Mi-era jenă să apar în fața unui ministru așa, cu măseaua umflată și cu ochii bulbucați de nesomn, în dimineața aia geroasă de acum câțiva ani. Dar când în ușa cabinetului a apărut Mihai Tudose, cu figura lui șifonată de câine shar pei, m-am simțit fresh ca o puștoaică de 17 ani, care face reclamă la creme pentru ten. Părea că Rothmans și Johnnie Walker i s-au încăierat dureros pe chip și că lupta durează de multă vreme. Sub ochi i se odihneau două pungi atât de mari, încât un cuplu de pensionari mai înstăriți ar fi putut face lejer piața cu ele.
Chiar dacă aș fi intuit atunci că va ajunge peste ani premier, tot n-aș fi putut s-o pun de un selfie cu el. În timp ce dădeam mâna mi-a poruncit cu glasul unuia care și-a prelungit petrecerea de Revelion cu câteva zile:
- Lasă telefonul la secretară! Aici nu se intră cu aparate de înregistrat.
Am abandonat rucsacul și mobilul.
- Mai ai vreun reportofon sau ceva tehnică pe tine?
- Nu, am răspuns cu glas pierdut, și m-am temut că mă paște o percheziție.
Trebuie să recunosc că prima mea impresie despre el a fost bună. Auzisem că ar fi omul Serviciilor, iar faza cu telefonul m-a dat pe spate și mi-a confirmat că are sânge de James Bond. M-a făcut în 15 secunde să mă simt important, nu un biet ziarist, ci un tip dur care vorbește lucruri confidențiale cu un mahăr lipsit de scrupule.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În timp ce cugetam la toate astea, ministrul Economiei, Comerțului și Turismului mi-a făcut semn să intru și să mă așez, iar el s-a aruncat pe fotoliul din fața mea și și-a aprins o țigară, trăgând din ea cu setea unuia care urmează să urce pe scaunul electric. Mi-a întins pachetul și s-a strâmbat dezamăgit că l-am refuzat. Sau poate că doar a zâmbit puțin.
- Cu ce te pot ajuta?, m-a întrebat cu o voce care i se asorta perfect cu chipul, dacă înțelegeți unde bat.
Mă recomandase unul dintre colegii lui de Guvern, un tip cu care mă știam de multă vreme. I-am spus că aș vrea să fac un interviu cu el și apoi, din când în când, să mai scriu câte o știre de turism.
Tudose mi-a explicat că el e omul faptelor, nu al vorbelor, și ca să-mi demonstreze asta și-a scos cravata, și-a răscolit părul, și-a descheiat un nasture la cămașă și și-a înfipt coatele pe măsuța din fața lui, ca la birt. Am crezut, pentru o secundă, că vrea să facem skandenberg.
- Vă pricepeți la turism?, l-am întrebat eu, sceptic.
Ministrul și-a rotit ochii, ca pe niște zaruri într-un pumn, și m-a săgetat cu apele lor tulburi:
- Ultimul care m-a întrebat chestia asta nu mai e în viață, a glumit el. După care și-a suflecat mânecile, iar eu m-am temut pentru o clipă că vorbise, de fapt, serios, și m-am tras spre marginea canapelei, mai aproape de ușă. Dar ministrul și-a aprins o altă țigară și a încercat, timp de o jumătate de oră, să-mi explice teoriile lui despre turism. Omul avea vorbele la el și se vedea că-i place să stea la taclale.
Au trecut doi ani și jumătate de atunci și nu mai țin minte mare lucru din ce mi-a zis, dar erau idei banale, de anul I la facultatea de turism. Vorbea despre lucruri pe care vrea să le facă, cu ce începe, cu ce continuă și tot așa, mândru de cunoștințele lui ca un adolescent care tocmai luase BAC-ul. Din două-n două vorbe arunca un organ sexual în focul discuției, iar majoritatea frazelor erau condimentate și cu un "să-mi bag..." Ca să nu cad de păcălici am scos și eu, timid, câteva arme din arsenalul vulgar cultivat prin facultate și abandonat cu timpul, dar n-am reușit să țin ritmul. Plus că păream ciudat pronunțând rușinat în fața ministrului acel cuvânt care în gura lui suna atât de firesc.
