Opinii: Presa noastră, influencerii și analiștii noștri rostogolesc CLIȘEE și MEME vechi ca să stoarcă noi și noi VĂICĂRELI, să mai VÂNDĂ ATENȚIE pe baza EMOȚIILOR NEGATIVE - partea a II-a

- nu suntem capabili să evaluăm obiectiv, la rece, drumul parcurs într-un domeniu sau altul, cu precădere în zona economică; consecința: îi așteptăm oare tot pe străini să ne spună cum stăm?! -
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Opinii: Presa noastră, influencerii și analiștii noștri rostogolesc CLIȘEE și MEME vechi ca să stoarcă noi și noi VĂICĂRELI, să mai VÂNDĂ ATENȚIE pe baza EMOȚIILOR NEGATIVE - partea a II-a
PARTEA II - În ciuda știrilor defetiste, nr. de Antreprenori & IMM s-a dublat-triplat în ultimii ani + Nu, memele triumfaliste cu Limba Română nr.2 în Silicon Valley nu sunt adevărate!
 
Preambulul - scurtat și reluat - pentru cine nu a citit Partea I:
 
Lumea de azi citește sau ascultă sau vizionează știrile pe diagonală, puțini fiind cei care "buchisesc" sau fac data-mining, în general și aceștia o fac doar pentru domeniul lor, strict și îngust.
Opinii: Loialitatea în epoca AI: de ce nu poate fi cumpărată și ce poate face o companie ca să o câștige CITEȘTE ȘI Opinii: Loialitatea în epoca AI: de ce nu poate fi cumpărată și ce poate face o companie ca să o câștige

Omenirea a progresat enorm în toate domeniile - doar inteligența pare să scadă de o generație încoace, conform studiilor - și la fiecare săptămână sau lună se adaugă probabil informație (info brută, așadar nu cunoaștere, nici înțelepciune), câtă produsese Omenirea în întreaga Antichitate.

Ne este imposibil să cuprindem cu mintea << zilioanele >> formate din mii de mii de mii de info, dar e RELEVANT să aflăm că la fiecare 4 ani informația din Lumea de azi se DUBLEAZĂ! 
 
Astfel, oamenii moderni își fac o impresie fie formându-și o HARTĂ MENTALĂ - cazul meu și al altor pasionați, pe baza unor date-cheie corelate între ele -, fie citind foarte pe diagonală știrile și EXTERNALIZÂND nevoia de a fi informați și aduși la zi către ANALIȘTI și INFLUENCERI. 
 
Harta mentală a domeniului poate fi foarte detaliată și solidă, cu info la zi, dacă e strict pe domeniul de interes pe care activezi, dar poate fi mai laxă în zonele "gri" care nu sunt de interes imediat.

Un exemplu de gri: deși iubesc Geografia, cu precădere geografia economică, știam de Etiopia că are în jur de 50 de milioane de oameni; când am făcut << actualizarea >> după 2-3 decenii am aflat - rapid, mulțumită Wikipedia - că au ajuns la 110-115 mil. locuitori! Era o dispută cu Egiptul pe marile lor baraje care au sistematizat Nilul. Iar azi verific din nou și văd că au deja 135 de milioane!

Rămânem în urmă cu informația în lumea de azi ce se schimbă în viteză, ne bazăm pe cititul pe diagonală și pe experți. Așadar cu atât mai mare ar trebui să fie RESPONSABILITATEA jurnaliștilor noștri, a analiștilor și a categoriei noi numită << influencer >>, formată din Bloggerii cu audiență în Social Media și analiștii ce seară de seară își fac tura prin studiourile TV. 
 
În schimb, constat cu amărăciune că cei mai mulți din ei s-au afundat în mocirla stătută a mass-mediei ahtiată după SENZAȚIONAL și CAPTAREA ATENȚIEI cu orice chip, care e România.
 
 
1) Veniturile Bugetului: între 25% - 30% din PIB cum știe tot românul? Sau... 31% - 32% cum aveam eu în harta mea mentală (neactualizată de 2 ani)? Sau SURPRIZE-SURPRIZE: 35%!
 
2) DEMOGRAFIA întreprinderilor - România drept codașa Antreprenoriatului în Europa?!
 
Poate că da, dar la 1/2 față de cei din vârf, sau doar cu -20%? Este o diferență majoră! 
 
În presă există o tehnică pe care mi-o amintesc ca provenind din << Școala Reuters >>; eu unul nu am făcut presă, dar am făcut câțiva ani revista presei și sinteze-traduceri, am coordonat Newsletere economico-financare pentru investitori străini în anii de după facultate.

