George Orwell, 1984: „Războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere.”
... și creșterile salariale sunt... scăderi. Este o ironie ca un impuls masiv dat sectorului public de sănătate în ceea ce privește remunerația personalului calificat – el însuși într-o secvență mai largă a unei politici salariale agresive – să fie însoțit de un mesaj taman de-a-ndăratelea, în dispreț față de realitate, față de ce vede românul de rând.
O mezalianță între sindicatele pilotate și vehiculele propagandei neoliberale răstălmăcesc datele economice nemijlocite printr-un zgomot de fond asurzitor. Cine s-ar trezi în România după o perioadă mai lungă de absență și ar vedea mesajele din media, ar spune că tocmai am avut tăieri masive în sănătate și că în general lucrătorii ar fi istoviți de politici salariale ostile. Adică exact opusul a ceea ce s-a întâmplat recent, dar și în ultimii ani.
În stil orwellian, mașinăria de propagat minciuni a acoperiților din presă, acompaniată de oastea de strânsură a proștilor de pe margine, macină de câteva zile, în răspăr față de realitate, o bodogăneală lamentabilă despre „scaderile de salarii”.
„Dezastrul provocat de legea salarizării: pentru câți oameni scad salariile”, „De ce scad lefurile în sănătate. Aberațiile legii Olguța explicate de medici”, „Scandal pe tema scăderilor salariale din sănătate”, „Nemulțumiri mari în spitale! În loc să crească, salariile au scăzut!”, „Proteste în mai multe spitale, după reducerile salariale din sănătate”, „Mii de angajați din spitalele din țară protestează față de scăderile salariale”. Sunt titluri din presa centrală, locală și online din aceste zile în care medicilor din sistemul public de sănătate li s-au mărit remunerațiile la 2.000-4.000 de euro, iar asistentele au salarii care sunt greu de smuls în economia privată chiar de cei cu studii superioare.
La emisiuni televizate pe burtieră titlul este „scăderi salariale”, iar câte un invitat se tânguie că „omul se chinuie de la o zi la alta”. Este un mesaj concentrat de ca și când am fi un popor de babuini, care să creadă o minciună repetată intens, în ignorarea realității economice recente.
Dar care este această realitate? Realitatea este că România a traversat în ultimii ani cea mai agresivă și îndelungată etapă de majorare a veniturilor populației. Față de anul tăierilor salariilor bugetare 2010, câștigul salarial mediu net s-a majorat cu aproximativ 70%, până la 2487 de lei în luna februarie a acestui an, în condițiile în care vreo 3 ani erodările inflaționiste au fost aproape inexistente. Recuperarea a fost lentă începând cu 2012 și s-a accelerat în ultimii 3 ani, așa cum se vede pe graficul atașat.
Mesajele publice care au dat alerta „scăderilor salariale” au menționat o diminuare a salariilor medii brute de la lună la lună pe unele sectoare de activitate. A nu desluși o mică gâlmă pe grafice de trendul general este o greșeală catastrofală care în piețele financiare se traduce cu pierderi catastrofale sau chiar cu faliment. Propagarea ideii „scăderilor” din zona neoliberală cu pretenții de realism economic este pur și simplu descalificantă.
Dacă medicii cu salarii mărite nu au defilat cu fluturașii la vedere, câteva proteste de la spitale specializate au fost destul de zgomotoase și intens reflectate în media. Acolo unde au fost scăderi, este rezultatul reparării unor anomalii. Declinul veniturilor a venit dintr-o uniformizare a sporurilor. Impactul a fost cu atât mai dur acolo unde aceastea au fost aplicate aberant.
Știu cazuri în care în spitale de psihiatrie, beneficiari ai sporurilor de pericilitate și de stres erau nu numai medicii, asistenții și infirmierii care lucrau nemijlocit „la patul bolnavului”, dar și personalul pe la contabilitate, la cantină, la mentenanță. Directori de spitale, în „bunătatea” lor nemărginită, au extins abuziv aplicarea acestor sporuri și le-au dat în limita superioară de 100%. Acum orice ajustare normală este dureroasă și trâmbițată ca scăderi salariale, dar de ce personalul de curățenie dintr-un spital de psihiatrie trebuia plătit aproape dublu decât cel dintr-un spital județean?!
Furtuna în pahar cu apă a „scăderilor salariale” a fost întreținută artificial și în toamna trecută de propaganda neoliberală cu privire la transferul contribuțiilor salariaților, multă vorbărie pentru mai nimic, așa cum se deslușește din raportările privind salariile din prima parte a acestui an.
Nu a fost, într-adevăr, vorba numai despre bugetari. Politica salarială a fost agresivă pentru a influența și câștigurile din mediul privat prin pârghia salariului minim. Din 2011 până în prezent au fost operate 11 astfel de majorări ale salariului minim, cu efecte nemijlocite pentru veniturile muncitorilor în lohn, a necalificaților din construcții sau personalul de la casele de marcat ale retailerilor, dar și indirecte pentru întreaga curbă salarială. Salariul minim s-a triplat în ultimii 4 ani.
Propaganda despre „scăderile salariale” este atât de stridentă în raport cu această realitate încât chiar devine supărătoare, jignitoare față de cei care se mai uită la realitățile economice sau știu pe ce lume trăiesc. De fapt, politica salarială a fost într-atât de agresivă și de extinsă ca număr de ani, încât mai degrabă ar trebui să ne facă să fim atenți la eventuale derapaje bugetare, decât să navigăm printre lozincile fanteziste despre declinul veniturilor.
Într-o prezentare de la începutul acestui an, OTP Asset Management, companie care are în administrare active financiare de peste 670 milioane lei, menționa faptul că unul dintre principalele motoare ale creșterii economice din ultimii ani îl reprezintă consumul, care a fost alimentat puternic exact dinspre mișcările salariale. Cei de la divizia de administrare a activelor financiare a OTP Bank chiar au indicat pe un grafic diversele decizii de politică salarială (majorări bugetare și de salariu minim) pentru a localiza impulsurile.
De ce să lăsăm însă realitatea să strice o propagandă atât de frumoasă?! Zgomotul de fond despre „scăderile salariale” a mers neabătut. Pentru oameni este simplu. Este de ajuns să se uite în buzunare și în conturi. Vor ști realitatea, chiar dacă poate nu se vor obosi să o și spună. Ca și în lumea lui Orwell, de ce să nu pretindem că trăim în minciuna pe care ne-o prescriu alții?!
