Astăzi o să-mi permit să vorbesc de chestiuni care sunt considerate tabu-uri. Haideți să începem cu România, unde știu și copiii că o gramadă de întreprinderi s-au privatizat pentru a se obține foloase necuvenite și nu ca să se capitalizeze și eficientizeze. Asta cu precizarea că liberalizarea și piețele sunt bune, fiindcă se alocă rațional resursele.
Din păcate însă, la noi, nu se poate discuta de mai nimic de acest fel, deși avem companii private.
Ce ar trebui să facem pentru a deveni întreprinderile eficiente? Să le renaționalizăm, ca să le mai privatizăm o dată?
Această idee îmi este foarte greu să o pun pe tapet, dar avem o problemă evidentă cu discreționarismul baronilor locali, cu managementul capitalismului de cumetrie, care trebuie corectat într-un fel.
Este dificil de pronunțat cuvântul renaționalizare, dar, sigur, se poate spune - așa cum preciza Milton Friedman - că nu există prânz gratis, ori - cum declamă comentatorii sportivi - că ratările se răzbună.
Mai pot menționa ce răspuns am primit când am întrebat cât de firesc este că statul român încearcă să-i despăgubească pe cei cărora le-au fost confiscate proprietățile în perioada comunistă cu active purtătoare de risc.
Mi s-a spus că trecerea de la comunism la capitalism are și o dimensiune etică. Pasul esențial care trebuie întreprins în această tranziție constă în privatizarea resurselor. Dar, aceasta poate fi realizată în mai multe feluri. Cea mai simplă cale și, totodată, cea care rezolvă și implicațiile etice e retrocedarea resurselor. Celelalte metode de privatizare sunt mai problematice. De exemplu, vânzarea prin licitație sau negociere directă ridică problema de ce să vândă statul ceva ce nu îi aparține? Dat fiind că respectivele resurse nu sunt ale lui, cum poate avea statul interesul să le vândă altcuiva decât unui grup de interese care se angajează să îl sprijine pe viitor?!
E clar că ratările se răzbună și, așa cum apreciază Nassim Nicholas Taleb, pe termen lung, tot încercând să înșeli, vrei sfârși prin a te păcăli pe tine. Dar fiindcă tot am pomenit de controversa cu renaționalizarea, poate că ar fi bine să ne aducem aminte și de regimurile militare, precum dictatura lui Franco din Spania și junta care l-a propulsat la putere pe Pinochet în Chile.
Astăzi, după respectivele regimuri totalitare, Spania nu arată precum Grecia, iar statul sud-american, după Pinochet și Chicago Boys, care l-au făcut să se dezvolte cu ajutorul mâinii invizibile a pieței, face notă distinctă pe continentul său.
Am găsit o explicație pentru “binele” făcut de dictaturile menționate, pe seama sperieturii suferite la nivelul conștiinței. E ceva ca un duș rece, care permite generației de sub dictatură să ajungă la o ierarhie de valori apropiată de normal. Iar în Spania a fost reimpusă monarhia, ca o cheie de control la excesele clasei politice. Pentru că regalitatea, pe baza echidistanței, are cum să acționeze ca un instrument împotriva corupției.
Nu prea îmi vine să aduc în atenție astfel de “modele”, însă nici nu pot băga sub preș că în România, o țară care vindea uzine la cheie țărilor din lumea a treia, cel mai mare angajator este, în prezent, un retailer, ceea ce consfințește că în mai puțin de 30 de ani obiceiurile s-au modificat fundamental.
O țară ce se remarcă prin schimbări de atât de mare anvergură, produse într-un timp atât de scurt, n-are cum să nu i se pună eticheta de bolnavă.
Și totuși cum ar fi trebuit să se facă privatizarea în România, având în vedere faptul că nu toate activele putea fi retrocedate, unele fiind realizate în anii comunismului? Cea mai transparentă formă era prin intermediul pieței de capital, și nu a unor investitori „strategici”, cu clauze secrete în contractele de privatizare.
Într-o anumită măsura se poate crede că acest lucru s-a și produs. În 1992, s-au dat la o parte regiile și, în baza legii privind privatizarea întreprinderilor de stat, celor cinci Fonduri ale Proprietății Private (FPP) li s-au atribuit 30% din capitalul social al societăților comerciale, câte 6% la fiecare. Ulterior FPP-urile au primit denumirea de SIF-uri (Societăți de Investiții Financiare) și au ajuns la cota Bursei de Valori București (BVB).
Da, numai că în loc să se coteze direct companiile naționale s-au listat niște vehicule, pentru a nu pierde politicul controlul asupra economiei, dar străinii să spună, totuși, că România are economie de piață, că a devenit un stat capitalist.
Ideea a fost de inspirație rusească, fiindcă și în Federație s-a păstrat controlul politic asupra economiei cu ajutorul unor oligarhi și a unor vehicule financiare. După care, odată puși în poziții cheie, “baronii” au dat voie și la ceva-ceva investiții străine să intre, dar care au jucat după regulile lor.