Astfel, tehnica cu pricina constă în a adăuga CONTEXT (chiar și cu copy-paste dacă ai materialul vechi de calitate) după << știrea fierbinte de azi >>. Și era folosită frecvent de marile publicații.

Un exemplu ar fi A) știrea fierbinte << Piața Auto din RO a crescut cu 3,7% în 2025, după scăderi în primele 11 luni, cu decembrie fiind foarte bună și compensând [ bla bla ] program Rabla >> iar  B) Contextul << se știe că autoturismele la mâna a doua (second hand) formează 70% din piață >>.
Opinii: Gazul strămoșesc care fuge de la noi prin conducta BRUA vs. Arabii de la MINTIA-DEVA CITEȘTE ȘI Opinii: Gazul strămoșesc care fuge de la noi prin conducta BRUA vs. Arabii de la MINTIA-DEVA

Dacă ești sigur că B) nu s-a modificat radical și dacă ai câteva paragrafe de calitate, le adaugi mereu după știrea fierbinte de la A), pentru că aduc valoare informațională cititorului. În ziua de azi, cu A.I., poate fi și mai ușor, pentru că instrumentele LLM / A.I. Generativ caută rapid și în alte surse.

Problema? Exact în domeniile în care nu ți-ai actualizat cifrele-cheie și statisticile ref. B de ani buni! 
 
Mulți jurnaliști au rostogolit texte-memă care nu mai erau demult actuale, doar pentru că le serveau interesului de a vinde emoția negativă sub formă de #VĂICĂREALĂ (ce greu ne e).
 
Astăzi vă aduc la cunoștință altă PATĂ GRI a Hărții mele Mentale, ce ține de Demografia întreprinderilor / IMM de la noi. Deși sunt consultant pentru mulți antreprenori români (și rar străini, multi-naționale), fix Natalitatea & Mortatiltatea IMM mă lasă rece și nu rețin știri anual, nu e o mare pasiune a mea: ajunge că se ocupă Consiliul IMM în Cartea Albă a IMM lansată anual, pot citi un rezumat scurt al acesteia. Da, în crize mă uit la nr. de insolvențe, dar nu este cazul acum...

Și acum BOMBA: pe baza tehnicii de mai sus, cel mai mare ziar al nostru de business titra mereu că România este ultima din Europa cu cca. << 400 de mii de firme care depun Bilanțul >>.

Ei bine, repet nu sunt pasionat de domeniul Demografiei IMM, dar nici nu am lipsit din țară mai mult de vreun concediu de 10-12 zile. Iar în știrile citite vedeam adesea tehnica descrisă mai sus cu punctul B) inserat << se știe că avem 400 de mii de firme >> ( copy-paste din anul 2005 încoace). 
 
BRUSC, apar noi platforme de știri, dar și noi agregatoare de info Bilanțuri ANAF & ONRC și ce văd?

România are 900.00 de firme care depuns Bilanțul din care >800.000 cu cifră afaceri >zero!

Apoi la jumătatea anului 2025 apare bâlbâiala ministrului de finanțe cu știrea (dovedită a fi falsă) că majoritatea firmelor din România nu ar avea cont bancar, jurnaliștii sapă și vedem și asta:
 
ZF.ro: << Întrebările ZF și răspunsul ANAF Câte firme active sunt în prezent în România (SA și SRL)? ANAF: În România, în prezent, numărul total de societăți active fiscal  este de 1.368.669. Din punct de vedere al formei juridice, un număr de 1.033.839 reprezintă SRL - societăți  comerciale cu răspundere limitată și un număr de 7.181 reprezintă SA - societăți comerciale pe acțiuni. >>
Opinii: Patrioții relansării – Noul „Deal” pentru a reuși în România CITEȘTE ȘI Opinii: Patrioții relansării – Noul „Deal” pentru a reuși în România

LISTĂ FIRME: << Lista Firme cuprinde în total 1.231.565 firme active și în funcțiune în baza de date firme România (update 7 ianuarie 2025) conform Registrului Comerțului, astfel:

1.231.565 firme active și în funcțiune + 96.534 suspendate + 73.946 firme active dar cu mențiuni * = 1.402.045 firme nerădiate, la data de 7 ianuarie 2025;
 
* = mențiuni înscrise la Registrul Comerțului de natură să le împiedice o funcționare normală, ca de exemplu: activitate suspendată și /sau în: insolvență, faliment, reorganizare judiciară etc.

