Ministerul Finanțelor ajustează schema de ajutor de stat pentru transportatori

Proiectul Ministerului Finanțelor privind ajustarea ajutorului de stat acordat transportatorilor pentru motorină a fost adoptat de Guvern. Actul normativ stabilește modul în care acest sprijin se corelează cu mecanismul dinamic de reducere temporară a accizei, introdus prin Legea nr.162/2026.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Ministerul Finanțelor ajustează schema de ajutor de stat pentru transportatori

Prin această măsură, Ministerul Finanțelor a făcut ajustările tehnice necesare pentru ca transportatorii să poată beneficia în continuare de ambele forme de sprijin: reducerea temporară a accizei aplicată la nivelul întregii piețe și restituirea unei părți din acciză acordată sectorului de transport.

Blocaj automat pentru trotinetele electrice de închiriat în parcurile din Capitală CITEȘTE ȘI Blocaj automat pentru trotinetele electrice de închiriat în parcurile din Capitală

Cele două mecanisme sunt astfel corelate, iar valoarea restituirii se ajustează în funcție de treapta de reducere a accizei, astfel încât sprijinul cumulat să rămână la nivelul maxim permis de legislația europeană.

Măsura are în vedere situația de criză declarată pe piața țițeiului și a produselor petroliere și urmărește menținerea unui sprijin financiar adecvat pentru operatorii de transport, cu respectarea nivelului minim obligatoriu de impozitare stabilit la nivelul Uniunii Europene prin Directiva 2003/96/CE.

„Prin această intervenție, Ministerul Finanțelor urmărește să atenueze efectele volatilității pieței produselor petroliere asupra sectorului transporturilor, un domeniu care are un rol esențial în funcționarea economiei și în asigurarea mobilității bunurilor și serviciilor la nivel național și european”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Valoarea restituirii de acciză va fi corelată cu nivelul reducerii accizei aplicate la nivel național, după cum urmează:

  • pentru o reducere a accizei de 15%, ajutorul de stat va fi de 71 bani/litru;
  • pentru o reducere a accizei de 20%, ajutorul de stat va fi de 57 bani/litru;
  • pentru o reducere a accizei de 25%, ajutorul de stat va fi de 43 bani/litru.

Prin limitarea impactului costurilor de operare asupra companiilor de transport, măsura contribuie la stabilitatea lanțurilor de aprovizionare, la menținerea fluxurilor comerciale și la evitarea transferării integrale a majorărilor de cost către economie și consumatorii finali. Totodată, aceasta sprijină păstrarea locurilor de muncă din sector și consolidează capacitatea operatorilor români de a concura pe piața europeană a transporturilor.

FOTO Ex-CEO eMAG Ungaria vine la Concelex. Compania își consolidează echipa de management CITEȘTE ȘI FOTO Ex-CEO eMAG Ungaria vine la Concelex. Compania își consolidează echipa de management

În prezent Autoritatea Rutieră Română, administratorul schemei de ajutor de stat, soluționează cereri ale transportatorilor din trimestrul 2 2026. Mecanismul prevazut de Legea 162/2026 a intrat în vigoare în luna august a.c. În perioada 16-31 august 2026 acciza a fost redusă cu 20%, în concluzie ajutorul pentru alimentările cu combustibil ale transportatorilor va fi de de 57 de bani pe litru. Pentru perioada 1-15 septembrie 2026, acciza este redusă cu 25%, astfel ajutorul va fi de 43 de bani pe litru.

Ministerul Finanțelor continuă să monitorizeze evoluțiile de pe piața energetică și să adopte măsuri care contribuie la protejarea economiei și la menținerea competitivității sectorului transporturilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2524 -0.0012-0.02 %
1 USD4.5199 -0.0067-0.15 %
1 GBP6.1135 +0.0040+0.07 %
1 CHF5.5832 -0.0090-0.16 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite