Ce firme primesc credit în 2016: Băncile sunt din nou agresive în creditarea companiilor

Ce firme primesc credit în 2016: Băncile sunt din nou agresive în creditarea companiilor
scris 23 mai 2016

Bancherii spun că văd un reviriment al cererii de creditare din partea companiilor, mai ales pe segmentele care au evoluat bine în ultimii ani și au adus valoare adăugată în economie. Mai mult, competiția între bănci pe zona de finanțare a firmelor s-a ascuțit începând cu anul trecut, spun executivii din bănci. De partea cealaltă, un broker de credite spune că băncile se axează doar pe finanțarea companiilor bune, în timp ce antreprenorii la limită sunt refuzați.

Cererea de creditare a crescut începând cu 2015 pe aproape tot ce înseamnă sectorul productiv, de export sau are legătură cu consumul, spune Andrei Dudoiu, director executiv adjunct al Băncii Transilvania, responsabil cu partea de creditare corporate.

Urmărește-ne și pe Google News

Băncile au ajuns să se bată pe finanțarea firmelor bune.

“Simțim o prezență foarte agresivă competițională începând cu anul trecut. Băncile sunt din nou agresive în creditarea companiilor. BNR recomandă băncilor să fie mai active pe creditarea corporațiilor, în contextul legii dării în plată”, a declarat, în cadrul Financial Forum, organiyat de Profit.ro, executivul celei mai mari bănci cu capital majoritar românesc, plasată pe locul trei în topul activelor locale.

Companiile din logistică și transporturi, care sunt bine poziționate în ceea ce înseamnă exporturile României de servicii, au venit și ele să ceară finanțare la bănci, dar și cele din agricultură, unde este nevoie de tehnologie pentru a crește potențialul.

Daniela Bodîrcă, vicepresedinte executiv al UniCredit Bank, bancă plasată pe locul cinci după active în 2015, spune că au crescut și finanțările pe zona de IT&C, industrie care se dezvoltă cu rate anuale puternice.

“În zona de industrie, tehnologie, unde există valoare adăugată, a fost o creștere a finanțărilor”, spune  oficialul UniCredit.

Gabriel Crețu, partener la firma de brokeraj Adwisers, susține însă că atunci când merge să caute finanțare pentru clienții care sunt la limită sau au avut probleme de rambursare în trecut se lovește de refuzul băncilor.

“Asistăm la un exces de ofertă, dar e orientată spre clienții buni. Pentru clienții la limită nu există acest exces. Pentru clienții la limită sau cu probleme există o reticență a băncilor, când apare în presă ceva despre un antreprenor, băncile se retrag, și accentuează problemele”, spune Crețu.

El se așteaptă ca o parte din finanțarea rezervată creditării ipotecare să fie redirecționată către companii în acest an, ca urmare a intrării în vigoare a legii dării în plată.

Dudoiu pune parte din apetitul mai mare de investiții al firmelor pe o măsură fiscală luată cu doi ani în urmă, care începe să dea roade.

“Față de 2014 considerăm că se vede un alt ciclu economic de creștere. Credem că a venit de la o decizie luată în 2014, de anularea impozitului pe profitul reinvestit. Efectele s-au văzut în 2015 și se văd și anul acesta”, susține executivul Băncii Transilvania.

Dacă afacerile care se leagă de consumul populației și de exporturi sunt bancabile, există și zone în care băncile arată încă reticență în finanțare ca urmare a gradului ridicat de neperformanță, explică Daniela Bodîrcă. În zona de micro rata neperformanțelor a ajuns la 47%, dublu față de cea din zona companiilor mari. Totodată, domenii precum serviciile și utilitățile au generat o rată a neperformanței de 19%, față de industria construcțiilor și a imobiliarelor unde a ajuns la 39%, explică vicepreședintele UniCredit.

Piața de birouri a marcat un recul în acest an, pentru că probabil este saturată în unele zone, explică Dudoiu. Însă dacă nu a fost activă în perioada de boom pe finanțările real estate, Banca Transilvania este activă acum, explică oficialul băncii: “Nu cred că e productiv ca băncile, bazându-se pe istoria unor sector, să nu mai finanțeze nimic”.

Bancherii ar finanța cu siguranță și proiectele de infrastructură, dar acest an a fost sărac în proiecte de stat.

“Potențialul și nevoia de infrastructură sunt imense în România. Cu siguranță că băncile ar fi fericite dacă ar apărea proiecte”, a mai spus Dudoiu.

Financial Forum este organizat de Profit.ro cu sprijinul MasterCard, EximBank și PayU.

viewscnt
Afla mai multe despre
andrei dudoiu
daniel bodirca
unicredit bank
banca transilvania
credite coporate
finantari 2016
profit financial forum