În timp ce în aceste zile ne consumăm, pe bună dreptate, în dezbateri electorale aprinse, în propuneri prezidențiale mai mult sau mai puțin ambițioase și în atacuri între tabere, este esențial să recunoaștem un adevăr simplu: viitorul președinte al României va fi, la rândul său, un operator într-un ecosistem complex.
Acest ecosistem are mai multe straturi. În primul rând, este vorba de cadrul constituțional. Președintele nu poate implementa o agendă fără a colabora cu prim-ministrul și coaliția de guvernare. Orice formă conflictuală de coabitare nu face decât să dinamiteze planurile prezentate în campania prezidențială și să genereze stagnare. Pentru a reuși, viitorul lider va trebui să depășească tentația disputelor politice sterile și să găsească punți de colaborare cu alți jucători politici.
În al doilea rând, există ecosistemul european. Din perspectiva interesului național, președintele trebuie să mențină relații foarte bune cu Bruxelles-ul. Această conectare cu mediul european nu este doar un automatism legat de apartenența noastră la UE, ci reprezintă o prioritate vitală, mai ales în contextul dezbaterilor legate de reducerea deficitului bugetar și al provocărilor economice tot mai accentuate.
Însă președintele nu poate opera doar în cadre existente. El trebuie să fie un vizionar care să își imagineze și să implementeze o politică mai mare, o „superpolitik” capabilă să depășească provocările strategice, politice și economice actuale. Din cărțile citite toamna aceasta, am ales câteva idei din Superpolitik, cartea lui George Maior, care mi se par extrem de relevante pentru noul lider de la București. Este momentul ca acesta să încerce – și, poate, să reușească – să implementeze o adevărată superpolitică. În cuvintele sale, superpolitik-ul “reclamă o aliniere a factorilor strategici cu elementele de legitimitate sau justiție din ordinea statului și a statelor, înseamnă că atingerea acestui scop presupune voit sau nu, conștient sau nu, o strategie, fie din partea conducătorilor, fie din partea acelor actori-politicieni, reprezentanți ai unor forte sociale sau de legitimitate extraordinară care produc efectiv superpolitica/superpolitik și sunt imersați în ea”.
Avem nevoie de o astfel de viziune. Avem nevoie de oameni de stat capabili să articuleze o agendă națională ambițioasă și să fie percepuți ca promotori ai acesteia în mod autentic, mai ales în contextul provocărilor următoarei perioade.
România are nevoie de un nou model economic, unul care să reducă deficitul comercial și să ne ofere un parcurs clar pentru următorii ani. Putem numi acest model Agenda 2028-2029 – un plan concret care să stabilească priorități economice și sociale cel puțin până la următoarele alegeri prezidențiale și parlamentare.
Această agendă trebuie să includă soluții curajoase pentru a scăpa de capcana veniturilor medii (middle income trap). Fie că vorbim de taxe, care inevitabil vor crește, fie că discutăm despre costul scăzut al forței de muncă, care este nesustenabil, sau despre fondurile europene, care vor fi considerabil reduse până la finalul viitorului mandat parlamentar, tranziția devine inevitabilă.
Un punct esențial al acestei tranziții este poziționarea României ca un manufacturing hub de succes. Deși acesta este un început promițător, nu este suficient. România trebuie să se alinieze țărilor din Grupul de la Vișegrad, precum Polonia, Ungaria sau Cehia, și să dezvolte o economie axată pe exporturi și inovație.
Pentru a realiza aceste lucruri, viitorul președinte trebuie să fie mai mult decât un strateg al puterii simbolice. El trebuie să ia decizii ferme și să fie ghidat de valori autentice. România are nevoie de un lider care să depășească preocupările legate de imagine sau percepție și să articuleze și demonstreze la fiecare pas un nou narativ de optimism național.
Fără optimism, tranziția către o economie mai puternică și o societate mai echitabilă va fi extrem de dificilă. Altfel, ne vom adânci în deficite financiare și sociale, iar riscurile unor războaie culturale interne, alimentate de demonizări privind împărțirea resurselor, vor crește exponențial. Această dinamică ar putea escalada mai ales în contextul în care cheltuielile pentru apărare trebuie să crească, amplificând posibilele tensiuni dintre militari și civili.
Așa cum o spune și Maior, “politica ține întotdeauna de alegeri, iar alegerile depind inclusiv de modul în care este construit actorul, cu alte cuvinte, de identitatea sa. Comportamentul strategic al statului nu se definește doar în interacțiunile cu celelalte state, ci este construit si in interiorul societăților, statul fiind el însuși o instituție socială. De aceea, legitimitatea unui stat este însă un produs nu doar al „tendințelor” sistemice sau locale, ea vine și din acțiunile liderilor individuali.” Pacea socială depinde de felul în care liderii politic reușesc să atenueze faliile din interiorul unei societăți.
Pe 8 decembrie, nu alegem doar un președinte. Alegem un lider care trebuie să conducă România printr-o tranziție istorică. Viitorul lider trebuie să îmbrățișeze o viziune economică și socială îndrăzneață, să inspire încredere și optimism și să pună România pe un traseu de stabilitate și prosperitate. Agenda 2028-2029 nu este doar un concept, ci o necesitate. Este vremea să gândim mai departe de voturile din următoarele trei săptămâni.
Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