Am plecat de-acolo fără interviu, dar cu o impresie devastator de bună. Tipul părea un uragan cu riduri, care-i va mătura pe inconștienții ce-i vor sta în cale, sau un cavaler care bătea cu scrumiera la porțile istoriei.
- Ăsta e ministru, băga-mi-aș, i-am zis fascinat prietenei mele la telefon, după ce am plecat de-acolo.
- Dacă mai vorbești ca un cocalar, îți închid telefonul și mă suni când te calmezi, m-a repezit ea.
Am renunțat la limbajul ministrului, care mă influențase mult și pe partea literară, și am trecut la cuvintele mele obișnuite, de ziarist fără orizont. I-am povestit încântat că, pentru prima oară în 15 ani de presă, am găsit pe cineva care chiar va face treabă.
- Potolește-te, mi-a zis prietena, ziaristă și ea, dar ceva mai bine documentată. Tu ai mai auzit de omul ăsta până acum? Crezi că e vreun medic eminent parașutat din străinătate ori vreun inginer care a construit zgârie nori prin America?
- Nu. De unde să aud?
- Păi e la al patrulea mandat de deputat și mă tem că dacă n-a avut mare lucru de spus până acum în politică, la aproape 50 de ani, nu va avea nici de-aici încolo. Dacă era ceva de capul lui s-ar fi remarcat până acum.
Am vrut s-o contrazic și să-i spun că Arghezi s-a lansat tot la 47 de ani, cât avea Tudose când a fost numit ministru. Iar până atunci nu știa nici dracu de el. Sunt unii care, pur și simplu, se afirmă mai târziu.
- Ascultă-mă, e chiar tare gagiu'. Omul seamănă cu Tudor Arghezi...
- Ce ți-a dat să fumezi?, m-a întrebat, dar n-a mai așteptat să-i răspund și mi-a închis telefonul.
De atunci am stat cu ochii pe ministru și eram sigur că în curând va confirma părerea senzațională pe care mi-o făcuse. Mă simțeam ca și cum l-aș fi descoperit pe Zidane pe când era junior la Bordeaux. N-a fost nevoie să aștept prea mult. Peste câteva zile, un comunicat anunța că ministrul Economiei, Comerțului și Turismului, Mihai Tudose, s-a întâlnit cu patronatele din turism și le-a zis că una dintre prioritățile lui, că avea mai multe, e să le facă lor o lege a turismului. Iar ăia exact la asta visau de pe vremea lui Agathon. "În acest sens, a fost agreat un calendar de lucru cu membrii asociațiilor reprezentative din industria de turism, astfel încât, până la data de 15 februarie a.c. să fie definitivată forma proiectului de lege care va fi supusă dezbaterii publice". Omul chiar era dat dracu' de competent!
Imediat după întâlnirea cu patronatele m-a sunat un tip important din turism, vechi în domeniu și uns cu toate alifiile. Fusese la întâlnirea cu ministrul.
- Băi tată, am vorbit azi cu Tudose. N-am văzut vreun ministru mai tare până acum... O mănâncă chiar și pe Nuți la micul dejun.
Jubilam. Deci nu eram doar eu singurul fan al tipului blazat de la Brăila.
- Băi tată, are cojones omul, mi-a mai zis. Ăsta ronțăie jăratic cum mâncăm noi semințe și sparge norii cu capu'. Am simțit și eu, tată, pentru prima oară, că avem ministru cu sânge în instalație, care se va bate cu tot Guvernul pentru noi. Dădea cu pumnul în masă de săreau ceșcuțele de cafea ca broaștele în heleșteu!
A mai trecut o lună și am mai primit un comunicat de la minister. Tudose se întâlnise cu președintele Grupului de prietenie România-Turcia, un deputat de Istanbul, Gulay Dalyan. "Ministrul Mihai Tudose a transmis delegației turce dorința părții române de intensificare a relațiilor economice bilaterale în sectorul industrial, precum și al turismului, domeniu în care România poate beneficia de experiența turcă, considerând, totodată, că este necesară creșterea investițiilor reciproce", mai spunea comunicatul, iar dacă nu ar fi fost semnat cu data de 16 februarie 2015 aș fi crezut că citesc un anunț din Scânteia anului 1985. Ca ziarist nu poți să faci o știre cu așa ceva, pentru că nu prea înțelegi care e treaba, dar ca om știam că ministrul se ține de treabă.
