Prin geamul mare cât un perete am văzut o blondă spre 50 de ani, cu picioare lungi, fustă scurtă și fund bombat.
- Mamă, ce joc de glezne are bunicuța, a mârâit frizerul în timp ce ronțăia cu foarfeca prin părul meu.
Blonda a trecut mândră și silențioasă ca o limuzină și a ieșit din cadru. M-am uitat în oglindă și l-am văzut pe frizer cum îmi tăia rapid, cu briciul, puful de la ceafă. Mă tundeam acolo de mulți ani și aveam încredere în el. Nu poți lăsa pe oricine să umble cu briciul pe la gâtul tău.
- Gata, a făcut el, după ce mi-a scos cearșaful alb cu care mă sugrumase și m-a scuturat cu o măturică.
I-am plătit și, după ce a băgat banii în buzunar la piept, mi-a zis:
- Dacă te grăbești, o prinzi din urmă pe blondă, și acum ești și aranjat...
- Cam bătrână pentru mine, am dat eu înapoi. Eram student și încă mă mai uitam după fete de liceu.
- Nu știi ce e bun, m-a contrazis el clătinând trist din cap. La astea de 50, după sex se lasă și cu mâncare. Te pun la masă și te faci cu o ciorbă și-o salată de vinete gratis. O fi rău? Și poate te alegi și cu o cameră în care să stai moca.
Mergeam la el de câteva ori pe an. Vorbea întruna doar despre femei, iar eu mă uitam pe fereastră, afară, în timp ce-l ascultam. Dacă-mi aruncam ochii în oglindă, mă descopeream mai îmbătrânit și mai încercănat cu fiecare tunsoare.
- Am greșit când m-am însurat, mi-a zis odată. Am luat o fată săracă.
- Poate așa zice și ea, i-am spus eu.
Cu cât treceau anii, frizerul, aplecat peste părul meu tot mai rar, căpăta și mai multă limbariță. Odată mi-a povestit despre un antrenor sârb, care tot antrena echipe naționale prin Africa.
-Și băieții l-au întrebat: "De ce nu mergi, tată, la Real Madrid sau la Manchester?" Și știi ce le-a răspuns?
- Ce?
- Le-a zis: "Nu e vina ta dacă tatăl tău s-a născut sărac, dar ești absolut vinovat dacă socrul tău s-a născut sărac".
La următorul tuns, peste două luni, frizerul mi-a spus că divorțase și își găsise un socru bogat.
- Fost senator PSD sau deputat, gura mă-sii, că-i încurc.
Apoi au trecut mai multe luni. Îmi crescuse părul și l-am lăsat așa o vreme. Frizerul se îngrășase puțin și ceva în privirea lui se schimbase. Părea mai posac și renunțase la discuțiile despre femei. Poate are o zi mai proastă, m-am gândit.
- Ești supărat?
A ofat și a clămpănit din foarfecă pe la urechea mea.
- Sunt, când văd cum ne vindem țara pe nimic străinilor, iar oameni nevinovați intră în pușcărie doar pentru că s-au opus sistemului. Ai văzut ce-a pățit Profesorul?
Am încercat să-i explic cum înțeleg eu situația, dar era de neclintit. Argumentele mele treceau pe lângă el ca pieptănul printr-un păr mult prea rar. Era efectul socrului, mi-am zis, dar peste o vreme se va liniști și îmi va povesti iar despre femei.
Nu s-a liniștit. Data următoare m-a luat tare:
- Ai văzut ce-au mai făcut nemernicii ăștia?
- Nu. Ce?
- Nu te-ai uitat la Gâdea aseară?
A început să-mi expună niște teorii despre lupta celor de la Antena 3 cu Sistemul, despre cum au rămas ei singura insulă de presă independentă și dezinteresată și, în timp ce perora, îl vedeam în oglindă cum țăcăne din foarfecă privindu-mă ciudat, ca un psihopat. L-am lăsat să termine și, după ce m-a scuturat cu pămătuful, i-am mai explicat o dată cum stă treaba cu demagogii și că își pierde serile ascultându-i pe unii cum aberează. Mi-a pus coatele pe umeri și m-a privit în ochi, în oglindă, ițindu-se din spatele meu cu briciul în mână:
- Măi băiatule, n-am știut că ești băsist.
În oglindă, în spatele meu, câțiva clienți erau înșirați pe scaune, cu scutecele alea la gât, și cum săteau așa, înțepeniți acolo, mi s-a părut că seamănă cu Ciuvică, Ursu și toți deontologii care apar seară de seară în platoul lui Gâdea.
