După aceea, s-a adâncit cu obstinație în alchimia și cronologia/teologia profetică. Posteritatea le consideră azi „zadarnice” în raport cu geniul său științific. E un exemplu mic, dar articolul de azi nu are legătură cu rateurile pe care le dau geniile, ci cu chestiunile sâcâitoare care ne tulbură / complică viața și care cer timp, răbdare și bani. Ca și cum n-am avea altceva de făcut. Gogomăniile dau o recoltă bogată, mai ales când nu mai contează pregătirea cuiva, ci doar nivelul său social sau bogăția.
Petreceam cu doi prieteni într-un local nici prea-prea, nici foarte-foarte. Pentru că numai eu eram fumător și, mai ales la discuții, nu merge fără niscaiva fum, aveam cu mine un vapăr încărcat proaspăt, ba și un acumulator. Știu deja și nu mă mai revolt că nu se fumează clasic în localurile publice. Am căzut de acord că sunt mulți cei pe care fumul îi sufocă, dar mi-am zis că nu strică să iau și aburul cu mine. Dacă e să urăsc ceva, atunci e ieșitul afară, în frig. Deci hai să împăcăm capra și varza. Vreo oră a fost liniște, am forfecat tot, de la fotbal la politică, de la război la nemurirea sufletului, de la guvernare la Alexandra Căpitănescu. Am tras două serii și jur că nu mi-a mai ars sufletul să trag o fugă afară.
Pe la nouă seara, când ne era lumea mai dragă, au intrat doi clienți… cum să le spun? mai speciali. Ea, trasă în piele și cu gene ca niște perdeluțe sau măturici, iar el cu haină cu fir de aur, cu buboi la deștu’ mic și cu niște pantofi roșii, ascuțiți. El și-a scos două telefoane, unul cu cristale Swarowski, și s-a pus pe răcnit în cel mai janghinos. Răcnea la telefon – și telefonul la el – despre niște milioane care se tot plimbau prin Capitală, fără să ajungă la destinatarul nervos, adică la proprietarul telefonului. Fata și-a deschis două lucruri, iPhone oranj și trusa de machiaj. Uitându-se-n telefon, și-a corectat machiajul, și-a șters discret o urmă de ruj din colțul gurii și ne-a fixat plictisită. Apoi a extras o sticluță de parfum și, tacticoasă, s-a parfumat din cap până-n picioare, și pe față, și pe dos. Mirosul de pachuli și mosc ne-a luat nasurile. Într-un sfert de oră agonizant (ni se tăiase macaroana discuțiilor savante din cauza negocierilor), am aflat totul despre familia, angajații, șefii, avocații, angrosiștii și mijlocitorii care puseseră gând rău milioanelor omului nostru. Am crezut că e vorba de câteva sute de lei, denumite pompos meleoane, dar nu, erau de-adevăratelea. Asta ne-a pus în gardă (pe bună dreptate) iar pe mine, de nervi, m-a pus dracu’ să-mi înșfac vapărul, să apăs pe buton și să trag primul abur.
Gagica m-a fixat cu perdelele, gura în formă de inimioară s-a făcut colac de la Luca și a zbierat:
— Iubi, ăsta fumează! Și m-a fixat cu un deget înarmat cu o unghie cu încrustații mai lungă decât veacul.
Tipului i-a trebuit puțin timp să se extragă din convorbire:
— Stai, Georgică, că s-a băgat un neterminat peste noi, acu îl aranjez. Zi-i și lu’ Vasilică să fie pe fază! – apoi s-a întors către mine:
— Ce faci acolo, bă?! Fumezi pe teritoriul meu? Bă, nimuricule? O deranjezi pe domnișoara. Tu știi cine sunt eu?
Amicul meu făcuse rugby și, deși tăcut și liniștit, era tare ca un tanc. Însă, în loc să sară să mă apere, a tăcut mâlc și a mârâit:
— Hai să plecăm.
Însă nu-s eu omul să se dea învins. Îmi place logica.
— Nu fumez, domne, vapez. Ăsta e abur, nu-i fum. Nu e decât abur. Nu face rău la domnișoara. E nevinovat.
Asta a pus gaz peste foc. Gagica a țîșnit în picioare și a țipat de parcă o înjunghiase cineva:
— Ăla fumează, Gicule! Gicule, ne otrăvește! Calcă-l în picioare!
— Doamnă, m-a pus același drac să grăiesc, doamnă, domnișoară, nu e țigară, nu scoate fum și nu miroase. Zău. Să moară mama! Și e legal…
Ei, aș. Gicul ei a ridicat telefonul ca pe oa rmă și m-a țintuit:
— Arunc-o imediat. Ieși afară! Te calc în picioare. Chem Poliția. Tu știi cine sunt eu?
Apoi, către un chelner:
— Cheamă-l imediat pe patron, pe Vasile, e intolerabil! M-ați pierdut de mușteriu.
Apelipsită, tipa în piele și-a deschis poșetuța și a mai eliberat juma’ de conținut, să scape de ucigătorul miros de tutun – care nu era nici miros, nici tutun. Devenise irespirabil. Patronul se îndrepta spre noi, spăsit (bag de seamă că revoltatul era client de nădejde). Ne-a făcut un semn discret, apoi, cu toată mierea din lume:
— Domnu’ Fane, rezolv io cu domnii, avem un fel principal de vis…
Către noi:
— Ieșiți, vă rog io, nu trebuie să plătiți nimic. Vă rog, domnilor.
Când am trecut pe lângă scandalagiu, ăla s-a înfipt în mine:
— Zi sărumâna la domnișoara, că-ți dădeam buzunar la burtă și te lăsam fără moștenitori!
Abia ieșiți, rugbistul ne-a zis pe o voce joasă:
— Ăla cu gagica e șef de clan, din cartier. El e peste toată contrabanda cu țigări. Cel puțin un miliard… Mă căcasem pe mine, cât sunt eu de tare. Dacă își chema oamenii, chiar o beleam.
Dar eu nu puteam răbda atâta nedreptate și neadevăr.
— Bă băieți, asta nu face fum, nu face rău, nu miroase, e abur.
Amicii mei s-au depărtat mâhniți. De după un burlan, m-a abordat un homeless, care mi-a cerut o țigară. Eram atât de enervat, că n-am putut să-l refuz. M-am scotocit prin buzunare și am dat la început peste vapărul buclucaș. L-am văzut că se scutură scârbit.
— Nu fumez io prostii d’astea, omule. Nu-s bune nici să gonești țînțari.
Mâna mi-a alunecat mai adânc în buzunar și a găsit și pachetul de tutun. I-am întins o țigară.
— Aferim, a zis omul străzii. Și, cu chef de vorbă, a continuat:
— Da’ de ce fugirăți așa?
Dacă tot nu venea taxiul, i-am povestit. Omul s-a închinat și a mai tras un fum.
— Aoleu, a zis, da’ aprigi mai sunteți, frate! Nu puteați trăi în pace? Păi, chiorombelele astea ale dumitale pot fi puse de pază la sugari, să-i apere doar de furnici, așa de nevinovate sunt. Zău așa. Din ce vă luarăți? Amărâtă viață mai aveți și voi, bogătanilor! Hai, mai lasă-mi o țigară…
Ardeam de poftă să îi explic mai pe larg că vapărul și încălzitoarele nu fac rău, că nu afumă, că nu lasă scrum… Dar exact atunci a tras Uberul lângă mine. Și se anunța la radio bombardarea Iranului… Dar nici că am mai călcat pe-acolo de atunci.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