Precizăm că interfața de selecție online precum și achiziționarea diverselor baze de date se face numai dintre cele 1.231.565 firme active și în funcțiune și fără mențiunile juridice semnalate. Dintre acestea, 835.253 firme au raportat și depus la Ministerul de Finanțe ultimul bilanț contabil anual. >>
 
TERMENE.ro: << datele financiare din baza Termene.ro raportate de peste 840.000 de companii cu bilanț depus pentru 2024 până la final de octombrie 2025 >> 
 
În continuare, titlurile pe subiect sunt bineînțeles tot din categoria #VĂICĂREALĂ: că suntem ultimii la antreprenoriat ca număr de firme raportat la populație - zic și ziariștii, dar și zeci de analiști citați -; așa o fi, cu un MEDIU RURAL oficial la 46% din întreaga populație și neoficial probabil la doar 1/3 din populație, este de așteptat să avem indici mai slabi că alte țări ale U.E.
 
Dar încă odată, după știrea mea - și citesc multe știri și analize economice - NIMENI nu a TITRAT cu litere de o șchioapă faptul că de la 400 de mii numărul total de firme active, acesta s-a dublat în timp record la >800 de mii. Nimeni! Cu PFA cu tot (580 de mii) sunt chiar 1,4 milioane de entități active ! Cu alte forme de activitate economică - active și inactive - sunt de toate 2,6 milioane de entități! 
 
Așadar, deși ultimii (oare? - las experții să verifice!), noi avem totuși UN PROGRES !

Și nu orice progres: o dublare sau o triplare (cu PFA-urile cu tot) nu este de ici de colo!

E un al 2-lea exemplu de INFO DISTORSIONATĂ - sau de MINCIUNĂ prin OMISIUNE - după cel cu Veniturile Bugetare tratat la pct 1) - dar unul încă și mai relevant prin ROSTOGOLIREA unor cifre-meme-clișee vechi care au rămas la 1/2 sau chiar 1/3 din numărul real actual! 
 
3) << Româna a 2-a limbă vorbită la sediul Microsoft, devenită apoi ...în SILICON VALLEY >> 
 
- legendă urbană ce mie îmi reamintește de complexul de inferioritate secular al nostru, al Românilor, inversat cu efuziuni de mândrie națională nesusținute de date sau statistici -
 
În încheiere, Nr. 3, o să dau un exemplu invers, o << MEMĂ triumfalistă >>, un clișeu care s-a dovedit o penibilă legendă urbană, chiar dacă a plecat de a un om deosebit (sub aspect intelectual, deontologic și profesional). Și la final mai menționez câteva din aceeași categorie (PR comunist).

Am avut norocul să îl cunosc acum vreo 15 ani pe regretatul jurnalist-mentor în IT-ul României, dl. Victor Kapra. Dânsul ne-a povestit în cerc restrâns cum o REMARCĂ de tip BLOG de acum peste 2 decenii a devenit fără să vrea o memă în presa noastră (și toate dezmințirile sale s-au lovit de un zid, nu au fost preluate): stând la discuții în Redmond, statul Washington, la sediul central al gigantului Microsoft, cu diverși experți (ne amintim de tranzacția RAV Antivirus dezvoltată de conaționali și integrată pe atunci în Windows & Office al Microsoft)... 
 
....Dl. Victor a auzit Limba Română des pe acele holuri; știa că e o întâmplare dar a relatat-o în mod haios într-un articol de ziar sau de blog. Ei bine, deși era o ANECDOTAL EVIDENCE, o info nesusținuță de date, cifțe sau statistici, ci doar o remarcă inteligentă, cam TOATĂ PRESA de la noi a rostogolit astea vreun deceniu și jumătate: << se știe (?) că Româna e a 2-a limbă vorbită la sediul Microsoft >>. Nimic depsre Hindi sau Chineză Mandarină sau Spaniolă sau Ebraică sau...
Opinii: Despre nivelul intelectual, emoțional, de [ lipsă de ] maturitate și de gândire critică al celor ce au creat și al celor care rostogolesc porecla << Ilie Sărăcie >> CITEȘTE ȘI Opinii: Despre nivelul intelectual, emoțional, de [ lipsă de ] maturitate și de gândire critică al celor ce au creat și al celor care rostogolesc porecla > Da, îmi amintesc că și eu, fiind odată pe bulevardul pietonal din centrul Vienei, lângă StephansDom, am auzit limba noastră mai des decât Engleza; clar a 2-a limbă după Germană în acea după-amiază; și pe parcursul a vreo 2-3 km de bulevard central, până pe RingStrasse; dar mi-am dat seama că era o întâmplare; fie multe autocare cu turiști de la noi, fie timișoreni și arădeni și orădeni veniți la operă sau la vreun shopping de weekend. Am mai fost de 6-7 ori în Viena și nu s-a repetat. Nu am făcut memă din ea. Nici nu am avut vreodată cititorii d-lui Victor.

