Ambasada Ecuadorului la Londra, unde este în prezent refugiat fondatorul Wikileaks, Julian Assange, i-a tăiat acestuia accesul la internet, susține un comunicat publicat luni noapte pe site-ul Wikileaks.
“Confirmăm că Ecuadorul i-a interzis lui Assange accesul la internet începând cu ora 17:00 GMT a zilei de sâmbătă”, precizează Wikileaks și pe contul său de Twitter.
În ultimele săptămâni, organizația care susține transparența cu orice preț a activităților diferitelor guverne, a fost implicată activ în campania electorală din SUA, în special prin publicarea corespondenței electronice a șefului de campanie al candidatului democrat, Hillary Clinton, John Podesta.
Ministerul de externe ecuadorian a refuzat să comenteze acuzațiile aduse de Wikileaks, reconfind însă azilul politic acordat lui Assange. Aceasta se va bucura în continuare de “protecția statului ecuadorian atât timp cât circumstanțele care au motivat acordarea azilului rămân aceleași”.
Assange locuiește pe teritoriul ambasadei diplomatice a Ecuadorului din Londra din 2012, el beneficiind deocamdată de azil diplomatic, azil care-l protejează de extrădarea în Suedia, unde este subiectul unei anchete privind o presupus agresiune sexuală.
Fostul ambasador ecuadorian Mauricio Gandara a afirmat recent, potrivit Bloomberg, că guvernul președintelui Rafael Correa este supus unei presiuni din ce în ce mai mari ca urmare a faptului că i-a permis lui Assange să folosească sediul ambasadei pentru transmiterea materialelor care ar putea influența rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA.
Oficialii americani au acuzat Rusia pentru “spargerea” conturilor și difuzarea mail-urilor oficialilor democrați, documente pe care Moscova le-ar fi pus la dispoziția Wikileaks.
CITEȘTE ȘI Wikileaks - Hillary Clinton: Guvernul american a dezvoltat și exportat tehnologia fracturării hidrauliceÎn cazul, probabil, în care Hillary Clinton va câștiga președinția SUA, presiunea exercitată asupra Ecuadorului de a-i retrage lui Assange statutul de azil diplomatic va crește, cu atât mai mult, cu cât, potrivit unor documente publicate de Wikileaks, fostul secretar de stat Hillary Clinton, și-a întrebat, în cursul unei ședințe, mai în glumă mai în serios, staff-ul, dacă nu s-ar putea folosi o dronă împotriva lui Assange.