La 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Volkswagen unifică activitățile din estul Germaniei cu restul companiei și le oferă angajaților drepturi egale

La 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Volkswagen unifică activitățile din estul Germaniei cu restul companiei și le oferă angajaților drepturi egale
scris 13 mai 2021

Compania prin care grupul Volkswagen a operat toate activitățile de pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane va fi integrată în Volkswagen AG, la mai bine de 30 de ani de la înființare. Angajații vor beneficia de drepturi egale cu cei din VW AG, inclusiv salarii și ore de lucru reduse.

În 1990, constructorul german Volkswagen și-a deschis primele unități de producție, la scurt timp după căderea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei. Începută ca un joint-venture cu uzina comunistă VEB Brakas (fost uzină Auto Union – Audi), care producea piese pentru Wartburg și trabant, activitatea VW în Germania răsăriteană s-a extins treptat. De la producția lui Polo, în 1990, Volkswagen Saxonia a ajuns să cuprindă două uzine de automobile, în Zwickau și Dresda, și una de motoare, în Chemniz. Deși a devenit o parte importantă a colosului VW AG, compania din estul Germaniei a rămas doar un SRL, din motive ce țin, probabil, de strategii politice, corporatiste și de relațiile cu sindicatele.

Urmărește-ne și pe Google News
Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Anul trecut, Volkswagen Saxonia Gmbh a sărbătorit 30 de ani de existență, dar abia acum acționarii au discutat despre fuziunea acestei structuri cu compania-mamă. VW a anunțat că a fost votată integrarea acestei structuri în VW AG până în 2027, motivele principale fiind legate de viteza de luare a deciziilor și de relațiile dintre structurile de conducere ale companiei. VW Saxonia a ajuns în acest moment să reprezintă cea mai mdoernă și importantă structură a constructorului german, pentru că în uzina din Zwickau se construiesc cele două modele electrice, ID.3 și ID.4.

La 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Volkswagen unifică activitățile din estul Germaniei cu restul companiei și le oferă angajaților drepturi egale

Pentru integrare, VW va trebuie să facă modificări esențiale în relația cu angajații. Astfel, toți cei 10.000 de angajați vor fi transferați pe contractul colectiv pe care compania îl are cu IG Metall, cel mai puternic sindicat din Germania. Printre altele, angajații vor câștiga 12 ore libere lunar, pentru că numărul de ore de muncă este, în VW AG, de 35 pe săptămână, față de 38, în SRL-ul din est.

Gunnar Kilian, director de resurse umane la Volkswagen AG: „Odată cu integrarea, ne optimizăm structurile, îmbunătățim cooperarea și sporim eficiența administrativă. În plus, facem un pas elementar către armonizarea condițiilor de lucru convenite colectiv. Colegii din Saxonia aduc o contribuție semnificativă la succesul grupului Volkswagen - nu în ultimul rând prin transformarea cu succes a Zwickau în fabrica noastră globală de e-mobilitate”. Dar el subliniază și modificările din contractele celor 10.000 de anagajați. „Închiderea treptată a decalajului tarifar dintre est și vest, cu compensarea simultană a costurilor și, prin urmare, o securitazare durabilă a competitivității, este o consecință logică."

FOTO Mercedes-Benz EQT Concept, prototipul viitorului T-Class electric și vărul mai bogat al lui Renault Kangoo CITEȘTE ȘI FOTO Mercedes-Benz EQT Concept, prototipul viitorului T-Class electric și vărul mai bogat al lui Renault Kangoo

„Pentru a consolida în continuare competitivitatea locațiilor saxone, am convenit să reducem costurile cu reducerea orelor de lucru cu măsuri de compensare bazate pe locație. Pe această bază, vom crește treptat productivitatea în fabricile noastre cu până la 30 la sută. Încă o dată clarificăm că responsabilitatea socială și eficiența economică nu se exclud reciproc la Volkswagen ”, a declarat și Ralf Brandstätter, președintele Consiliului de administrație al mărcii Volkswagen.

Președintele Consiliului Angajaților Volkswagen Sachsen GmbH, Jens Rothe, a declarat: „La mai bine de 30 de ani de la căderea Zidului, este un pas întârziat. Prin urmare, este corect ca și noi, la Volkswagen, să dăm dovadă de responsabilitate și să urmăm exemplul. Cu munca și flexibilitatea lor, colegii noștri din Saxonia demonstrează de zeci de ani că nu mai există nicio diferență între Volkswagen Vest și Volkswagen Est. Este corect așadar ca angajații noștri să devină în cele din urmă parte a Volkswagen AG și să înceapă negocierea colectivă. Suntem conștienți că nu dorim să punem în pericol competitivitatea locațiilor și, prin urmare, am convenit asupra unui pachet de compensare cuprinzător.”

Și președintele Consiliului Angajaților din VW AG, Daniela Cavallo, a vorbit despre „un gest sociopolitic”.

Pe lângă alinierea contractelor de muncă și a orelor de lucru, VW spune că „angajații sunt, de asemenea, puși treptat pe picior de egalitate cu alte reglementări, inclusiv sistemele de pensii ale companiei și reglementările de sărbători și aniversări”. Printre beneficiile angajaților se va număr ași creșterea de 2,3%, pe care sindicatul din VW AG a negociat-o de la 1 ianuarie 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw ag
unificare vw vest est
vw saxonia
vw sachsen
vw dresda
id.3
id.4