Nici Victor K. nu a vrut să fie memă, dar odată clișeul pornit, nu a mai putut fi oprit - după cum ne relata - ba chiar s-a umflat ca broasca din fabula lui La Fontaine: Română nr. 2 în toată Silicon Valley! - atât de mare e setea la noi de a ne ATENUA complexul de inferioritate prin tot felul de (non)-știri ce ne plasează în fruntea unui domeniu sau altul, chiar dacă nu e factual adevărat. 
 
Mi-am amintit de alte aberații, unele PR comunist << a 4-a Flotă a Lumii >> (într-o vreme când marele armator Aristotel Onassis nu prea folosea steagul Greciei - pe vremea aceea flotele nr. 1 și 2 ale Lumii îmi amintesc că erau țări-paradis fiscal ca Liberia și Panama); o legendă despre flota de pescuit Oceanic cumpărată de dictator ca să obțină proteine gratis din oceane (vă mai amintiți de uriașul banner de pe stadionul Rapid, vizibil din trenurile CFR, << Nici o masă fără PEȘTE >>)?

Sau << Olimpicii de Aur la Matematică >> (da, au existat, există, dovada și actualul nostru Președinte și recordurile lor ca echipă în Cuba și Australia în acei ani 1987-1988, devansând URSS, SUA și China). Și generațiile noi au avut rezultate excepționale la Matematică, Fizică, Informatică.

DAR... în știrile triumfaliste se strecoară INSIDIOS și pervers-moral INSINUAREA că am avea cei mai tari Matematicieni al Lumii. Oare? Dar oare câți jurnaliști s-au dus să verifice și Premiul TURING - pe informatică - sau Premiul FIELDS - Nobelul Matematicii? Să vadă câte națiuni au laureați acolo? Iar noi nu avem niciunul (la ultima mea căutare nu erau):
 
Opinii: Presa noastră, influencerii și analiștii noștri rostogolesc CLIȘEE și MEME vechi ca să stoarcă noi și noi VĂICĂRELI, să mai VÂNDĂ ATENȚIE pe baza EMOȚIILOR NEGATIVE - partea a II-a
 
În încheiere, în niciun caz NU << m-am săturat de România >> cum scria un gazetar în anii '90... Iubesc România și iubesc și să fiu Român!, DAR...

Eu unul m-am săturat de MEME & CLIȘEE stupide în Economie și în toate domeniile serioase!

Hai să verificăm cifrele actualizate, să nu mai ROSTOGOLIM MEME vechi care dau bine la public!

Haide să vedem situația în ansamblu, nu să declarăm că suntem campioni după vreo repriză în care am avut << bulan >> și am înscris vreun gol, fie el muncit sau norocos. Campionatul este lung!

Dar și viceversa: haideți să nu ne mai văicărim pe date vechi și să remarcăm și progresul acolo unde țara asta chiar l-a realizat ! Și ca PIB și ca mediu de afaceri. Și URBANUL - vă jur că nu avem doar 54% urban cât zice INS !

Da, pe zona de Reformă Administrativă țin pumnii Premierului Bolojan - și aliatului său Dl. Toma de la Buzău - să ia taurul de coarne și să SCHIMBE țara din TEMELII (că acolo și statisticile mint).

Da, am progresat enorm în ultimele două decenii și jumătate, de când s-a anunțat aderarea la U.E. 
 
- dar mai avem mult de lucru în domenii-cheie ce țin de administrație, birocrație și corupție, de competitvitate economică: aderarea la OCDE și toate reformele cerute de OCDE sau de UE / PNRR.

Iar fără o << PIAȚĂ a IDEILOR >> bine structurată între specialiștii și experții de la noi - fie ei și pe post de influenceri - și fără o Presă de calitate (cea fără clickbait și fără meme expirate și văicăreli) ne ve fi foarte greu să progresăm, mai ales de acum înainte. << Fructele ușor de cules >> cum zic anglo-americanii (sau perele mălăiețe de pe la noi) s-au cam terminat...

Trăim de mult în Era Informației, haide să conștientizăm asta! Și să ne comportăm ca atare. 

Radu Limpede este consultant de dezvoltare pentru companii medii spre mari din România. Pasionat de Macroeconomie de >30de ani, de Geografie Economică și parțial de Geopolitică. Experientă de 27 de ani în economia locală și pe piețele financiare: de la analist firme de brokeraj de pe Bursă în primii ani după facultatea ASE REI, până la 22 de ani de antreprenoriat cu firma de Consultanță. Voluntariat în ONG pro-antreprenoriat și Traininguri de business și Think Tank-uri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0914 +0.0004+0.01 %
1 USD4.2701 -0.0039-0.09 %
1 GBP5.8539 +0.0139+0.24 %
1 CHF5.5772 -0.0011-0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite