De multă vreme energia nu mai este doar o resursă economică, este mai ales o armă geopolitică: este putere, influență și monedă. Viitorul echilibru global este modelat de controlul asupra energiei, fie că este vorba de combustibili fosili sau resurse și tehnologii moderne pentru energie curată.
Lumea este tot mai marcată de alianțe schimbătoare în care rivalitățile economice se manifestă prin confruntări comerciale și impunerea de tarife severe, iar lupta pentru resursele tot mai limitate are adesea iz de război fierbinte. Națiunile mânuiesc resursele energetice ca pe o sabie cu două tăișuri, capabile atât să favorizeze cooperarea, cât și să îngenuncheze adversarii.
Peisajul geopolitic actual demonstrează cum resursele energetice dictează echilibrul puterii, influențează relațiile diplomatice și modelează stabilitatea globală. Șantajul energetic practicat de Rusia, ascensiunea și revenirea la putere a mișcării MAGA și impulsul către o nouă ordine mondială axată pe realpolitik - politică bazată pe pragmatism și interese materiale, mai degrabă decât pe ideologii, principii etice sau morale, unde puterea (militară, economică, tehnologică, informațională) ar dicta relațiile, cu națiuni mai mari și mai bogate impunându-și voința asupra celor mai mici și mai puțin dezvoltate - subliniază modul în care energia a devenit un instrument strategic de dominație.
Puține țări au folosit energia ca armă geopolitică la fel de eficient ca Rusia, care și-a folosit vastele rezerve de petrol și gaze naturale pentru a influența (subjuga) vecinii, în special cei europeni. În 2022, în contextul tensiunilor crescânde cu Occidentul pe tema Ucrainei, Rusia a redus strategic exporturile de gaze către țările europene, expunându-le dependența și declanșând o criză energetică. Această manevră a scos la iveală fragilitatea securității energetice în economiile care s-au bazat pe gazul rusesc ieftin și accesibil.
Reacția Europei a fost rapidă, dar pagubele erau deja făcute. Uniunea Europeană a accelerat eforturile de diversificare, apelând la importuri de gaz natural lichefiat (LNG) din Statele Unite și sporind utilizarea energiei regenerabile. Totuși, criza a relevat o realitate dură: energia nu mai e doar o marfă, ci o armă care poate fi folosită cu consecințe economice și politice devastatoare. Șantajul energetic practicat de Rusia demonstrează că piețele globale de energie nu mai sunt doar despre cerere și ofertă; ele sunt profund interconectate cu securitatea națională și suveranitatea statelor. Țările europene au învățat pe propria piele că dependența de un singur furnizor, mai ales unul cu ambiții geopolitice, poate echivala cu vulnerabilitate economică și șantaj politic.
În paralel cu tensiunile geopolitice din Europa, ascensiunea mișcării "Make America Great Again" (MAGA) în Statele Unite a remodelat și ea dinamica globală a energiei. Încă din primul său mandat, administrația președintelui Donald Trump a susținut agresiv independența energetică a SUA, reducând dependența de petrolul străin și stimulând producția internă. Prin extinderea masivă a exploatării petrolului și gazelor de șist, SUA trece de la statutul de mare importator la cel de exportator energetic de prim rang. Iar această schimbare are implicații geopolitice profunde.
Prioritățile strategice ale SUA se schimbă în ritm cu reducerea dependenței de petrolul din Orientul Mijlociu. Exporturile americane de energie, în special LNG, au devenit un contrabalans la influența Rusiei în Europa. Pentru Trump, securitatea energetică este o chestiune esențială pentru puterea și influența globală. Insistența mișcării MAGA asupra dominației energetice reflectă o realitate geopolitică mai amplă: producția de energie este sinonimă cu puterea. Capacitatea de a furniza energie oferă SUA pârghii puternice în acordurile comerciale, alianțele militare și negocierile diplomatice. Independența energetică este un pilon fundamental al strategiei americane pe măsură ce ordinea globală se transformă.
Iar această transformare vine cu noi bătălii geopolitice. Țările bogate în minerale critice, precum litiu, cobalt și metale rare, devin noile superputeri energetice. China, de exemplu, domină lanțul global de aprovizionare cu multe dintre aceste materiale, ridicând semne de întrebare cu privire la o nouă formă de dependență energetică.
Așa cum petrolul a definit geopolitica secolului XX, controlul asupra tuturor resurselor necesare energiei curate modelează echilibrul de putere în secolul XXI. Pe de o parte, tranziția energetică globală reduce dependența de piețele volatile ale combustibililor fosili și diminuează pârghiile de influență ale autocrațiilor exportatoare de energie. Pe de altă parte, creează noi vulnerabilități și dependențe, în special în ceea ce privește producția și aprovizionarea infrastructurii pentru energie regenerabilă. Arma energetică nu dispare, doar se transformă.
