Analiștii se întreabă nedumeriți de ce se colectează cu dificultate impozitele și nu se majorează dobânzile. Dar cum să ți se plătească taxe sau să fie pusă la treabă lichiditatea prin intermediul creditului dacă nu i-ai făcut nimic economiei? Cât timp mediul de afaceri nu se îmbunătățește nu poți avea pretenții să primești mai mulți bani de la companii și să ia împrumuturi pentru a-și mări volumele de vânzări către populație!
Prin ceea ce s-a încercat a se mări colectarea până acum s-a numit “Tunul de Crăciun”, dat cu ajutorul cartelurilor din energie și a celor ce comercializează bunuri de uz curent, și care s-ar vrea să fie urmat de unul de Paști. Problema este însă că cea de a doua tentativă ar putea să dea greș. Fiindcă s-ar putea vedea o creștere a numerarului din afara sistemului bancar - plasat deja la aproape 18% din masa bănească de la măsurile stângace anterioare - fără a se produce și o colectare superioară. Ceea ce ar sugera că românii s-au adresat economiei subterane și au avut un comportament corect, din moment ce n-au oferit bani statului dacă n-au primit condiții mai bune petru a-și desfășura activitatea și să devină mai productivi.
Cu precizarea că aceste reacții sunt mai importante decât demonstrațiile de stradă, pentru că în vreme ce mitingurile detensionează, riposta sesizată în zona veniturilor fiscale și a dobânzilor, cauzată de înghețarea secvenței economice, nu eliberează tensiunile.
Ca să o spun mai clar, românii au ajuns la limita de împovărare, și dacă nu are loc o schimbare a paradigmei vor avea de suferit și instituțiilor financiare, ca urmare a debancarizării masei monetare, indiferent de fuziunile din prezent. Suferințele băncilor nu diferă de cele de la nivelul cadrului fiscal sau monetar, și de aceea ele ar fi avut nevoie de dezvoltare organică, nu de scăderea numărului. Lor le trebuia o adâncire a piețelor ocazionată de măsurile oficialităților, în contextul în care se vede că atragerea capitalului și consolidarea se realizează doar forțat, nu ca urmare a atragerii investițiilor directe cu ajutorul unui mediu de business prietenos.
Iar în aceste circumstanțe, în care nimic nu sprijină convergența reală, inițiativa de a adopta euro într-un interval declarat de timp este halucinantă. Pentru că – reiterez – măsurile luate nu duc la rezultatele urmărite. De fapt, o aderare politică la zona euro este oricând posibilă, dar consecințele economice ar fi extrem de grave și e nevoie să-și asume explicit răspunderea cei care o fac.
Să ne amintim că tot pur politic s-a produs și intrarea în UE și rezultatul economic a fost migrația a peste două milioane de români la muncă în străinătate și creșterea datoriei externe pe fondul lipsei de adâncime a piețelor și a unei diviziuni a muncii precare, după care, fără să se discute de responzabilizare se pregătește următoarea mișcare politică.
