O zicală din capitalismul recent zice că, dacă o firmă îți oferă ceva gratis, mai devreme sau mai târziu, tu vei fi marfa. Că vrei, că nu vrei, că știi, că nu știi, tot o să scoți ceva din buzunar sau din casă. Bani ori date personale. Există și câteva excepții. Le folosesc eu însumi, intens, pe calculator. Un progrămel de convertit filme, unul mic, de arhivare, altul, pentru filtrarea netului, că netul e mare și pofticios. Există ceva și la nivel global, sistemul de operare Linux.
Dar nu despre niște oameni deosebiți, talentați și altruiști vreau să vă vorbesc, ci despre lăcomie, șmecherie, lipsă de scrupule. Și despre ceea ce eu consider, azi, că este cea mai gravă și mai neagră amenințare la adresa umanității. Singurul lucru pe care o să-l mai adaug în ajutorul curiozității dvs. e faptul că nu e nouă, ci umblă în lume de când hăul și pârăul, încotoșmănată într-o proaspătă blană de oaie.
Probabil că toți sunteți la curent cu discuțiile pe tema alegerilor din România și rolul social media în procesul electoral. Știți, fără îndoială, câți „influenceri” au defilat pe TikTok, ce sume ridicole s-au cheltuit pentru ca un anumit candidat să urce pe locul 9 mondial, sunteți la curent cu vizionările, numele promotorilor, sursa banilor.
Știți în amănunt – nu mă îndoiesc – cum s-au adoptat strategii de comunicare, cum s-au elaborat ori s-au cântărit profiluri, cum s-au organizat filmări, cum au fost selectați comunicatori și cum toate astea au însemnat bani, multă voință și pricepere. Știți, de asemenea că au fost implicate până peste cap două state chipurile prietene sau dușmane (aici e greu de precizat, că se pare că foștii dușmani s-au împrietenit la cataramă și au căzut la pace).
Știți, cum s-ar zice, totul, până în cele mai mici amănunte, chit că credeți ori nu, chit că vă place ori nu, chit că e adevărat ori nu. Asta e partea cea mai spectaculoasă. Adevărul nu mai contează.
Dar, dincolo de aparențe, e ceva care ne neliniștește. Se pare că lupta se duce acum pentru a cuceri, modifica și înrola mințile oamenilor. Eu am mai văzut asta. Uniunea Sovietică și lagărul comunist au încercat zeci de ani de-a rândul să modifice psihologia mulțimilor. Parțial, au reușit. Odată dispărute regimurile respective, oamenii răzbiți la o libertate relativă s-au trezit cu tot soiul de bube pe creier. Mai straniu, mai îngrijorător e că bubițele astea erau deja perfecționate în arealul libertății.
Altfel nu se explică de ce campaniile de promovare ale multor, foarte multor companii economice s-au bazat pe mecanisme de adicție și pe manipularea indivizilor. Când se lansează un produs nou, se angajează echipe de experți, psihologi, „artiști” care muncesc să creeze obișnuințe, nevoi artificiale.
Știm asta. Dar ar trebui să știm, în același timp, că mintea omenească are teritorii întunecate. Cu cât crește gradul de libertate, cu atât crește o îndoială profundă a oamenilor în mediul înconjurător. Secole și milenii de-a rândul, indivizii au fost preocupați exclusiv de supraviețuire. Civilizația modernă a îndepărtat pentru prima dată această preocupare fundamentală a umanității și a eliberat, astfel, o parte aglomerată a creierului.
De aici începe misterul. Am fi putut crede, asemenea multor teoreticieni, că va urma raiul pe pământ. Fukuyama chiar a crezut că s-a terminat istoria și că vom intra în epoca păcii universale și a înfrățirii între popoare.
Ei, aș. Natura umană e mult mai complicată. Și, în același timp, mult mai vulnerabilă. Pentru că, iată, nicicând nu a fost omenirea mai divizată. E o luptă surdă pentru cucerirea de teritorii și pentru putere. În lipsa armelor, războiul s-a mutat pe alte teritorii, mai ales simbolice, iar racolarea de soldați a căzut în exclusivitatea pe mâna manipulatorilor de meserie. Îmi amintesc cu melancolie fenomenul Caritas, la care au marșat instituții, oameni politici și pulime câtă frunză, câtă iarbă. Orice remarcă rațională, orice logică și orice rămășiță de bun simț depuneau armele în fața vrăjii. Oamenii voiau să creadă într-o minune.
