Audi mizează pe un SUV de dimensiuni uriașe pentru a recuceri piața din SUA, considerată cea mai importantă pentru marca germană, după declinul din China.
Noul Q9 va avea o lungime mult peste 5 metri, dar deocamdată a fost dezvăluit doar interiorul. Primele informații anunțate vorbesc despre o arhitectură a habitaclului cu șase sau șapte locuri, dispuse pe trei rânduri de scaune.
De asemenea, ușile automate și trapa panoramică cu reglaj electronic al transparenței vor completa lista de echipamente care ridică confortul la un nivel similar cu cel din limuzinele de lux.
De asemenea, linia audio 4D și seria de ecrane de mari dimensiuni care se întind pe toată lățimea bordului încearcă să atragă clienți de la rivalele BMW și Mercedes, într-un segment extrem de căutat în SUA sau în Orientul Mijlociu.
Gernot Dollner, CEO Audi, spune că sloganul mărcii, „Vorsprung durch Technik” (n.r. Progres prin tehnologie) este din ce în ce mai mult definit de experiența din mașină, în noul Q9”.
Atmosfera de tip lounge este subliniată de scaunele individuale cu reglaj electric pe rândul al doilea (opționale), cu ventilație și masaj, și de scaunele cu acționare electrică pe rândul al treilea, pentru un acces mai ușor la spațiul de bagaje.
Audi va dezvălui integral modelul Q9 în vara acestui an, dar deocamdată nu a anunțat calendarul producției și startul livrărilor, care ar trebui să fie undeva în 2028. Mașina va fi produsă în uzina Audi din Bratislava, Slovacia.
Noul Audi Q9 va fi urmat de un Porsche de dimensiuni similare, care va fi fabricat în aceeași uzină și va folosi motoare cu combustie, la fel ca modelul Audi. Sunt așteptate motoare de mari dimensiuni, V6 și V8, de 3.0 și, respectiv, 4.0 litri, care să readucă marca în atenția clienților pretențioși, care nu sunt pregătiți și nu-și doresc să treacă la propulsia electrică. Numele noului model nu este cunoscut, deocamdată, dar s-a vehiculat numele de cod K1.
Cele două modele fac parte din noua strategie a grupului Volkswagen, care reconsideră motoarele cu ardere internă, odată cu reașezarea cererii piețelor, în special în SUA și în China.
Ambele modele, Audi Q9 și Porsche K1, au fost dezvoltate pe platforma PPC, creată pentru a utiliza arhitectura software de la mașinile electrice (de pe platforma PPE) în combinație cu propulsia cu combustie și cea hibridă cu dispunere longitudinală.
Premium Platform Combustion a fost inaugurată pe noul Audi A5, în 2024, și a continuat cu A6, Q5, iar în acest an cu Q7 și Q9.
Porsche va folosi această platformă pentru versiunile cu combustie ale modelelor electrice Mcan și Cayenne, de asemenea decise de conducerea companiei în baza noii strategii. Ambele sunt așteptate să fie lansate în jurul anului 2028.

