Cu o zi înainte fusese 15 februarie, data promisă de Tudose băieților optimiști care își doreau o lege a turismului. Și care, între noi fie zis, și-o mai doresc și acum și speră ca actualul ministru al Turismului, Mircea Dobre, să-și respecte promisiunea că această lege va fi gata la ... 1 iulie. Dar atunci cred c-au văzut și ei ce treburi importante și bilaterale are Mihai Tudose și nu s-au supărat că i-a pus puțin pe hold cu legea lor.
Februarie 2015 a fost o lună plină pentru ministrul Tudose, pentru că spre finalul ei am primit din nou un comunicat, care anunța că s-a întâlnit, de data asta, cu ministrul Finanțelor din Turkmenistan, Muhammedov Muhammetguly. Apoi ministrul a dat ochii și mâna cu însuși președintele Turkmenistanului, Gurbanguly Berdimuhammedov, cu vice prim-ministrul pentru Economie și Finanțe, Annamuhammet Gocyyev, și cu alți oficiali înalți, printre care Beimyrat Hodjamuhamedov ori K. Durdymuradov. N-am înțeles de ce, în comunicatul ministerului, prenumele ultimului oficial era trecut doar "K.", dar am bănuit că cel care a scris textul s-a plictisit pe final și a încercat să scurteze. Mi-am propus ca atunci când mă voi vedea din nou cu ministrul să-l întreb dacă îmi poate spune cum se numesc cei cu care s-a întâlnit, iar dacă le-ar fi știut numele aș fi fost sigur că e omul serviciilor, pentru că un oarecare, normal și neantrenat, nu poate ține minte astfel de succesiuni bizare de litere.
"În contextul colaborării economice, ministerele reprezentative din cele două țări au exprimat dorința de a încuraja și sprijini implicarea activă a companiilor romanești și turkmene în proiecte bilaterale de interes major în domeniile energiei, infrastructurii, transporturilor, IT, agriculturii", mai anunța ministerul în comunicatul care imita stilul celor de la Scânteia. Din nou, ziaristul și omul din mine s-au luat la ceartă. La cum îl văzusem pe ministru de bătăios, eram absolut sigur că într-un an doi, deci dacă nu în 2016, măcar în anul următor, ar fi urmat să vină aici băieți cu nume complicate din Turkmenistan și să ne construiască șosele și baraje și că voi cumpăra din alimentară iaurturi cu nume gen Yaurtamuhanoradov și brânză Branzyventradoramedov produse de ei în România. Cochetam cu gândul să mă apuc să-nvăț limba turkmenă.
Și iar au mai trecut niște luni. Ministrul Tudose nu s-a ținut de ce mi-a promis atunci, și anume că mă va umple de știri în exclusivitate. Nici prin restul presei nu s-a înghesuit să apară, dar asta m-a făcut să-l stimez și mai tare și să mă conving că e omul faptelor, nu al vorbelor goale. Așa că prin toamnă am fost surprins să-l aud explicând nonșalant prin toată presa de ce nu s-a făcut gazoductul Giurgiu-Ruse: pentru că s-a pierdut "cârtița" cu care se săpa tunelul pe sub Dunăre. Iar acea "cârtiță" nu-mi imaginez că era mică-mică, cam cât o cârtiță clasică, de-aia oarbă și cu râtișor de porc, de umblă prin pământ, ci o ditamai fierătania, mai mare decât Maybach-ul lui Gigi Becali.
"Ultimul contractor a reușit să piardă pe sub Dunăre utilajul respectiv, cârtița respectivă, care săpa pe sub Dunăre", l-am auzit atunci pe Tudose plângându-se la un post de radio. Întrebat cum au pierdut "cârtița", Tudose a dat dovadă că se pricepe la filozofie cel puțin la fel de mult ca la economie: "Idea de a-l pierde tocmai asta înseamnă, de a nu ști unde e... Nu mai e... a plecat! Eu, când am venit la minister în decembrie, cârtița fugise".
Și iar au mai trecut două luni, când ministrul a discutat din nou cu un domn cu nume greu de pronunțat: E.S. Riva Ganguly Das, ambasadorul Indiei la Bucuresti. Mihai Tudose, spunea comunicatul trimis atunci de ministerul Economiei, "a subliniat faptul că, deși India este un partener important al țării noastre în Asia, potențialul relațiilor bilaterale este încă neatins". Omul din mine, care-l admira pe ministru, i-a făcut un semn obscen ziaristului. În ritmul ăsta, dacă rămâne ministru, România o să se umple de "bilaterale" cu tot felul de țări, așa cum pe vremuri, imediat după '90, satele sărace se înfrățeau cu orașe din străinătate.
Dar, din păcate, brusc, câteva zile mai târziu, ministrul meu preferat și-a pierdut postul. A rămas în istoria acelui an și în sufletul meu ca un tip competent și discret, care nu și-a dorit să iasă în față și s-a retras necunoscut și demn, ca rezerva lui Buffon de la Juve.
L-am sunat atunci pe tipul optimist din turism, care fusese fericit că are ministru pus pe treabă, ca să deplâng, alături de el, dispariția prematură din Guvern a specialistului în bilaterale.
- I-ai făcut un bilanț lui Tudose? Câte chestii importante a rezolvat în cele zece luni de ministru? Vreau să scriu despre realizările lui, dar a fost mult prea discret.
- Mai ții minte filmele alea comuniste cu directorul ăla impunător, pe la 50 de ani, dintr-o mare fabrică? Ăla care dădea cu pumnul în masă și săreau în sus și paharele, și inginerii, în fața căruia le tremurau secretarelor cafelele în mâini și le săreau căștile din cap muncitorilor? Dar în urma lui nu se întâmpla nimic, pentru că în esență era doar un băiat bun pe interior...
Trebuie să recunosc că timp de un an și ceva l-am uitat pe Tudose. A devenit din nou deputat și a făcut exact ce făcuse în primele patru mandate. Probabil că, cu un astfel de reprezentant bătăios în Parlament, la el în Brăila se trăiește ca în Suedia, iar cea mai bună dovadă că se întâmplă asta e că oamenii de acolo i-au acordat un al cincilea mandat. Dar el nu s-a rezumat doar la asta.
Cu câteva luni în urmă, Tudose a ajuns din nou ministrul Economiei, însă nu l-am mai căutat ca atunci, când a fost numit prima oară. În superficialitatea mea, ajunsesem să cred că e doar un biet incompetent cu gura mare, o marionetă bătând cu pumnul în masă, ca muncitorii din birturile de la țară, care între două sticle de vodkă rezolvă crize mondiale și știu exact ce ar trebui să facă Putin ca să-i ia fața lui Trump. Ce putea să-mi spună dacă vorbeam cu el? Că și-a propus lucruri pe care nu le va face niciodată, iar dacă voi merge în urma lui, după ce nu va mai fi ministru, voi găsi doar vorbe goale, scrumiere pline și mese îndoite de pumni?
Cam astea sunt amintirile mele cu prim ministrul României, pe care am avut privilegiul să îl cunosc și să stăm de vorbă la o cafea, o țigară și-un bărbătesc "băga-mi-aș...".
Celor care votează mereu PSD le place să spună că partidul are oameni de valoare, pe care nu-i găsești la "concurență". Iar dacă dintre atâția și atâția competenți, Tudose a prins în doar doi ani și jumătate două mandate de ministru al Economiei, iar acum a fost numit și premier, înseamnă că e cu adevărat inestimabil, iar eu am avut dreptate atunci când, la întâlnirea noastră, am crezut în el. Probabil că peste doi ani va candida la președinția țării, iar eu, oamenii din Brăila și cei din turism vom fi primii care îl vor vota.
Dacă voi merge la prima lui conferință ca prim ministru o să-l întreb dacă mai știe cum se numesc domnii din Turcia, Turkmenistan și India cu care s-a văzut în primul mandat și a discutat lucruri importante și bilaterale pentru țară. Ce s-a mai întâmplat între timp cu planurile lor comune? Ar trebui să răspundă, că doar s-au întâlnit cu ei pe banii și pe timpul nostru, al tuturor. Oare o fi găsit până la urmă cârtița aia sau o mai caută? Ori a renunțat la ea?
Și-o să-l mai întreb dacă nu cumva se simte ca o cârtiță de care șeful lui de partid se folosește doar ca să evadeze din tunelul în care a intrat și care începe, încet, dar sigur, să-l sufoce.
