
Compania americană NuScale, controlată de conglomeratul industrial texan Fluor, a primit aprobare de design de la instituția de reglementare a sectorului nuclear din SUA, Nuclear Regulatory Commission (NRC), pentru modelul de mini-reactoare (SMR) pe care vrea să le vândă și României, în vederea construirii unei centrale nucleare la Doicești, cu putere instalată de 77 MW pe modul.
Combinatul siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, parte a conglomeratului multinațional GFG Alliance controlat de miliardarul indian cu cetățenie britanică Sanjeev Gupta, aflat în concordat preventiv pentru evitarea insolvenței din 5 martie, a elaborat și depus la tribunal un plan de restructurare
Lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), la care acționar unic este Ministerul Energiei, aflată în faliment din 2016, continuă încercările de vânzare a activelor termocentralei pe lignit și păcură Romag Termo Halânga de lângă Drobeta Turnu Severin, care alimentează încă sistemul centralizat de termoficare din municipiu în sezonul rece, iar în trecut a asigurat și consumul tehnologic al fostei fabrici de apă grea Romag Prod din cadrul RAAN, furnizor al centralei nucleare Cernavodă.
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis joi o sesizare de neconstituționalitate privind 2 articole din Legea privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), respectiv obligația de a include în declarațiile de avere informații privind bunurile și veniturile soțului/soției și copiilor, precum și obligația ANI de a asigura publicarea declarațiilor.
Distribuție Energie Electrică România (DEER) SA, distribuitorul de electricitate din grupul Electrica SA, care operează rețeaua de profil din județele Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Prahova, Buzău, Galați, Brăila, Dâmbovița și Vrancea, vrea să-și digitalizeze infrastructura de distribuție prin implementarea unei platforme virtuale de agregare a surselor de energie, a consumatorilor și a capacităților proprii ale rețelei de tip Virtual Power Plant (VPP - centrală electrică virtuală).
Compania americană NuScale, dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care România ar putea construi o centrală nucleară de 472 MW la Doicești în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, decizia finală de investiție fiind așteptată anul viitor, a salutat public ordinele executive emise de președintele SUA, Donald Trump, pentru accelerarea procedurilor de acordare a autorizațiilor nucleare din Statele Unite.
Compania mixtă RoPower Nuclear SA, dedicată proiectului de construire a unei centrale nucleare de 462 MW cu reactoare modulare mici (SMR) concepute și dezvoltate de americanii de la NuScale, se pregătește să solicite Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) licențierea amplasamentului selectat pentru proiect, de la Doicești, județul Dâmbovița, unde a funcționat anterior o termocentrală pe cărbune.
Compania J. Christof E&P Services SRL (JCE), parte a conglomeratului austriac Christof Industries și unul dintre principalii furnizori de soluții de mentenanță pentru sectoarele petrolier și industrial din România, a demarat procedura de concordat preventiv.
Compania de stat Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică al Capitalei, a demarat executarea silită a Companiei Municipale Termoenergetica din portofoliul autorității locale din București, operatorul sistemului centralizat de încălzire a bucureștenilor, pentru a o obliga să îi constituie o garanție de peste 77 milioane lei, reprezentând contravaloarea cantității medii lunare de energie termică livrată Termoenergetica de către ELCEN, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania Renovatio Trading din grupul omonim a depus actele la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru a-și reînnoi licența de furnizor de energie pentru clienți finali, relevă date analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0963 | +0.0047 | +0.09 % |
1 USD | 4.3898 | +0.0246 | +0.56 % |
1 GBP | 5.8842 | +0.0180 | +0.31 % |
1 CHF | 5.4805 | +0.0101 | +0.18 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro