
Înființată în anul 2000 de către Denis Thomas, crama Domeniile Franco Române reprezintă o companie dezvoltată apoi de o întreagă echipă de specialiști români și francezi și preluată în anul 2020 de către un grup de investitori români, pasionați de domeniul viticol
Potrivit angajamentului asumat pentru o dezvoltare sustenabilă a afacerii sale, BAT România continuă dezvoltarea proiectelor de responsabilitate față de mediu și de comunitate, alături de Primăria Sectorului 3 și Green Academy. Astfel, cinci copaci solari sunt amplasați în zone centrale din București, oferind opțiuni alternative de energie verde și contribuind, astfel, la crearea unui viitor mai bun.
Bucură-te de toamnă și transformă acest anotimp minunat în sursa ta de inspirație pentru ACASĂ. Sărbătorește-i culorile și simte-i vibrațiile de confort cu propunerile SENSODAYS. Pentru că la SENSODAYS celebrăm orice pretext de a ne simți bine ACASĂ.
De la debutul pandemiei, piața imobiliară a fost sub lupa experților: vom asista la o nouă criză? Vor crește prețurile locuințelor? Vor crește dobânzile la creditele ipotecare? Ne îndreptăm spre o criză similară cu cea din 2008? Ritmul achizițiilor de locuințe a reprezentat un răspuns clar în fața acestor suspiciuni. Potrivit datelor Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în primele luni ale lui 2021 au existat cu 36% mai multe tranzacții la nivel național față de 2020 și cu 30% mai multe față de 2019, înainte de pandemie.
Legislația română și cea europeană se îndreaptă spre un mai mare echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilității parentale.
Una din piețele cu mare potențial pe care le-am deschis prin conceptul integrat Investing in Property este nișa companiilor de arhitectură și proiectare. La fel ca alte domenii de business relativ noi, firmele de arhitectură au dat naștere unei piețe care are lideri, jucători cheie, nișe și nume care preferă să lucreze singure, prin prisma proiectelelor pe care și-au pus semnătura. Dar la fel ca în alte domenii de activitate, echipa și ADN-ul fondatorului fac de cele mai multe ori diferența dintre succes și leadership pe aceasta zonă.
Bodvar se poate lăuda cu peste 170 de ani de tradiție și o continuă căutare a celor mai rafinate și de lux produse, vinurile fiind unele dintre ele.
Domeniile Chermette au o lungă tradiție în domeniul viticol: primele atestări datează încă din secolul 17, iar crama a început să fie construită în 1873.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro