Să ne imaginăm un restaurant sau un bar – proprietate privată, bineînțeles, pentru că sperăm că au apus pentru totdeauna vremurile în care statul deținea și gestiona "unități de alimentație publică". Să ne mai imaginăm că, în localul respectiv, vin zilnic să mănânce sau să bea cafea ori bere persoane atât de neatente și neîndemânatice încât de fiecare dată, fără excepție, reușesc să cauzeze prejudicii celorlalți clienți și stabilimentului ca atare: pahare și farfurii vărsate sau ciobite, sticle și geamuri sparte etc. Sau persoane atât de nesimțite și de insensibile la prezența semenilor lor – eventual sub influența alcoolului sau a drogurilor, dar nu neapărat - încât comit non-stop aceleași pagube, însă nu din zăpăceală, ci din lipsă de educație și de minimă empatie socială. Și, mai rău, îi agresează continuu verbal și fizic pe ceilalți clienți, precum și pe angajați.
Cum ne putem imagina că ar proceda cu astfel de cazuri patronii și managerii respectivelor localuri? I-ar obliga pe toți potențialii clienți să cumpere și să prezinte la intrare polițe de asigurare a răspunderii civile pentru cazul în care ar produce astfel de daune? Sau ar uza de dreptul lor suveran de a-și selecta clientela și, după ce le-ar acorda cauzatorilor de stricăciuni și recalcitranților a doua, a treia și poate și a patra șansă, le-ar interzice definitiv să mai calce pe acolo?
Statisticile asigurătorilor și ale autorităților arată că există șoferi care cauzează de câteva ori pe an, an de an, accidente cu pagube materiale și eventual și vătămări corporale. Și nimic din elementele actualului sistem nu pare să-i dea pe brazdă, nici scumpirea penalizatoare a poliței RCA, nici amenzile și celelalte sancțiuni aplicate de Poliție.
E drept, legislația în vigoare prevede situații în care permisul de conducere este anulat, cum ar fi cea în care șoferul vinovat este condamnat definitiv în instanță pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație. Dar chiar și în astfel de cazuri extreme, după o anumită perioadă și în anumite condiții, conducătorul auto poate da din nou examen pentru a obține un nou permis. Practic, nu există nici o modalitate de a-i împiedica definitiv să mai iasă pe carosabil pe păgubitorii în serie. A circula cu mașina pe drumurile publice este un drept al omului.
Ne putem imagina cu un grad rezonabil de certitudine că, într-o lume în care șoselele și autostrăzile s-ar afla în proprietate privată și șoferii ar plăti proprietarilor tarif de utilizare a lor, patronii de drumuri ar ajunge să le interzică pur și simplu celor mai periculoși șoferi să mai intre cu mașina pe proprietățile lor. Bineînțeles, după sancțiuni intermediare care ar consta în scumpiri penalizatoare usturătoare ale tarifului de utilizare. Însă în cele din urmă patronii ar realiza că pierd mai puțin nemaiîncasând tarif de utilizare de la acești șoferi decât lăsându-i în continuare să-i prejudicieze pe ceilalți clienți ai lor.
Din păcate, nu trăim într-o astfel de lume, ci într-una în care drumurile sunt monopol de stat. Iar administratorii acestora, fie că vorbim de primării, consilii județene sau de CNADNR, nici măcar nu se ocupă direct de identificarea și sancționarea celor care încalcă regulile de circulație și îi prejudiciază astfel pe ceilalți participanți la trafic. Cu asta se ocupă altă instituție și anume Poliția.
În treacăt fie spus, este absolut aberant faptul că regulile de circulație sunt codificate ca legislație în sine, respectiv că nerespectarea lor atrage sancțiuni și în situațiile în care nimeni nu este păgubit. Regulile de circulație ar trebuie reprezinte exclusiv acel bagaj de cunoștințe și deprinderi teoretice și practice necesar pentru a circula cu mașina protejând siguranța celorlalți și a ta proprie. Ar trebui sancționată exclusiv cauzarea de prejudicii.
Dar să revenim. În actualul status quo instituțional, grija statului, ca proprietar și administrator de drumuri, este nu să-i îndepărteze de pe carosabil pe păgubitorii recediviști incurabili, ci de a face în așa fel încât, post-factum, cei prejudiciați să fie despăgubiți cu bani. Fiindcă, oricum, construcția și întreținerea drumurilor se face cu bani publici luați cu taxe de la contribuabili, iar statul nu are concurență în business-ul rutier. De ce și-ar proteja atunci clienții disciplinați?
În acest fel s-a inventat RCA-ul, care este un soi de sistem de "asigurare socială" de răspundere civilă menită să-i protejeze cât de cât pe cei păgubiți în cazurile în care vinovații nu au bani pentru a plăti din buzunar despăgubirile cuvenite, dar și de lentoarea proceselor în justiție. Practic, fiind obligatorie, asigurarea RCA este un sistem de redistribuire a veniturilor, de la șoferii disciplinați către cei păgubitori, iar de acolo la păgubiți. RCA-ul a fost comparat de multe ori cu o taxă, dar cel mai mult seamănă cu o contribuție de asigurări sociale.
Însă după cum se vede cu toate asigurările sociale de stat, nu poți refuza pe nimeni. Asigurătorii privați care vând polițe de viață și de sănătate pot să-i refuze pe cei care prezintă risc prea mare, nu doar să le ceară prețuri mai mari. Dar cum să refuzi să vinzi o asigurare obligatorie?
Tot ce poți să faci, în aceste condiții, este să aplici riguros regulile actuariale și să stabilești tarife de primă corespunzătoare riscului asumat. Însă nici măcar asta nu se întâmplă, după cum o demonstrează răsunătoarele falimente din asigurări din ultima perioadă. Deoarece este greu să reziști stimulentului pervers al obligativității RCA: nu mai trebuie să convingi clientul că are realmente nevoie de produsul tău. Iar de suferit suferă tot victimele, cărora li se întârzie, diminuează sau refuză despăgubirile cuvenite. Și pentru ca hazardul moral să fie complet, există și Fondul de Garantare din asigurări, care nu este altceva decât o metodă prin care asigurătorii disciplinați și riguroși plătesc oalele sparte de cei necinstiți sau nesăbuiți.
Pentru că Guvernul, proprietarul monopolist al drumurilor publice, nu are nici un interes să-i îndepărteze definitiv de pe carosabil pe șoferii periculoși, bula riscurilor necotate corect de asigurătorii RCA s-a spart în cele din urmă, și primele de asigurare au explodat. Iar statul, condus acum de "tehnocrați”, în loc să învețe lecția, ce face? Plafonează prețurile la RCA. Cu alte cuvinte, îi obligă pe asigurători prin ordonanță de urgență să-și încalce propriile reguli actuariale și să nu coteze riscul în mod corect, diminuând astfel și mai mult banii de despăgubiri pentru victime.
Probabil că, în cele din urmă, intervenția statului va fi dusă la ultimele ei consecințe și se va ajunge ca despăgubirile RCA pe care asigurătorii nu le mai pot achita să fie suportate în cele din urmă de la buget, adică de toți contribuabilii. N-ar fi, de altfel, nimic surprinzător în asta. Am văzut deja că întreg sistemul RCA este unul de redistribuire a veniturilor și de socializare a pierderilor.
