Scriam aici, cu două luni în urmă, că, mai mult decât rușii, americanii au furnizat un sprijin concret candidatului Călin Georgescu. Iată că ultimele declarații ale unor înalți funcționari americani (poate cei mai importanți, după Trump) îmi dau dreptate. Călin este candidatul lor.
Mai mult decât atât, e de-a dreptul președinte. Poa’ să fie și al rușilor, nu e imposibil și nici nu ne mai mirăm, numai că nu avem date exacte, așa cum avem din cealaltă parte. Veți spune că am ghicit. Ca să îl parafrazez pe Caragiale, „Aș! la mine nu e noroc, e știință: îi iau la sigur… poate că să am o goană nebună, să pierz.” Cred că v-ați obișnuit (fie-mi iertat orgoliul) ca tot ce spun să fie logic și argumentat. Și nu cred că am greșit de prea multe ori. Pentru greșeli îmi voi cere iertare, atât m-am priceput. Însă în niciun caz nu a vorbit gura fără mine. Acum, văd că mulți „analiști” de frunte și-au schimbat discursul și, fără să învețe din greșelile proaspete, își turează motoarele, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și sunt gata să repete aceleași greșeli.
Când scriu despre un fenomen care nu-mi place sau nu îmi convine, încerc să fac abstracție de sentimente. Îmi propun să înțeleg ce se întâmplă în fața mea și de ce multe lucruri care ne stau fix în fața ochilor rămân invizibile pentru semenii noștri. Poate pentru că ei se uită cu ochelarii de cal ai speranțelor, sentimentelor, antipatiilor, prejudecăților și refuză să vadă ceea ce e evident. E un proces profund uman ăsta. Toți suferim în dragoste, în carieră, în viață și încercăm să găsim o altă explicație decât cea evidentă. Însă, atunci când încerci să dezlegi o enigmă, lași tot acest bagaj personal la intrarea în laboratorul criminalistic. Așa voi încerca să procedez și în cele ce urmează.
Dintru început, am să reiterez că nu-mi place omul (și nici „politicianul” – veți vedea mai târziu de ce am pus cuvântul în ghilimele) Călin Georgescu. Nu a putut cita nicio lucrare, nicio carte, niciun nume de om de știință sau de cultură fără să-i greșească datele sau împrejurările. Nu are habar de ce învață elevii, dar e convins că literatura română clasică a fost izgonită din școală. Tot ce a furnizat publicului sunt titluri, rezumate și zvonuri de pe net.
Probabil e ceva în dezordine și pe partea cognitivă (credința în extratereștri e foarte simpatică la un scriitor SF, laolaltă cu vegetarianismul telepatic al dacilor, dar nu pentru un președinte). I-am urmărit interviurile și, în afara tonului solemn, nu am izbutit să aflu din ce carte, lucrare, comunicare, studiu ori manual s-a inspirat. Nu am aflat nici măcar minime elemente din materia în care s-a specializat, îmbunătățirile funciare. Seamănă de departe cu John Corcoran, din New Mexico, care a fost profesor timp de 17 ani, fără să știe să citească. Asta nu-l împiedică pe acest domn să se priceapă la toate.
E o regulă: cu cât știi mai puține, cu atât ai convingeri mai solide. Numai oamenii care studiază, caută și cercetează au îndoieli. Tocmai pentru că lumea e nesfârșită. Ignoranța, însă, nu împiedică pe nimeni să candideze la președinție sau la orice altă instituție. E un drept. Ca dovadă, de-a lungul timpului s-au înscris în cursa asta mulți țăcăniți. Problema este la receptarea mărfii. Într-o familie sau într-o firmă poți refuza marfa care nu îți convine. Legea îți acordă dreptul de retur vreme de două săptămâni. Însă, în alegerile unei țări, principiul ăsta nu mai funcționează. De aceea, tocmai pentru ca alegerile să nu fie viciate, instituțiile de control ar trebui să își facă datoria. Nu merge așa, la f…tu-i pomana. Ele au ca scop fundamental să evite frauda, escrocheria, minciuna, ambalate în așa fel încât populația să cadă în capcană.
