatele prin creșterile din anumite regiuni, care au compensat scăderile vânzărilor din China, dar și prin prisma unui yen mai slab, suprapus pe o majorare a prețurilor de tranzacționare și pe o disciplină financiară strictă.

FOTO Renault și Nissan au semnat noul acord al Alianței. Se schimbă raportul de acțiuni al celor două companii CITEȘTE ȘI FOTO Renault și Nissan au semnat noul acord al Alianței. Se schimbă raportul de acțiuni al celor două companii

„În primul trimestru, am reușit să compensăm încetinirea pieței chineze prin performanța noastră în alte regiuni, rezultând o îmbunătățire semnificativă de la an la an. Redresarea producției și vânzărilor în Japonia și America de Nord a fost deosebit de remarcabilă și ne propunem să menținem acest impuls în al doilea trimestru și ulterior. În China, unde vânzările noastre au scăzut, ne consolidăm gama de produse prin adăugarea unei variante e-POWER la X-Trail și prin introducerea unui hibrid plug-in sub marca Venucia. Pe măsură ce mediul de afaceri din China se schimbă drastic și concurența devine din ce în ce mai acerbă, va fi dificil să ne reconstruim afacerea peste noapte”, a declarat Makoto Uchida, CEO Nissan.

Previziunile pentru întreg anul sunt puternic influențate de situația din China, unde se așteaptă la scăderi ale vânzărilor. În total, Nissan estimează un volum de 3,7 milioane de vehicule vândute până la 31 martie 2024, mai mare cu peste 10 procente, iar poziția financiară calculată ar trebui să fie mai bună ca urmare a disciplinei financiare bune, din acest motiv previziunile fiind îmbunătățite. Veniturile au fost estimată la 12.600 miliarde yeni, iar profitul operațional, la 550 miliarde yeni, cu un profit net de 340 miliarde yeni.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan rezultate
profit nissan
renault nissan
alianta renault nissan