Peisajul internațional de după Al Doilea Război Mondial a fost modelat de ideea că națiunile pot conveni colectiv asupra regulilor, instituțiilor și mecanismelor pentru a menține pacea mondială, a facilita comerțul global și a aborda provocările comune. Așa a apărut conceptul de ordine mondială în care libertatea este un ingredient fundamental: un sistem structurat și previzibil de guvernanță globală, considerat mult timp atât o forță stabilizatoare, cât și un punct de controversă.
Economiștii Daron Acemoglu și James Robinson folosesc conceptul de „coridor îngust” pentru a descrie zona de echilibru în care statul și societatea se sprijină reciproc, evitând atât tirania, cât și anarhia. Cei doi spun că doar prin cooperare și echilibru între puterea statului și participarea activă a societății se poate construi o societate liberă și prosperă. Menținerea acestui "coridor îngust" este esențială pentru viitorul democrației și libertății în lume, este esențială pentru păstrarea ordinei mondiale așa cum o știam noi până mai ieri.
Dar în ordinea mondială apar și se lărgesc din ce în ce mai multe fisuri, anunțând crearea unei prăpastii.
Reputatul politolog Francis Fukuyama semnala încă din 1992 - în controversata lucrare „Sfârșitul istoriei și ultimul om” - că triumful democrațiilor liberale și al economiilor de piață pe model occidental ar putea reprezenta punctul culminant al evoluției politice și ordinii mondiale, marcând practic sfârșitul evoluției socio-culturale și politice a umanității.
E drept că în ultima jumătate de veac, lumea a trecut de la o ordine mondială bazată pe colaborare și integrare economică, la o stare de dezordine marcată de conflicte și tensiuni. Pe măsură ce decenii de cooperare multilaterală fac loc fragmentării economice, noile alianțe între țări au slăbit ordinea internațională condusă de SUA și instituțiile Bretton Woods - cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional (la care s-au adăugat mai apoi și cele ale Uniunii Europene).
Cea mai semnificativă dintre aceste alianțe este blocul extins BRICS – condus de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, care înseamnă peste 40% din populația lumii și 36% din PIB-ul global. Iar așa-numitele „swing-state” (state care pot înclina balanța într-o parte sau în alta) precum Turcia, Arabia Saudită și alte țări ale Consiliului de Cooperare al Golfului remodelează rutele comerciale globale, reconfigurează lanțurile de aprovizionare și redirecționează fluxurile de investiții, modificând distribuția și prețurile unor mărfuri cheie, cum ar fi alimentele și resursele minerale esențiale.
Cunoscută pentru lucrările sale despre economie globală, afaceri internaționale și dezvoltare, Dambisa Moyo scria nu demult că în ultimii 50 de ani economia mondială a trecut de la un joc cu sumă pozitivă la un joc cu sumă negativă și este azi marcată de scăderea creșterii globale, intensificarea concurenței și creșterea tensiunilor internaționale, accentuate și mai mult de pandemia COVID-19, invazia Rusiei în Ucraina și războiul din Gaza.
Dar oare cum ar arăta lumea dacă ordinea ei s-ar eroda complet? Răspunsul poate să ne tulbure dar și să ne provoace la adâncă cugetare.
Din ce în ce mai mult, actorii globali își urmăresc propriile interese naționale, adesea în detrimentul cooperării internaționale. Alianțele economice regionale, precum BRICS, câștigă teren, dar nu pot înlocui necesitatea unei ordini globale. Această fragmentare amenință să demonteze echilibrul fragil care a prevenit conflicte majore timp de decenii și care a făcut posibilă o dezvoltare economică globală fără precedent.
Fără o ordine mondială clară, riscul de escaladare a tensiunilor geopolitice și a conflictelor militare și economice crește semnificativ, ceea ce duce la o agravare a riscului ca lumea să intre într-o perioadă de dezordine și haos, marcată de conflicte și instabilitate.
Populismul exacerbat, naționalismul și extremismul în creștere, rivalitățile geopolitice și inegalitățile economice pun o presiune imensă asupra sistemului mondial. Într-o lume fără o ordine globală coerentă, națiunile ar reveni la o formă brută de „realpolitik” - o politică bazată pe pragmatism și interese materiale, mai degrabă decât pe ideologii, principii etice sau morale.
Puterea (militară, economică, tehnologică, informațională) ar dicta relațiile, cu națiuni mai mari și mai bogate impunându-și voința asupra celor mai mici și mai puțin dezvoltate. Fără instituții internaționale care să medieze disputele, conflictele asupra resurselor, granițelor și ideologiilor ar putea scăpa de sub control.
Să luăm, de exemplu, proliferarea nucleară: fără tratate și monitorizare, ar crește dramatic riscul unei catastrofale curse a înarmărilor. Alt exemplu: fără cooperare internațională, fără o ordine mondială și cu o vertiginoasă creștere a populației planetare (în ultimii 40 de ani aceasta s-a dublat, depășind astăzi 8 miliarde de persoane), nevoia de resurse - în primul rând hrană, dar și materii prime pentru orice fel de tehnologii, cele curente sau cele ale viitorului - se poate transforma într-o apocaliptică luptă pentru supraviețuire a națiunilor.
Cât de mult ar suferi economia? Lanțurile de aprovizionare complexe care susțin economiile moderne depind de un mediu previzibil și stabil și am văzut destul de recent cât de mare este vulnerabilitatea economiei globale când pandemia Covid-19 a destrămat aceste lanțuri și a îngenuncheat economii naționale, rețele multinaționale și companii antreprenoriale de pretutindeni.
Fără acorduri care să reglementeze comerțul și să rezolve disputele, protecționismul ar crește, iar economia globală se va fractura în blocuri concurente, agravând sărăcia și inegalitatea, în special în națiunile în curs de dezvoltare.
Poate cea mai gravă consecință a unei lumi fără ordine ar fi eșecul de a aborda provocările globale precum schimbările climatice. Acordul de la Paris și alte acțiuni internaționale curente sunt pași critici, deși insuficienți, către o acțiune colectivă. Fără acestea, țările ar prioritiza interesele naționale pe termen scurt în detrimentul sănătății pe termen lung a planetei. Lipsa unei acțiuni coordonate ar putea duce la un colaps ecologic, cu creșteri catastrofale ale nivelului mării, fenomene meteo extreme și o penurie de resurse care ar alimenta instabilitatea.
Dar cel mai dureros va fi costul uman. Absența unei ordini mondiale nu ar afecta doar statele, ci și indivizii. Drepturile omului, consfințite în tratatele internaționale, ar deveni din ce în ce mai vulnerabile. Regimurile autoritare s-ar confrunta cu mai puține constrângeri, iar violența și atrocitățile pot deveni reguli de guvernare ce vor rămâne nesancționate de nimeni.
Crizele de refugiați, generate fie de conflicte armate, fie de dezastre climatice, ar copleși națiunile vecine, fără un cadru global care să împartă povara sau să ofere ajutor. Apoi, să nu uităm ultima lecție primită: pandemia de COVID-19 a evidențiat necesitatea cooperării internaționale în combaterea crizelor de sănătate. Într-o lume dezordonată și cu națiunile pornite la război pentru resurse și vaccinuri, viitoarele pandemii s-ar putea dovedi fatale umanității.
O privire „aruncată în haos” - perspectiva unei lumi fără o ordine mondială - poate fi un memento sumbru despre ceea ce avem în joc. Deși sistemul actual nu este perfect, absența lui ar duce probabil la o instabilitate, suferință și conflicte mai mari.
Nu știm dacă ne îndreptăm spre păstrarea statu-quo-ului, spre o nouă ordine mondială sau spre o dezordine completă; rămâne de văzut. Dar eu cred că descurajarea curentelor extremiste, adaptabilitatea și cooperarea vor fi esențiale pentru a face față provocărilor viitoare și pentru a atinge și a asigura un nivel decent de prosperitate globală.
Cred că obiectivul firesc e să nu abandonăm ideea unei ordini mondiale, ci să construim una mai rezilientă în fața șocurilor diverse, mai echitabilă și mai capabilă să răspundă provocărilor ce ne așteaptă. Viitorul depinde de voința colectivă de a acționa înainte ca fisurile să devină prăpăstii, iar haosul să devină noua normă.
În loc de concluzie, o promisiune: în următorul comentariu voi documenta și voi încerca să expun câteva idei ca posibil răspuns la întrebarea „Cum ar trebui să fie o nouă ordine mondială?”
Daniel Apostol este Director General Federația Patronală a Energiei
