Cu aproape 5 metri și 10 centimetri, noul Toyota Highlander complet electric devine odată cu lansarea sa pe piață cel mai mare autoturism electric din SUA și unul dintre cele mai mari din lume.
Lansarea face parte din planul Toyota de extindere a gamei de vehicule cu zero emisii pe această piață, în cadrul strategiei multi-energie la nivel global.

Noul Highlander dedicat americanilor are trei rânduri de scaune și va începe vânzările doar la sfârșitul acestui an. Constructorul japonez spune că modelul Highlander electric a fost dezvoltat special pentru regiunea americană, fiind adaptat pentru clienții din această parte a lumii.
Mașina va fi produsă în SUA, în uzina din Kentucky, și va ridica la patru numărul de modele cu propulsie electrică din această țară, după bZ, C-HR și bZ Woodland (similar bZ4X Touring din Europa).
Pentru a-și promova constant abordarea multi-viață pe piața nord-americană, Toyota va adăuga un model BEV ca opțiune cheie pentru Highlander. Producția va avea loc la Toyota Motor Manufacturing Kentucky (TMMK), fiind al patrulea model din gama sa BEV, după bZ (similar bZ4X din Europa) , TOYOTA C-HR (similar C-HR+ din Europa) și bZ Woodland (similar bZ4X Touring din Europa).
Decizia Toyota de a produce și vinde noul model electric de mari dimensiuni s-a bazat pe popularitatea lui Highlander cu motoare cu combustie în rândul clienților aflați în căutare de caroserii mari, cu trei rânduri de scaune, pentru familii numeroase. Toyota a vândut, de la lansarea primei generații în Statele Unite în 2001, peste 3,6 milioane de unități.
Toyota Highlander BEV va fi echipat cu o baterie de 76,96 kWh despre care producătorul japonez spune că a fost concepută pentru condus urban, având 460 km autonomie, în timp ce pentru deplasări mai lungi va fi oferită o baterie cu o capacitate de 95,82 kWh. Autonomia acestei versiuni va urca la 510 km. Mașina va putea fi comandată cu tracțiune față (FWD) și tracțiune integrală (AWD).

Printre tehnologiile anunțate de constructor se numără precondiționarea bateriei, pentru o încărcare mai eficientă, și charger care asigură încărcarea în 30 de minute, de la 10 la 80%, la o stație de 150 kW.
Piața americană de autovehicule complet electrice s-a prăbușit, practic, în lunile noiembrie și decembrie 2025, după ce Administrația Trump a anulat programul de subvenționare cu credite fiscale a achiziției de mașini electrice. În octombrie, în ultima lună în care aceste credite fiscale în valoare de 7.500 de dolari au fost acordate, s-a înregistrat o creștere masivă a vânzărilor, urmată de un declin anticipat de întreaga industrie auto americană.
Din cauza acestui context legislativ complet nefavorabil, care a venit pe fondul răcirii cererii de mașini electrice, Ford, GM și Stellantis și-au anulat aproape în întregime programele de lansări de noi mașini cu propulsie electrică, deciziile generând pierderi uriașe în rezultatele financiare ale acestor companii.















