Polonezii de la Kruk au investit, în primul trimestru, 4,7 milioane de euro în portofolii de creanțe în România

Polonezii de la Kruk au investit, în primul trimestru, 4,7 milioane de euro în portofolii de creanțe în România
scris 28 apr 2017

Compania poloneză Kruk, specializată în administrarea și recuperarea crențelor, a investit, în primul trimestru al acestui an, echivalentul a 20 de milioane de zloți (4,65 milioane de euro*) în portofolii de creanțe din România.

În 2016, grupul Kruk a investit 88 de milioane de euro în achiziția de portofolii de creanțe în România. În ultimul trimestru al anul trecut, investițiile în portofolii în România au fost de circa 6,5 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Investițiile totale în portofolii de creanțe la nivel de grup în primele trei luni din 2017 au însumat 214 milioane de zloți (49,8 milioane euro), fiind de peste trei ori mai mari decât în primul trimestru din 2016. Cele mai mari investiții au fost făcute în Italia (54,6% din total), urmate de Polonia și România (cu câte circa 10% din total), potrivit raportului financiar la nivel de grup.

Polonezii de la Kruk au investit, în primul trimestru, 4,7 milioane de euro în portofolii de creanțe în România

Compania poloneză a obținut, în primul trimestru, venituri totale de 81,7 milioane de zloți (19 milioane de euro) în România, în creștere cu aproape 24% față de perioada echivalentă a anului precedent, când acestea s-au situat la 66 milioane de zloți. Față de ultimul trimestru din 2016, veniturile din România au scăzut cu 9,3% (calculat în zloți). Veniturile obținute din portofoliile achiziționate în România au fost, în primele trei luni ale anului, de 80 de milioane de zloți (18,6 milioane de euro).

La nivel de grup, veniturile totale au însumat 254,2 milioane de zloți, în creștere cu 58% față de perioada ianuarie-martie 2016. Profitul net total al Kruk a fost de 80,1 milioane de zloți în perioada analizată, în creștere cu aproape o treime față de primul trimestru al anului trecut.

Cifra de afaceri la nivel de grup a crescut cu 28% în 2016 față de 2015, la 182 milioane euro. Grupul polonez a investit o sumă totală de 299 milioane euro în achiziția de portofolii de creanțe pe șapte piețe: Polonia, România, Republica Cehă, Slovacia, Germania, Spania și Italia.

Anul trecut, Kruk și-a extins activitatea în Europa occidentală prin achiziția CreditBase International în Italia și a Grupo Espand în Spania. Valoarea nominală a creanțelor achiziționate la nivel de grup, anul trecut, a fost de 3,8 miliarde euro, astfel întregul portofoliu a ajuns la valoarea nominală totală de 10 miliarde de euro.

* Sumele în euro sunt calculate la un curs de 4,3 zloți/euro, în conformitate cu cursul mediu din cele două monede pentru T1 calculat de BCE

viewscnt
Afla mai multe despre
kruk
polonia
recuperare creante
portofolii
datorii
romania