De ce nu se mai joacă copiii în fața blocului?

Au fost generații întregi care au zburdat cu cheia de gât și care acum lucrează în multinaționale. Unii conduc subsidiarele companiilor străine sau chiar România. De ce nu se mai joacă copiii în fața blocului?

Un amic îmi spune pentru că nu mai sunt șantiere. E posibil să aibă dreptate. Două treimi din blocurile bucureștene s-au construit în perioada 1965 - 1980, cam atunci când s-au născut “decrețeii” ce s-au jucat liberi printre macarale cu cheia de gât, animați sau nu de șlagărul Trio Grigoriu:

Pe albastrele cărări,
Macarale suie în zări,
(…)
Uite brațul lor de fier
Cum ridică până la cer
Zeci de blocuri,
Un cartier.

Lăsând gluma la o parte, românii nostalgici, care explorau cu cheia de gât lumi noi pe maidanele ocupate de șantiere, reclamă faptul că în prezent nu-și mai pot lăsa copiii în fața blocului din cauza nesiguranței, și aceștia, în loc să trăiască provocările trăite de părinți, stau în apartamentele lor, ca în niște sere, fără libertate.

Acolo ei își omoară timpul pe rețelele virtuale, dar nu acesta e subiectul articolului de față, ci lipsa siguranței, legată de deprecierea educației, scăderea nivelului de conștiință și exacerbarea cultului violenței - semne evidente că statul nostru s-a dezvoltat prost. Mai multă violență, mai puțină încredere și infrastructură, în contextul în care oamenii își doresc să o aibă pe cea din urmă alături de stabilitate, pentru că în măsura în care nu le găsesc în orașele din România le caută în cele din străinătate.

Apropo însă de localitățile urbane cu șantierele lor cu tot și nelipsitele macarale, potrivit lui Ludwig von Mises, concepția liberală a vieții sociale a creat sistemul economic întemeiat pe diviziunea muncii, iar expresia cea mai evidentă a economiei de schimb e așezarea orășenească, care-i cu putință numai într-o astfel de economie. În orașe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat și a găsit cei mai mulți susținători.

Dar, o filosofie socială nu poate fi la fel de ușor însușită ca o haină nouă. Trebuie câștigată cu efortul gândirii. Astfel, găsim tot mereu în istorie că epoci de creștere puternic progresivă a lumii de gândire liberală, când bogăția se înmulțește odată cu dezvoltarea diviziunii muncii, alternează cu epoci în care principiul violenței încearcă să câștige supremația, în care bogăția descrește pentru că diviziunea muncii decade, subliniază Mises.

E clar, pentru a se juca din nou copiii în fața blocului e nevoie să se oprească declinul diviziunii muncii. Cei care practică aservirea cu taxe sau tarife la utilități "la umbra" statului social, pentru a fi de folos politicului, nu și-au dat încă seama, însă astfel se produce o recrudescență a activităților infracționale. Pe când promovarea și circulația elitelor, a unei ierarhii corecte de valori, acționează invers.