″(10) În cazul clienților casnici, prețul final facturat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) (prețurile plafonate de 0,68 sau 0,8 lei/kWh – n.r.) se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reședință ale clienților finali. Clientul casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu poate beneficia de prețul plafonat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum″.
Amendament la legislația plafonării introdus luna trecută de deputații coaliției de guvernare PNL-PSD-UDMR, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat deja în Monitorul Oficial.
Să lămurim de la bun început cel mai important lucru: cine trebuie să trimită o declarație pe proprie răspundere la furnizor pentru a beneficia de plafonare? Pentru asta, să recitim fragmentul-cheie din lege:
″(…) Clientul casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu poate beneficia de prețul plafonat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum″.
Răspuns: DOAR clienții casnici care au atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu trebuie să trimită o declarație pe proprie răspundere, prin care să specifice la care dintre adrese vor să beneficieze de plafonare. Asta scrie. NU și cei care au o singură adresă, la care locuiesc și consumă electricitate.
Evident, ultima parte a amendamentului produce confuzie, pentru că formularea sugerează ideea că toți clienții casnici ar trebui să depună declarații: ″(…) pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum″.
Asta le-a dat furnizorilor ocazia să pună presiune pe autorități provocând panică în rândul populației.
″Din păcate, legislația privind plafonarea și compensarea este neclară și poate produce efecte neplăcute asupra consumatorilor casnici. Potrivit art. 9 al noii legi de aprobare a OUG 119/2022, beneficiază de plafonare clienții casnici la locurile de consum de domiciliu/reședință. Legea prevede că de acest preț plafonat se beneficiază o singură dată, la un singur loc de consum. Noi, furnizorii, nu avem de unde să știm dacă un loc de consum este de reședință sau de domiciliu, ceea ce se poate interpreta că, pentru a beneficia de plafonare, toți clienții casnici trebuie să transmită furnizorului declarația menționată în lege. Astfel, peste 9 milioane de români ar trebui să transmită furnizorului această declarație pe propria răspundere. Mai mult decât atât, legea prevede ca plafonarea să fie aplicată începând cu luna ulterioară depunerii cererii, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la un val de cereri între momentul publicării legii în Monitorul Oficial și sfârșitul anului″, a declarat recent, la o întâlnire cu presa, Laurențiu Urluescu, președinte al Asociației Furnizorilor de Energie (AFEER).
Prin declarația sa, șeful organizației a indus deci și ideea că cine nu va trimite declarație pe proprie răspundere va fi facturat de la 1 ianuarie la prețul de 1,3 lei/kWh, nebeneficiind de plafoanele de 0,68 sau 0,8 lei/kWh.
Pe cât de legitimă este critica furnizorilor la adresa legislației, ca și îngrijorarea lor de a nu fi obligați să returneze compensațiile de la bugetul de stat primite pentru facturarea la prețuri plafonate a consumului nebeneficiar de plafoane al clienților casnici, interpretarea nu stă în picioare. Declarație pe proprie răspundere trebuie să trimită, potrivit legii, doar ″Clientul casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu (…)″.
Cine nu e în situația asta și se va trezi că e facturat la 1,3 lei/kWh pentru că nu a trimis declarație pe proprie răspundere are tot dreptul să refuze să plătească factura și să facă reclamație pentru a îi fi recalculată, pentru că e victima unei ilegalități. Nu e vina consumatorilor că furnizorilor le este imposibil din punct de vedere tehnic să aplice o lege proastă.
Întrebat în public de presă cum stă treaba, premierul Nicolae Ciucă s-a eschivat pasând răspunderea la ANRE: ″Este vorba de o procedură tehnică. Dacă într-adevăr există acest aspect, atunci, așa cum s-a făcut de fiecare dată, Autoritatea Națională de Reglementare Energetică trebuie să găsească formula prin care, odată ce legea a fost aprobată, normele tehnice să prevadă și modul în care se soluționează această problemă″.
Asta în privința interpretării legislației în vigoare. Acum: ce sens are ea, dacă are vreunul.
Ca proprietar de 3 apartamente și 3 case de locuit, cu venituri din chirii de peste 82.000 lei anul trecut, dar și ca profesor de fizică (cu post rezervat în învățământ de peste 25 de ani), președintelui Klaus Iohannis ar fi trebuit să i se aprindă un (pun intended) beculeț când i s-a pus pe masă spre promulgare legea de aprobare a OUG nr. 119/2022, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pentru reducere la absurd: nimeni nu consumă curent concomitent în mai multe locuri, pentru că nimeni nu se află în mai multe locuri în același timp, nici chiar Klaus Iohannis, pentru că nimeni nu e mai presus de legile fizicii. Iar amendamentul nu pare scris pentru a-i ″penaliza″ doar pe cei care, să zicem, au un apartament în București, o casă la țară și o vilă la munte și se duc la ultimele două doar în vacanțe și weekend-uri, acestea stând goale în rest.
Nu, amendamentul vizează, evident, situațiile în care un client casnic are pe numele său mai multe contracte de furnizare de energie electrică (asta înseamnă ″client″, să ai contract), pentru mai multe locuri de consum: cel de la adresa la care locuiește (și consumă energie) efectiv și altele, la care locuiesc (și consumă) alte persoane: chiriași sau comodatari, respectiv rude, prieteni sau orice alte persoane care stau în locuințele respective prin simple înțelegeri informale (nescrise) cu proprietarul care este și titular de contract de furnizare.
Pe surse, coaliția de guvernare a transmis încă de la dezbaterea amendamentului în comisiile Camerei Deputaților că scopul lui este ″scoaterea la lumină″ a tranzacțiilor de închiriere de imobile încheiate ″la negru″. Adică să îi oblige pe chiriași să pună presiune pe proprietari să le facă contracte de închiriere înregistrate la ANAF, pentru ca pe baza lor să devină titulari de contract de furnizare de energie și, astfel, să beneficieze de plafoanele de 0,68 sau 0,8 lei/kWh.
Nici nu mai merită comentată intenția de a rezolva o problemă de conformare fiscală cu care se confruntă ANAF prin scărpinare inversă ″energetică″. Credeam că au trecut vremurile în care defuncta taxă radio-TV era inclusă pe facturile de consum de energie electrică.
Întrebarea e: ce vină au chiriașii, comodatarii, rudele, prietenii, în general cei care locuiesc și consumă curent în imobile pentru care alte persoane sunt titulare ale contractelor de furnizare de energie la locurile respective de consum?
Legislația plafonării prețurilor pentru populație e construită pentru a încuraja reducerea consumului: cu cât consumi mai puțin, cu atât datorezi un preț mai mic, indiferent de venituri și avere. Dacă s-ar fi vrut altceva, nu s-ar fi plafonat prețurile, ci s-ar fi distribuit subvenții direct consumatorilor. Guvernul însuși a demonstrat recent că se poate.
P.S. Extras din Codul Civil:
Articolul 87 Domiciliul
Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.
Articolul 88 Reședința
Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară.
Articolul 89 Stabilirea și schimbarea domiciliului
(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale.
(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.
(3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt.
Articolul 90 Prezumția de domiciliu
(1) Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.
(2) În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.
Articolul 91 Dovada
(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.
(2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.
(3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