România are resurse energetice, dar are oare și putere geopolitică? Răspunsul este, evident, nu! Europa însăși se trezește la o răscruce, iar România este chiar în mijlocul acesteia, riscând mult să rămână o simplă piesă fără mare importanță, într-un joc condus de marile puteri care stabilesc o nouă ordine mondială.
Uniunea Europeană - captivă unui sistem hiper-birocratic și inflației acute în piața energiei ce i-au diminuat considerabil competitivitatea - își caută chinuitor soluția pentru relansare economică și pentru securitate energetică. Pe cale să devină cel mai mare producător de gaze naturale al UE, România ar putea fi un jucător-cheie. Această poziție poate crea oportunități economice semnificative, dar și provocări geopolitice într-un peisaj incert.
Dar expansiunea României în zona de producție de energie trebuie transformată rapid, cu inteligență instituțională și cu hotărâre statală, într-un avantaj strategic în care resursele energetice să fie gestionate cu atenție astfel încât să conducă spre obținerea securității energetice regionale și spre consolidarea unor relații externe ce ar trebui să o salveze de la a deveni o țintă vulnerabilă pe tabla de șah geopolitică mondială.
Pentru aceasta, România trebuie să scape din cercul vicios al indeciziei, birocrației excesive și influențelor externe negative în care pare a fi rămas blocată. Pentru România, întrebarea esențială nu este dacă poate deveni un lider energetic - și în consecință dacă poate să profite intens de toate beneficiile unei astfel de poziții dominante pe piața europeană -, ci dacă este pregătită să își asume această responsabilitate.
Puterea de la București are un obicei prost de a rămâne adesea într-o stare de expectativă, incapabilă fiind să ia decizii ferme cu privire la viitorul și la dezvoltarea ei, în timp ce alte țări din regiune și-au adaptat rapid strategiile la contextul global și la cel regional pentru a atrage investiții și a-și asigura creșterea economică și chiar securitatea energetică.
Problema nu este doar una tehnică sau administrativă, ci mai ales una de viziune. Lumea suferă un rapid proces de transformare economică, având în miezul ei, pe de o parte dezvoltarea inteligenței artificiale și pe de altă parte adoptarea de tehnologii avansate de tranziție energetică accelerată.
România nu poate rămâne în afara acestui proces, dar nu pare conștientă de amploarea lui. În plus, reticența semnificativă față de schimbare, alimentată de un discurs public polarizat și de dezinformare, frânează progresul. În loc să fie privită ca o oportunitate de dezvoltare, cuplarea la economia viitorului și tranziția energetică sunt adesea prezentate de „ideologi din TikTok” drept o amenințare națională, iar acest tip de mentalitate riscă să lase România în urmă, din multe puncte de vedere, nu doar energetic sau economic.
Mai mult decât atât, România nu poate ignora contextul geopolitic în care se străduiește să producă creștere economică și în care își dezvoltă sectorul energetic. Războiul din Ucraina și ultimele alinieri pe o nouă axă Washington D.C.- Moscova ne arată cât de vulnerabilă este Europa în fața dependenței de energia de import (rusească, mai ales). Decuplarea țărilor baltice de rețeaua electrică a Rusiei stă mărturie efortului Europei de a obține cu întârziere și cu mare dificultate o independență energetică.
În această ecuație, România poate juca un rol esențial, poate și trebuie să își asume un rol mai activ în parteneriatele europene, contribuind la proiecte de investiții și de interconectare care să îi consolideze poziția pe piața regională, devenind un furnizor de securitate energetică pentru regiune; altfel riscă să rămână blocată într-un joc pe care nu ea îl controlează. În plus, este necesară o schimbare de mentalitate – tranziția energetică trebuie privită ca o oportunitate reală de creștere economică și nu ca o constrângere impusă din exterior, de la Bruxelles sau din altă parte. Iar exploatarea gazelor naturale ar trebuie să fie privită mai ales din perspectiva faptului că acestea sunt fundația securității energetice naționale și factorul esențial al dezvoltării unor noi capacități industriale în economia românească.
Acest lucru necesită mai mult decât doar resurse – necesită strategie, viziune și capacitatea de a lua decizii curajoase și de a acționa prompt și cu fermitate într-un peisaj global aflat în continuă schimbare. Altfel, există riscul ca țara noastră să fie doar un pion într-un joc dominat de interese mai mari, fără puterea reală de a-și valorifica avantajele, iar energia sa va fi doar un gaz ars inutil pe jocul geopoliticii europene.
Daniel Apostol este Director General Federația Patronală a Energiei
