DECIZIE Reguli noi de racordare pentru producătorii de energie: Vor licita pentru acces la rețele

DECIZIE Reguli noi de racordare pentru producătorii de energie: Vor licita pentru acces la rețele
scris 30 iul 2024

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a modificat metodologia de alocare a capacităților rețelelor electrice pentru racordarea de unități de producție de energie, motivul fiind, după cum a relatat Profit.ro, numărul foarte mare de proiecte noi, cu precădere din surse regenerabile, cu putere instalată însumată ce copleșește capacitatea de integrare a sistemelor de transport și distribuție, ce au nevoie de investiții masive pentru creșterea acesteia.

Metodologia nouă prevede alocarea prin licitație a capacităților disponibile în vederea racordării locurilor de producere/de consum și de producere, cu puteri instalate ale instalațiilor de producere a energiei electrice mai mari sau egale cu 5 MW.

Urmărește-ne și pe Google News
Coreea de Nord caută medicamente în străinătate pentru a-l ajuta pe Kim Jong Un să slăbească. Amator de alcool și un fumător înrăit CITEȘTE ȘI Coreea de Nord caută medicamente în străinătate pentru a-l ajuta pe Kim Jong Un să slăbească. Amator de alcool și un fumător înrăit

″Prin această reglementare, se va înlocui conceptul actual, prin care se instituie obligația participării solicitanților de racordare la lucrări de întărire generale în rețelele electrice în amonte de punctul de racordare, cu un mecanism de alocare a capacității rețelei electrice bazat pe licitație. Dezvoltarea și administrarea platformei pentru licitații și organizarea activității respective se realizează de către operatorul de transport și de sistem″, a transmis ANRE.

Metodologia se aplică începând cu data de 01.01.2026 pentru:

– racordarea locurilor de producere/de consum și de producere cu/fără instalații de stocare noi, cu puterea instalată a instalațiilor de producere a energiei electrice mai mare sau egală cu 5 MW, respectiv a instalațiilor de stocare noi, cu puterea instalată mai mare sau egală cu 5 MW;

– acordarea unui spor de putere pentru evacuare în situația amplasării la un loc de producere/de consum și de producere existent a unor instalații de producere a energiei electrice suplimentare/instalații de stocare cu puterea instalată mai mare sau egală cu 5 MW;

– racordarea la un loc de consum existent a unor instalații de producere a energiei electrice/instalații de stocare cu putere instalată mai mare sau egală cu 5 MW.

ULTIMA ORĂ Germania, în pragul recesiunii CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Germania, în pragul recesiunii

Prin acest mecanism, sumele colectate prin licitație pentru lucrările suplimentare de dezvoltare a rețelei electrice, necesare pentru acoperirea cererilor solicitanților pentru alocare de capacitate, se utilizează de către operatorii de rețea pentru dezvoltarea rețelelor electrice.

Totodată, noile reguli ANRE impun constituirea garanției financiare de 5% din avizele tehnice de racordare emise pentru locuri de producere/de consum și de producere noi cu puteri instalate mai mari de 1 MW indiferent dacă soluția de racordare prevede sau nu realizarea de lucrări de întărire în rețelele electrice în amonte de punctul de racordare.

Noua metodologie are în vedere alocarea capacității disponibile a rețelei electrice prin metode de piață și promovează un mecanism ce asigură un mediu concurențial, care oferă o mai bună predictibilitate în sistemul energetic. Am văzut, în practică, că există situații în care participanți la piață care solicită aviz tehnic de racordare nu mai finalizează investiția pentru care l-au solicitat. Ne dorim să vedem mai mulți megawați instalați în rețele, care să genereze energie ieftină, astfel că, prin noile reglementări aprobate ne-am propus să construim un mecanism nou, îmbunătățit, prin care să asigurăm un cadru concurențial pentru investitorii serioși și să eliminăm eventuale încercări de speculă în vederea securizării racordării unor capacități″, a declarat președintele ANRE, George Niculescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
racordare rețele electrice
reguli racordare producători energie rețele
proiecte producție energie regenerabilă
anre racordare rețele