Piața românească de autocamioane cu propulsie electrică începe să se dezghețe, pe măsură ce producătorii reușesc că convingă clienții de beneficiile pe termen lung ale acestui tip de motorizare. Volvo Trucks, care a început producția primului său autotractor electric anul trecut, a livrat primul său model unui client din România.
Volvo FH Electric 4x2T este cel mai nou autotractor electric destinat camioanelor grele, acesta fiind cumpărat de compania Blue River, un transportator român cu o vechime de peste 20 de ani și o flotă de peste 170 de camioane.
Livrarea a fost făcută într-un cadru festiv găzduit de ambasada Suediei, în prezența directorului Volvo România, Per Forsberg. „Această livrare reprezintă un pas înainte major pentru călătoria pe care o face compania noastră în domeniul electromobilității. Acesta nu este doar primul camion electric Volvo pe care-l livrăm în România dar este și primul autotractor electric de 40 de tone prezent în țară. Orice pas în tranziția ecologică a transporturilor ne aduce mai aproape de o societate fără carbon”.
Potrivit Volvo Trucks, contractul a fost semnat în octombrie 2022, după o analiză a nevoilor de transport ale clientului, în special în ceea ce privește autonomia, rutele sau capacitatea de încărcare.
„Blue River este prima companie din România care dezvoltă un proiect de sustenabilitate menit să schimbe viitorul transportului de marfă din România. Suntem siguri că proiectul nostru va oferi modelul pe care companiile și transportatorii îl vor adopta în următorii ani. Ne aflăm la începutul unei schimbări majore în modul de funcționare al domeniului și sperăm ca tot mai multe companii să înțeleagă faptul că trecerea la un transport sustenabil este necesară și inevitabilă”, a declarat Alexandru Păun, director general Blue River.
Cmionul Volvo FH 4x2T Electric are 40 de tone masă totală maximă autorizată, cu un pachet de 6 baterii, o capacitate totală de 540 kW (6 baterii de 90kW fiecare). Este dotat cu 3 motoare electrice, care oferă putere continuă de maxim. 490 kW și asigură o autonomie în sarcină de până la 300 km per ciclu de încărcare. Motorul este însoțit de o cutie de viteze Volvo I-Shift actualizată pentru camioanele electrice, cu o nouă strategie de schimbare a treptelor de viteză. Cutia de viteze funcționează în principal în treptele superioare, de la a șaptea în sus, și minimizează numărul de schimbări de viteză, pentru a oferi mai multă eficiență. Clientul a comandat versiunea I-Shift fără schimbător, cu comenzi în panoul de bord.
Ansamblul de transport Volvo FH Electric împreună cu o semiremorcă 100% electrică va fi folosit pentru livrări urbane și regionale, de la depozitele Lidl România, unul dintre principalii retaileri din țară, pentru care operează Blue River, la magazinele Lidl din zona de est a țării.
Modelul de operare pentru autotractorul Volvo FH Electric include un kilometraj anual de peste 100.000 km, fiind operat de mai mulți șoferi, 7 zile pe săptămână, și va profita de traficul redus devreme dimineața și noaptea târziu pentru a crește numărul zilnic de livrări către magazine.
Autonomia îi va permite să acopere livrări pe o rază de 150/200 km putând circula atât în București, dar și în orașele din jur, precum Constanța, Călărași, Slobozia, Giurgiu, Urziceni și Fetești.
Ansamblul va fi format din autotractor și o semiremorcă complet electrică cu temperatură controlată (TKo), de ultimă generație. Acest lucru va crea un ansamblu de transport complet „zero emisii”, prima combinație de acest fel din România.
CITEȘTE ȘI Detaliile „reechilibrării” Alianței Renault Nissan. Luca de Meo: "Renault nu renunță la 43%, ci trece de la 0 la 15%. La fel și Nissan”. Mitsubishi, investitor-surpriză în AmpereCamionul Volvo FH Electric are două opțiuni de încărcare – curent alternativ (AC) sau curent continuu (DC). Cu un încărcător DC, la o putere de încărcare maximă de 250 kWh, încărcarea bateriei se realizează foarte rapid – în 90 de minute se poate încărca până la 80% și în aproximativ două ore pentru 100%, ceea ce permite camionului să fie încărcat în timpul pauzei de prânz a șoferului pentru a adăuga o autonomie suplimentară. În varianta AC, cu o putere de 43 kWh, o încărcare completă se poate efectua în 10 ore, opțiune ideală pentru încărcarea peste noapte.
Blue River a decis să facă încărcarea în depozitul Lidl România, pentru a optimiza timpul alocat încărcării bateriilor și pentru a crește disponibilitatea camionului pentru livrări. Echipamentul de încărcare va fi un încărcător DC ultrarapid, cu putere maxima 360 KWh, care va putea încărca, în același timp, atât camionul cât și semiremorca electrică. Încărcătorul de curent continuu este alimentat în principal cu energie verde.
Volvo Trucks face parte din Volvo Group și nu are legături cu Volvo Cars, compania care produce autoturismele Volvo, al cărei principal acționar este grupul chinez Geely.