
One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, analizează deja extinderea în orașe în afara României, așteptând oportunitatea potrivită din punct de vedere al cererii, a anunțat Victor Căpitanu, cofondator al companiei.
Grupul francez Lectra, furnizor de soluții de inteligență industrială - software, hardware, date și servicii - pe piața modei, auto și de mobilier, cumpără compania românească Gemini CAD Systems, dezvoltator de soluții software pentru firme de modă mici și mijlocii. Datorită rețelei sale de parteneri, Gemini este prezentă în peste 60 de țări.
Statul român a abandonat proiectul care aduce acum succes canadienilor. CEO-ul companiei este Andrew Lee, indicat ca lucrând cu companii publice în ultimii 15 ani, anterior implicat în proiecte cu aur în Ecuador și fosfat în Guineea-Bissau. El este și CEO al Phoenix Gold Resources Corp., o companie axată pe explorarea aurului din Nevada, SUA.
Holdingul financiar japonez Nomura a cerut angajaților săi din Japonia să nu mai fumeze în timpul programului de lucru, chiar dacă lucrează de acasă, trimițând în acest sens o notă care descrie noua politică ce va intra în vigoare în octombrie. Compania va închide și toate spațiile pentru fumători până la sfârșitul lunii decembrie.
Compania daneză Shape Robotics, care a dezvoltat robotul Fable și se află într-o campanie de extindere a canalelor de vânzări internaționale, a cumpărat integral firma românească StoryKids, partener tehnologic al conceptului de învățare SmartLab, dezvoltat de Inaco, și care propune în piața din România soluții pentru SmartLab, planul fiind acum să profite de oportunitățile pieței din România, unde un număr semnificativ de laboratoare cu roboți este planificat să fie construit în școli în următorii ani.
Digi Communications, compania care deține operatorul telecom RCS&RDS, participă la licitația 5G din Portugalia, complicând planurile de expansiune ale operatorului MasMovil, al patrulea operator de telefonie mobilă din Spania.
Fostul ministru al Comunicațiilor din guvernul afgan, mutat în Germania în septembrie anul trecut, livrează pe bicicletă mâncare pentru o aplicație de livrat mâncare. Cu diplome în IT și Telecom, Sayed Sadaat nu a reușit să-și găsească un loc de muncă potrivit pregătirii, principalul motiv fiind necunoașterea limbii germane.
Akçelik s-a angajat să devină un brand global, mutând sediul la Kocaeli, considerat a fi inima geografică a industriei turcești.
Firma americană de investiții The Rohatyn Group (TRG) a vândut lanțul de petshopuri Animax, către fondul AMCE, cu sediul în Londra, parte din grupul de investiții A&M Capital, cu active de peste 3 miliarde euro.
Producătorul de echipamente de foraj petrolier UPET Târgoviște intenționează să valorifice noi imobile din patrimoniu, fiind luată în considerare chiar o potențială relocare a fabricii într-o zonă industrială. Pentru a susține acest demers, UPET a încheiat deja contracte de intermediere cu două companii imobiliare în vederea identificării de potențiali cumpărători.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0879 | -0.0024 | -0.05 % |
1 USD | 4.4034 | +0.0129 | +0.29 % |
1 GBP | 5.8418 | -0.0142 | -0.24 % |
1 CHF | 5.4759 | +0.0095 | +0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro