Marii producători de țigarete se îndreaptă spre ceaiul de rooibos pentru a contracara apropiatul embargou

Marii producători de țigarete se îndreaptă spre ceaiul de rooibos pentru a contracara apropiatul embargou
scris 16 oct 2023

Marii producători de țigarete au început să vândă dispozitive de încălzire (-"heat sticks"-nr.) care utilizează substanțe infuzate cu nicotină, precum ceaiul de rooibos, pentru a contracara viitorul embargou ce urmează a fi introdus de UE privind produsele din tutun încălzit aromatizate, transmite Reuters.

Profit.ro organizează pe 23 octombrie Profit E-commerce - Ediția a IV-a, cu sprijinul  Alpha Bank, Mastercard, Nordis Group, Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), eShopTen, UniCredit Bank.

Programul evenimentului poate fi văzut AICI  

FOTO Producătorul vinurilor Liliac a investit peste 3 milioane euro în extinderea spațiului de producție CITEȘTE ȘI FOTO Producătorul vinurilor Liliac a investit peste 3 milioane euro în extinderea spațiului de producție
Urmărește-ne și pe Google News

Așa-numitele dispozitive "heat-not-burn" care conțin tutun sunt produse de mai mulți ani, în încercarea de a evita chimicalele toxice care sunt eliberate în procesul de ardere, scrie Agerpres. Aceste dispozitive au ajutat la contracararea scăderii cererii pentru țigările tradiționale, pe fondul creșterii conștientizării riscurilor la adresa sănătății și taxarea ridicată de pe unele piețe.

Presa ungară: România a depășit Ungaria în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor CITEȘTE ȘI Presa ungară: România a depășit Ungaria în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor

Stick-urile fără tutun nu sunt vizate de actualele reguli ale UE, susține BAT. Asta înseamnă că firma poate vinde stick-uri cu rooibos și cu arome, precum mentă și fructe tropicale, chiar și după ce interdicția privind produsele din tutun încălzit aromatizate va fi implementată în blocul comunitar, la finele acestei luni.

Companiile din sectorul tutunului realizează în continuare cea mai mare parte a veniturilor lor din vânzarea de țigarete. De exemplu, BAT vinde mărci de țigări precum Dunhill, Lucky Strike și Camel în peste 170 de țări din întreaga lume, cu taxe mari și reglementări stricte în multe din aceste țări. 

În noiembrie anul trecut, Comisia Europeană a semnat o interdicție de comercializare a produselor din tutun încălzit aromatizate. Statele membre au avut la dispoziție opt luni pentru a transpune directiva delegată în legislația lor națională. Noile norme vor deveni pe deplin aplicabile începând cu 23 octombrie 2023, după încheierea unei perioade de tranziție de trei luni în care să se poată epuiza stocul existent de produse din tutun încălzit aromatizate.

UPDATE Declarație BAT:

În cadrul BAT, ne asigurăm permanent că produsele noastre respectă standarde de înaltă calitate și siguranță. Politica noastră internă pentru dezvoltarea produselor este respectată în timpul dezvoltării și al testării tuturor produselor noastre și ne asigurăm că toate ingredientele și materialele utilizate sunt evaluate corespunzător. Specific pentru consumabilele încălzite pe bază de plante, acest proces include asigurarea faptului că nicotina are un grad înalt de puritate, că toate celelalte ingrediente sunt cel puțin la nivel de calitate alimentar și că toate produsele sunt testate conform mai multor standarde internaționale de siguranță.

În cazul unei țigarete, tutunul este ars la temperaturi de peste 900 de grade Celsius. În schimb, consumabilele pe bază de plante utilizate cu dispozitiv de încălzire utilizează temperaturi mult mai scăzute (aproximativ 200-300 de grade Celsius). Deoarece nu există ardere, aerosolul produs de veo™ constă în principal din apă, glicerol, arome și nicotină. Deoarece substratul din plante utilizat în veo™ nu este ars, compoziția aerosolului scade semnificativ în complexitate comparativ cu fumul de țigară.

veo™ este un produs cu nicotină nou care nu implică ardere și care produce niveluri semnificativ reduse de substanțe toxice specifice fumului de țigară. Efectele biologice măsurate în studiile pre-clinice indică o prezență redusă sau chiar inexistentă comparativ cu fumul de țigară. În ansamblu, datele obținute până în prezent oferă dovezi conform cărora veo™ are potențialul de a fi un produs cu risc redus comparativ cu țigările.

Ca parte a abordării BAT privind transparență în publicarea rezultatelor cercetărilor științifice, datele provenite din studii recente și viitoare vor fi incluse în rapoarte științifice și transmise spre publicare în jurnale de specialitate revizuite de experți independenți, în sprijinul dialogului cu comunitatea științifică și foruri de reglementare.

*Comparație între fumul provenit dintr-o țigaretă de referință standard (cu aproximativ 9 mg gudron) și emisiile provenite din utilizarea veo™ referitor la cele 9 substanțe nocive recomandat a fi reduse în fumul de țigară.

viewscnt
Afla mai multe despre
țigarete
british american tobacco