
Ironia sorții pentru a doua cea mai mare companie auto din lume, Volkswagen, în acest sfârșit de an, pe piața din SUA, acolo unde vânzările de mașini electrice au fost puternic afectate de schimbările importante în rândul preferințelor clienților.
Aparent, Renault Group, care este în continuare cel mai mare acționar Nissan, a fost luat prin surprindere de anunțul fuziunii cu Honda. Chiar dacă relația cu japonezii s-a răcit considerabil, încă mai există colaborări punctuale în zona de mașini electrice și posibil pe cea de platforme. Dacă fuziunea va merge până la capăt, Renault nu va mai rămâne un acționar mare al Nissan, dar va putea continua să-și joace cărțile într-o partidă a industriei auto cu o miză foarte mare.
Primul eVTOL din Japonia - vehicul cu decolare verticală cu propulsie electrică – a realizat primul său zbor de testare, după cum a confirmat Toyota, care este acționar important al companiei care a produs acest vehicul.
Chinezii nu fac economie la bani atunci când se lansează un automobil de ultimă generație, iar tendințele din ultimii doi ani arată clar că preferințele milionarilor chinez s-au reorientat către mărcile autohtone, în detrimentul celor europene. Nio este una dintre mărcile preferate de chinezii cu bani, iar noul model ET9 pare că le satisface nevoile.
Importul și distribuția mașinilor Nissan pe piața din România vor fi realizate, de la 1 iunie 2025, de o nouă companie, care va prelua astfel activitățile specifice de import de la Renault Comercial Roumanie. Informația a fost confirmată și așteaptă avizul Consiliului Concurenței.
Concurența este cel mai bun motor pentru depășirea performanțelor, iar asta se vede cel mai bine în industria auto. Producătorul chinez Chery a lansat cel mai nou model al său cu motorizare hibridă cu încărcare la priză (PHEV), care depășește toate recordurile existente pentru un automobil de serie.
Situația Nissan este departe de a fi una fericită, acesta fiind de altfel și motivul pentru care compania japoneză și-a căutat un salvator. Cu doar o lună înainte de finalul anului calendaristic, Nissan are un declin mare al producției și vinde tot mai puține mașini la nivel global.
Cele două SUV-uri produse în România, Dacia Duster și Ford Puma, au reușit să-și mențină vânzările într-o piață volatilă și puternic influențată de evoluțiile celor mai mari economii ale Europei, astfel încât au rămas printre cele mai vândute modele din segmentul B-SUV, din care fac parte.
Nio a dezvăluit cea de-a doua marcă de automobile electrice accesibile, destinată inclusiv clienților din Europa. Firefly țintește, pe piața din regiunea noastră, două mărci populare, din segmentele mici: Smart și MINI.
Nemulțumirile clienților modelelor Stellantis echipate cu motoarele 1.2 pe benzină s-au acutizat în ultima perioadă și s-au transformat într-un proces colectiv. Asociația formată din cei aproape 5.000 de clienți intenționează să facă plângere penală, dacă nu se ajunge la o înțelegere.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro