Nu mai departe de ieri a trebuit să fac drumul plin de frustrare către poștă. Acel loc unde știi sigur că va dura. Că vei sta la ghici la un ghișeu unde va fi coadă, și după ce vei ajunge în față, după 30 de minute, și două pixuri consumate de funcționar, devenit șeful timpului tău, vei fi trimis la alt ghișeu. Că n-ai citit o etichetă scoasă la imprimantă ascunsă după capul altul nefericit de la aceeași coadă.
Știm cu toții ce ne așteaptă la poștă. Dar mai există comercianți sau furnizori de servicii, mai ales statul, care au rămas undeva în timp la “așa se face”.
Povestea e scurtă și atrag atenția că vă poate afecta emoțional.
Bat două cruci și merg obligat și împăcat cu o marjă de o oră către templul frustrărilor denumit Poșta Română, cu giga de amintiri despre el verificate. Mă protejez psihic.
La poarta templului, care miroase de afară a birocrație sovietică. Surpriză. Știți cutiile acelea miraculoase pe care diverse firme de curierat le-au “inventat” și acum aleargă cu spor după bani pe seama lor, pentru că le poți accesa când ai tu timp, contra unui pin primit pe telefon?
Aveau așa ceva în față. Zic, wow, or fi pentru mine. În ce an suntem? Nu. Eu aveam “Aviz”. Deci rămăsesem în 1950. Ghinion.
Intru cu frică în sala de așteptare, dar văd că șansa îmi surâde meschin. Eram singura victimă din ea. Speranța înflorește și mă îndrept spre singurul ghișeu la care mișca un om.
- Bună ziua! Vreau să ridic și eu un colet. Am aici…
- Dumneavoastră trebuie să mergeți la Mesagerie, îmi zice o doamnă, plictisită de lipsa de clienți sau victime, cum preferați.
- Și asta, unde e?
Îmi face un semn că mai în spate. Mă uit, pustiu. Apare o doamnă de după ușa pe care apărea pe vremuri Dirigintele, care știa tot ce mișcă în poșta ei. Și dădea soluții de tot felul, până la juridice (remember?).
- A, “mesageria”. Mulțumesc.
- …
- Bună ziua. Am un colet de ridicat.
- Aveți Aviz??
- Da. XX11342…
- Stați, stați.
Scoate din tejghea un catastif cu colțuri îndoite de vremuri și utilizare scris cu pixul. Zic iar codul meșteșugit.
Și caută în liniile scrise cu pixul. Și caută...
- Când a venit?
- Azi.
- Mhm.
Găsește numărul în catastif. Apoi, stupoare, începe să bată ceva pe un calculator, pe care vreau să subliniez că îl avea în dotare de la început.
- Buletinul îl aveți?
Iese pe ușa de dinainte și se întoarce după 3 minute cu un săculeț. Scrie iar ceva. Imprimă ceva. Semnați aici. Am terminat în doar 12 minute cu sala goală. Fără să fac reclamă cuiva, dar ca să înțelegem situația clar, la easybox (sau alte box-uri) aceeași operațiune durează 30 de secunde.
Sala se animează (nepotrivit cuvânt) când intră o femeie care se duce la primul ghișeu. O întreabă prima doamnă ce caută. Voia un mandat online. La ghișeu. Și atunci o parte din misterul pentru care această instituție încă mai există cu bani de la buget mi s-a năruit. E o treabă strict socială. Adică face trafic de pensii și servește puținul număr de oameni care n-au pe nimeni cu un calculator. Mai primește de lucru de la stăpânire un titlu de stat, o hârtie de plimbat. Un formular obligatoriu. O ciungă, acolo, să-și justifice patetica existență, averea imobiliară și posturile de șefi care sunt umplute pe bază de sinecură de partidele care trec pe la guvernare.
Hai să vedem cine e Poșta Română, dincolo de ghișeu. Anul trecut a primit de la bugetul statului, alimentat din taxele dumneavoastră 1,6 miliarde de lei (ca ordin de mărime suma aceasta e mai mare decât cea primită de 116 spitale din țară, din PNRR, pentru a reduce riscul de infecții nosocomiale), din care 1,2 miliarde (cât a făcut profit cea mai mare companie din țară, Petrom, în T3 2024) au fost cheltuieli de personal. Din acestea, atenție, 154 de milioane de lei au fost bonusuri. Cifra devine și mai interesantă când vedem că profitul acestei companii naționale a fost de 17,5 milioane de lei, adică bonusurile acordate unora dintre angajați au fost de aproape 9 ori mai mari decât profitul. Impropriu spus profit, atâta vreme cât veniturile sunt garantate prin legea bugetului. Adică din pix. Cifrele sunt luate din execuția bugetară anuală pe 2023.
Serviciile pe care consumatorul le plătește de aceste sume, plus plata la ghișeu a serviciului cumpărat, sunt la nivelul descris în povestea de mai sus.
Îl întreb sincer pe directorului general Valentin Ștefan, om al PNL, școlit și cu experiență, cum i se pare acest coșmar de companie, a cărei conduceri apare cu tot felul de matrapazlâcuri în presă.
Sau pe directorul Departamentului Clienți și Vânzări, Gabriel Bulumac, membru PNL, din partea căruia este consilier local în Alexandria, Teleorman.
Sau, și pe ceilalți directori. Constantin Cristian Tapalagă, fost consilier județean PNL. Ovidiu Ioan SĂCARĂ, consilier local PSD la Cluj. Pe directorul Gregor Teodorescu, protejat PNL de Galați.
Pe directorul Silviu Mărgean, fost vicepreședinte PNL Sector 1.
Toți (s-)au ajuns la Poștă prin concursul utilului Sebastian Burduja, când era ministru al Digitalizării țării. După el a rămas un catastif cu pagini îndoite de vremuri, scris cu pixul în fața calculatorului dintr-un Oficiu poștal din centrul Bucureștilor, în anul Domnului 2024.