Am ieșit pe ușă cu pulsul dublu și cu gândul să nu revin acolo.
Când a venit vremea să mă tund din nou am căutat alt frizer. Mi-a recomandat cineva un stilist de pe Dorobanți, un băiat tânăr și ambițios, care-și deschisese salonul lui. Înainte să mă așez pe scaun l-am întrebat:
- La ce emisiuni te uiți la televizor?
- Nu mă uit deloc la televizor, nu mă interesează.
- Și ce faci seara?
- Stau cu prietena, cu amicii, ascult muzică sau mă joc pe calculator.
Noului frizer îi plăcea să cânte și își dorea ca peste ani să meargă la Vocea României. Ca să mă convingă că e talentat, mi-a cântat "Copacul" și "Oameni, oameni". Cânta frumos, cu foarfeca într-o mână și briciul în alta. Îl vedeam în oglindă, în spatele meu, ridicându-și brațele, cu ustensilele de tuns, în timp ce îl imita pe Aurelian Andreescu:
"Fir de aur se înalță către soare mereu,
Fir de aur, vis de aur,
Cântul vostru și al meu..."
Nu-mi plăcea să văd briciul ăla agitându-mi-se pe la ceafă, dar dacă tot mi se întâmpla asta, îl preferam pe unul care cântă despre soare unuia care să-mi spună: "Cu ce-a greșit Profesorul? Că s-a luptat cu sistemul și a reușit să-l îngenuncheze pe Băsescu Traian?"
- Știu și "Tu ești primăvara mea", mi-a zis stilistul, încântat, după ce l-am lăudat. În timp ce îmi răscolea cu pieptănul prin păr, a început, tot cu vocea lui Andreescu:
"Nu-i târziu
Nu-i târziu să cred
Nu-i târziu să cred în glasul tău și-n mâna ta
Și-n privirea ta
Să cred în ea".
La final am plătit triplu față de cât îi lăsam frizerului meu din cartier. Poate că-n banii de tuns au intrat și drepturile de autor plătite către urmașii lui Aurelian Andreescu, pentru că altfel nu mi-am explicat de ce a costat atât de mult. Am ales, totuși, să dau mai mult și să mă tund mai rar, dar de fiecare dată la stilistul cântăreț de pe Dorobanți. Dacă tot stă unul o jumătate de oră cu un brici la gâtul meu, sunt mai liniștit dacă e fanul lui Aurelian Andreescu ori Mirabela Dauer și nu al lui Dan Voiculescu sau Gâdea.
CITEȘTE ȘI Nu contează ce ai sub rochie Cam tot pe vremea aia mi s-a infectat o măsea. Singurul dentist de care nu mă temeam și care nu mă jupuia de bani era un tip jovial, pe la 50 de ani, pe care-l știam din copilărie. Nu mai trecusem pe la el de mulți ani, iar asta se vedea în dantura mea.
- Dacă tot ești ziarist, de ce nu scrii cum au vândut ăștia țara, m-a întrebat doctorul, cu freza în măseaua mea. Nu puteam să vorbesc și doar dădeam din cap a aprobare. De ce nu spui, a continuat dentistul, cum au omorât ăștia sistemul de sănătate și cum își bat joc de noi, medicii?
Nu s-a oprit din vorbit un sfert de oră și am avut impresia că ține freza aia mai mult decât trebuie în gura mea doar ca să nu pot să-l contrazic. Ideile lui nu erau noi și le recunoșteam.
- Vă uitați la Antena 3, nu?
- Scuipă și clătește-te, mi-a zis.
Am scuipat și m-am clătit. Și-a pus niște ochelari uriași, ca de sudor, și mi-a băgat o altă freză, mai mică, în măsea.
- Mă uit, și ce, e o crimă? Zi tu, unde să mă uit? Ce să fac după o zi în care stau cocoșat și vă miros măselele la toți? Oamenii ăia se luptă acolo, la Antenă, cu corupția și dacă le puneți și lor pumnul în gură, se duce dracu' țara asta.
S-a aplecat peste mine și, văzută de aproape, fruntea lui părea uriașă, cât un televizor. Cu fruntea bombată și ochelarii ăia mari aducea puțin cu Gâdea.
