Profitul Transgaz cade cu o treime din cauza reducerii tarifelor reglementate, dar și a volumului de gaz transportat

Profitul Transgaz cade cu o treime din cauza reducerii tarifelor reglementate, dar și a volumului de gaz transportat
scris 14 nov 2018

Profitul net al Transgaz, operatorul sistemului de transport gaze din România, s-a redus cu 31% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a reducerii atât a tarifelor aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), cât și a volumelor de gaze transportate.

Profitul net înregistrat de companie în primele 9 luni ale anului a fost de aproximativ 300 milioane lei, în scădere cu aproximativ 133,5 milioane lei față de cel din perioada similară a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News

Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare și de construcții au fost de 1,1 miliarde lei, în scădere cu 14% (sau 186,7 milioane lei) față de realizările din primele 9 luni ale anului trecut.

Potrivit Transgaz, veniturile au fost influențate în principal de evoluția celor obținute din rezervarea de capacitate, mai mici cu 61,2 milioane lei din cauza tarifului de rezervare a capacității mai mic cu 0,16 lei/MWh, cu influență negativă de 41 milioane lei, și a capacității rezervate mai mici cu 8,5 milioane MWh, cu influență negativă de 20,1 milioane lei. Totodată, veniturile obținute din componenta volumetrică au fost mai mici cu 109,7 milioane lei din cauza cantității de gaze transportate.

România a căzut 7 locuri în topul Doing Business, din cauza îngreunării procesului de demarare a unei afaceri. Stăm cel mai bine în lume la tranzacțiile transfrontaliere CITEȘTE ȘI România a căzut 7 locuri în topul Doing Business, din cauza îngreunării procesului de demarare a unei afaceri. Stăm cel mai bine în lume la tranzacțiile transfrontaliere

“Scăderea tarifului volumetric este datorată și prevederilor Ordinului președintelui ANRE nr.10/2017, de modificare a Ordinului președintelui ANRE nr. 32/2014 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a venitului reglementat, a venitului total și a tarifelor reglementate pentru activitatea de transport al gazelor naturale, care impune creșterea cu 5% anual a proporției în care venitul aprobat se recuperează prin aplicarea tarifului pentru rezervare de capacitate, până la nivelul de 85% și respectiv scăderea proporției în care venitul aprobat se recuperează prin aplicarea tarifului volumetric. În anul gazier 2016- 2017 componenta variabilă a venitului total care stă la baza tarifelor volumetrice reprezenta 40% din venitul total în timp ce în anul gazier 2017-2018 a scăzut la 35% din venitul total. “, precizează raportul Transgaz.

Și veniturile din transportul internațional al gazelor naturale au fost mai mici cu 13,4 milioane lei, în pofida unei capacități mai mare cu 275.098.263 kWh, cu influență favorabilă de 294.000 lei. Principala cauză a scăderii veniturilor din transportul internațional de gaze a fost variația cursurilor valutare (pentru trimestrul al doilea și cel de-al treilea).

Și veniturile financiare au avut o influență negativă de 139,7 milioane lei din cauza reluării la venituri, în anul 2017, a provizionului constituit pentru deprecierea participației Transgaz la capitalul social al Nabucco Gas Pipeline International GmbH în valoare de 138,5 milioane lei. În luna septembrie 2017, a fost obținută decizia Tribunalului Comercial Viena prin care societatea Nabucco Gas Pipeline International GmbH (“NIC”) a fost radiată, iar societatea a scos, la 30 septembrie 2017, din evidențele sale contabile activul în valoare de 138,5 milioane lei, concomitent cu reluarea la venituri a provizionului constituit în anii precedenți pentru aceeași valoare.

Veniturile din activitatea de echilibrare s-au majorat în schimb cu 29%, de la 92.000 lei la 118.000 lei.

Față de indicatorii din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, profitul net la 9 luni al companiei este mai mare cu 11%, iar veniturile cu 5%.

Acționarul principal al Transgaz este în continuare statul român, cu 58,5%.

La prețul actual de 367,5 lei pe acțiune, capitalizarea societății este de 4,32 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit
venituri
rezultate
transgaz