Ăsta e cuvântul de ordine al prezentului: minunea, miracolul, iraționalul. Asta a răsărit în locul preocupării de a supraviețui. Cine a înțeles fenomenul nu a mai avut nevoie de mult timp să apese pe pedala miraculosului, a supranaturalului, a magiei. Această nevoie nu ține cont de pregătirea intelectuală a individului. Cum am mai remarcat și alte dăți, e aidoma dragostei. Oarbă, irepresibilă. Tot ce știe, tot ce nu știe un individ e pus în slujba noii religii. Cu asta nu te poți lupta. Așadar, nu e vorba de „manipulare”, de TikTok, de spălare pe creier. Cine găsește cheița de la sufletul individual răspândit în mase găsește și calea către putere. Gândiți-vă că nu TikTokul a făcut minunea, nici persoana, ci ideea. Adică mesajul.
Din miile de mesaje, aruncate la întâmplare, ca niște sticle în ocean, pe care navigatorii anonimi le destupă în serie ani după ani, parfumul uneia singure îl îmbată pe naufragiatul singuratic. Cine e atent va înțelege imediat, își va pregăti armata de mesaje, le va răspândi ritmic, pentru a nu lăsa vraja să se disperseze.
Vă atrag atenția că, în ecuația alegerilor, Whatsapp a jucat un rol de două, trei ori mai solid, da’, deh, serviciile secrete nu-s prea duse la biserica netului. Pot să pun pariu că specialiști în manipularea colectivă au trudit intens la crearea unei glorii virtuale, mai tare decât realitatea. Iar când vorbim despre specialiștii de top, nu prea ar trebui să ne holbăm spre Rusia.
Unii vor spune, disprețuitori, că e o caracteristică a prostimii, a poporului troglodit, a „României (ne)educate”. Nimic mai neadevărat. Fac parte din specia nesuferită a lui Toma Necredinciosu’ și am prostul obicei să ascult vocile tuturor, ca să înțeleg pe ce lume trăiesc. De aceea, am să vă spun pățania unei vloggărițe (al cărei nume nu am să îl dau, din prudență), care a filmat în miezul unei demonstrații pro-Georgescu.
La apariția eroului, magia a explodat: femei și bărbați în lacrimi au încercat să atingă minunea. Mulți au reușit. Apoi, după ce a plecat miracolul, oamenii au intrat să se încălzească sau să se ușureze, într-un local, la o cafea sau o halbă. Brusc, aceiași oameni care strigaseră și vituperaseră din toți bojocii au redevenit oamenii dintotdeauna.
Vloggărița a dat să se ducă, și ea, la WC, dar era coadă. Văzând-o că se cam frământă, un fost demonstrant a venit către ea și i-a zis politicos: „Domnișoară, intrați la bărbați. Am să păzesc eu ușa, să nu intre nimeni.”
E clar, acum, că cineva cotrobăie cu șurubelnița algoritmilor în mințile noastre. Pentru că și „noi”, ăștia „buni”, avem creierul doldora de tot soiul de mesaje și de manipulări în care credem cu tărie. E înspăimântător pentru că e adevărat. Iată, poți intra în creierul oricărui om, doar să găsești intrarea, poți schimba circuitele și, cu câteva impulsuri, îi iei marfa și banii.
Nu e nevoie de un virus care să ne transforme în zombi. E nevoie de un climat social (ne)favorabil, de multă psihologie cinică, de algoritmi, de insistență, de un plan bine pus la punct – și mintea se va transforma în plastilină. Această teorie cinică, în care omul nu contează, zburdă liberă în fața noastră. Oamenii sunt o marfă, o armă cu brațe și picioare și cu care poți cuceri lumea. Iar marfa asta costă, vai!, foarte puțin.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