- Dacă nu te uiți la Antena 3, e clar, ești cu Turcescu, a continuat doctorul. Te uiți la securistul ăla și la Pora. I-am explicat că și Turcescu e un Gâdea mai prost plătit; mănâncă același rahat, dar dintr-o altă cisternă. I-am spus că în lumea mea nu există Gâdea, Ciuvică, Turcescu, Pora și Mircea Badea. Nu-mi permit să consum din seara mea și din viața mea ca să-i văd pe unii aberând. Prefer să pierd timpul altfel, iar dacă sunt prea obosit să citesc sau să văd un film bun, măcar mă uit pe facebook sau, pur și simplu, stau cu ochii pe pereți. Iar dacă tot deschid televizorul când ajung seara acasă, vreau să mă relaxez cu un meci din Champions League sau cu documentare, chiar dacă sunt cu pantera roz, porcușorul albastru sau pasărea spin.
- Deci ești băsist, a concluzionat dentistul din tot ce i-am spus.
- Nu mi-a plăcut niciodată de Băsescu, i-am zis.
- Hai, mă, recunoaște că te uiți la Turcescu.
Pentru el era clar. Dacă nu ești de acord cu Antena 3, ești băsist. Dacă nu te uiți la Gâdea, sigur stai toată seara pe B1.
I-am explicat că opusul lui Gâdea nu e Turcescu, ci Viasat History sau un film bun, de exemplu. La Grande Bellezza e opusul lui Gâdea sau National Geographic sau romanele lui John Updike ori Saul Bellow. Opusul lui Gâdea e o partidă de sex sau o seară cu prietenii în oraș.
- Dar oamenii ăștia se luptă cu sistemul, mi-a repetat el aceeași placă și atunci am înțeles realitatea dureroasă: dacă în fața ta e un munte cu căcat și tu nu-l vezi singur și nu-ți pute, degeaba încearcă alții, cu toate argumentele din lume, să-ți explice că ceea ce vezi tu acolo nu e Himalaya.
Am mai fost de câteva ori la stomatolog și, chiar dacă nu mi-a luat bani niciodată, am început să-l evit. Cum să ai încredere să-ți umble în gură cu obiecte ascuțite sau să stea cu briciul la gâtul tău unul care nu vede muntele uriaș de gunoi din fața lui? Dacă peste o lună, peste două sau peste un an îți confundă gâtul cu măseaua?
Când l-am votat pe Iohannis, n-am făcut-o înfiorat de un val de entuziasm, dar am avut încredere în neamțul sobru și taciturn. Mă săturasem de președinți și prim-miniștri pe care să-i văd la televizor mai des decât pe cântăreți sau pe actori, îmi era silă de ăia care au tot fost la putere și care n-au construit un kilometru de drum și n-au acoperit o groapă. Dacă aș fi aterizat de pe lună și n-aș fi știut nimic din ce se întâmplă în România, dar m-aș fi uitat la Antena 3 în campanie, când cei de acolo îl acuzau pe Iohannis că n-are copii și îl împroșcau cu abjecții, aș fi ținut din start cu cel pe care îl atacă ei.
L-am votat și m-am bucurat când a câștigat. În ziua alegerilor, pe la prânz, când Ponta era pe val, am primit un sms de la frizerul pesedist: "ce zici maestre". A doua zi după alegeri l-am întrebat, tot pe sms: "Cum e?" Și mi-a răspuns imediat:
"firați a-i dracu cu feisbucu vostru". A înțeles el de-acolo, din spatele geamului prin care vedea trecând gagici blonde cu joc de glezne, că lumea se schimbă și că o rețea de socializare e mai puternică decât un munte de rahat. A înțeles asta înaintea lui Dragnea care, ieșit slab ca o epavă din scandalul cu legea defăimării, încearcă acum să amenințe că schimbă guvernul dacă muntele de rahat nu e lăsat în pace.
A trecut un an și ceva de la alegeri, dar taciturnul n-a venit cu un suflu nou, așa cum sperasem eu. S-a retras acolo, la Cotroceni, sau a plecat mult în vacanțe și a tăcut. Dar tocmai asta mi-a plăcut mie la el, că tace. Decât unul care stă toată ziua în certuri pe la televizor, dar în rest nu face nimic, mi-e mai simpatic un incompetent căruia măcar nu-i mai aud vocea. Asta până ieri, când l-am auzit glăsuind despre cazul celor de la Antena 3 și vorbind despre "libertatea de exprimare în media", care "nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative". Vorbea exact ca Gâdea, ca frizerul din Titan și ca dentistul care îmi punea întrebări în timp ce-mi umbla cu freza prin măsele.
L-am ascultat pe Iohannis vorbind despre Antena 3 și m-am simțit ca și cum aș fi aflat că un psihopat mut s-a jucat un an și ceva cu briciul pe la gâtul meu, în timp ce eu dormeam.