Și ce constatăm noi, dragi copii? Că, la mai bine de 75 de zile de la anularea alegerilor, motivul concret lipsește cu desăvârșite. Analiști de tot soiul s-au dat de ceasul morții să arate cum a influențat Rusia alegerile. Mi-au adus aminte de goana bezmetică a democraților americani, după alegerile din 2016, pentru a găsi Rusia în urne. Au scotocit patru ani și n-au găsit nici măcar o dovadă peremptorie.
Presupuneri, păreri, interpretări, alegorii și comparații – duium. Dovezi, zero. Părerile sunt una, iar dovezile, alta. Nu merge cu interzicerea cuiva pentru că nu-mi place papionul lui (sau o să-mi spună cineva că Rațiu putea fi scos din cursa alegerilor pentru că nu mâncase salam cu soia?). Trebuie dovezi solide, din secunda doi.
Or, au trecut șiraguri de secunde, zile și luni și nu știm nimic. Nu-mi place Georgescu, dar nimeni și nimic nu mă convinge că avem dreptul, într-un stat democratic, să interzicem pe cineva. Nu pot să nu-mi amintesc că și dna Șoșoacă a fost stopată din cursa prezidențială, deși domnia sa e aleasă în Parlamentul European. Nu ne place Șoșoacă? Probabil. Dar ăsta nu e un motiv suficient și necesar.
La fel stau lucrurile în cazul Georgescu. Eu, unul, am fost convins câteva zile că CCR are o motivare beton (deși fără atribuții executive, numai pe constituționalitate). Iată că nu are. E ca și cum aș condamna pe cineva la moarte și aș da publicității motivarea după un an. Însă nu am crezut în vreo influență externă. Acum, cred. Tocmai pentru că justiția română a mai făcut un gest prin care arată că nu e de capul ei – așa cum prevede Constituția. I-a eliberat pe frații Tate. Că or fi, că n-or fi vinovați, așa a vrut unchiul Sam și așa s-a făcut. Asta mi-a schimbat părerea și despre decizia CCR.
Tanda pe manda, noi nu avem președinte. Și atât suveraniștii, cât și americanii cred că i-a fost furată președinția lui Georgescu. O să mai comit o aroganță. Sunt convins și acum că președinția i-a fost furată Elenei Lasconi. Să fiu înțeles: nu cred nicicum că domnia sa e o lumină sau un om foarte capabil. Nu e. Dar, cel puțin, a condus un oraș unde a fost realeasă cu 70%. Dacă s-ar fi ținut turul II, ar fi câștigat cu minim zece procente diferență. Ajuns aici, cred că ați făcut ochii mari. „Cum mama dracului?”
Să o luăm cătinel. Turul I s-a terminat cu următoarele rezultate: Călin Georgescu, 22,94%, Elena Lasconi, 19,18%. Hai să vedem cine cu cine ar fi votat ceilalți în turul II, adică toți cei care au votat cu altcineva. Deci: AUR – masiv 13,86%. PSD, o treime – 6%, și PNL, minor – 1-2%, cu Georgescu. Total, împreună cu votanții din primul tur: max. 45%. De partea cealaltă, PSD, două treimi, 12-13%, PNL 8-12%, UDMR, 5%, Geoană, 5%, cu Lasconi. Total, împreună cu votanții din primul tur: min. 50%. O astfel de socoteală ține seama de toate tendințele și trădările posibile. Dar sunt convins că, buimăciți, oficialii, decidenții și influensării externi au intrat în panică. Și au făcut rahatul praf. Populația a resimțit anularea turului doi ca pe o imensă, nepermisă ofensă. Așa crește notorietatea lui Georgescu, potențialul învins, și scade cea a potențialei învingătoare, Lasconi. Pentru că poporul ține cu victima (care nu e victimă). Iar România rămâne cu onoarea nereperată.
Și acum, la oile noastre. Am pus, la începutul articolului, ghilimele la „omul politic” Georgescu. De ce? Simplu. Domnul în cauză e un excentric nevinovat, care a dorit să fie președinte. Eu unul dintre cei mulți și ambițioși care au împânzit netul. Părerea mea e că un astfel de candidat ar fi ideal, atât pentru americani, dar și pentru ruși, ca să-și mărească dominația. România ar deveni ușor o monedă de schimb. Ce s-ar putea cumpăra cu ea? Nu știu. Și asta mă îngrijorează peste măsură.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
