Deloitte: Piața de fuziuni și achiziții va însuma în jur de 100 de tranzacții în 2019, iar tranzacțiile cu credite neperformante vor continua să scadă

Deloitte: Piața de fuziuni și achiziții va însuma în jur de 100 de tranzacții în 2019, iar tranzacțiile cu credite neperformante vor continua să scadă
scris 16 ian 2019

Piața de fuziuni și achiziții va însuma în jur de 100 de tranzacții în 2019, păstrând o tendință similară cu cea din perioada 2008-2018, potrivit estimărilor departamentului de Consultanță Financiară din cadrul Deloitte România. De asemenea, valoarea medie a tranzacțiilor pentru anul 2019 este estimată de Deloitte România între 40 și 50 de milioane de euro, ușor peste media de 40 de milioane de euro din ultima decadă. În același timp, tranzacțiile cu portofoliile de credite neperformante au scăzut semnificativ anul trecut, la circa 1 miliard de euro, iar anul acesta activitatea va fi foarte redusă.

"În pofida contextului fiscal aspru de la începutul lui 2019, nu anticipăm consecințe majore asupra pieței de fuziuni și achiziții în prima jumătate a acestui an, ci mai degrabă spre sfârșitul anului, când, în funcție de contextul macroeconomic, fereastra de oportunitate s-ar putea închide. Ne așteptăm ca sectoarele cele mai dinamice ale pieței de M&A în 2019 să fie tehnologia, retailul, industria farmaceutică și serviciile medicale, bunurile de larg consum și imobiliarele”, a spus Ioana Filipescu, partener Consultanță în Fuziuni și Achiziții, Deloitte România.

Urmărește-ne și pe Google News

Piața de M&A din 2018, cu o valoare estimată de Deloitte România între 3,8 și 4,3 miliarde de euro incluzând tranzacțiile cu valoare nedeclarată, a fost mai puțin transparentă decât în anii precedenți, cu o scădere semnificativă a numărului de tranzacții cu valori comunicate. Piața tranzacțiilor cu valori declarate a continuat să fie dominată în 2018 de investitorii strategici, care au fost implicați în 56% din tranzacții, în timp ce firmele de private equity s-au regăsit în 39% din volumul tranzacțiilor cu valori declarate.

CONFIRMARE: Taxa de 2% impusă companiilor din energie - aplicată la cifrele de afaceri estimate pentru 2018, realizate la prețuri libere, nu reglementate CITEȘTE ȘI CONFIRMARE: Taxa de 2% impusă companiilor din energie - aplicată la cifrele de afaceri estimate pentru 2018, realizate la prețuri libere, nu reglementate

În ceea ce privește tranzacțiile M&A declarate din perioada 2016-2018, valoarea totală a companiilor din România a fost evaluată la o medie de 8,5 x EBITDA, ușor peste valorile medii înregistrate în Europa Centrală si de Est, de 7,8 x EBITDA, potrivit unei analize realizate de Deloitte România bazată pe datele Mergermarket.

"În ultimii trei ani, domeniile din România cu cei mai mari multipli cheie în evaluare au fost bunurile de larg consum, industria farmaceutică și a serviciilor medicale și domeniul TMT - tehnologie, media și telecomunicații -, la polul opus fiind construcțiile și retailul", a adăugat Marius Vasilescu, director Consultanță Financiară, Deloitte România.

Băncile din România au vândut portofolii de credite neperformante (NPL) cu o valoare nominală de 1 miliard de euro în 2018, conform estimărilor Deloitte România, semnificativ sub nivelul din 2017, de 2,1 miliarde de euro.

"Scăderea semnificativă a volumului tranzacțiilor cu NPL din 2018 este rezultatul reducerii volumului de credite neperformante și al schimbărilor legislative. În continuare, ne așteptăm la o diminuare a volumului tranzacțiilor cu portofolii de NPL în 2019, având în vedere contextul actual, deși băncile au un stoc bilanțier de credite neperformante estimat la 3-4 miliarde de euro, precum și un volum similar în afara bilanțului", a declarat Radu Dumitrescu, partener Servicii Suport în Tranzacții, Deloitte România.

Câștigul salarial mediu net a încetinit în noiembrie 2018 CITEȘTE ȘI Câștigul salarial mediu net a încetinit în noiembrie 2018

În 2018, echipa de Consultanță Financiară a Deloitte România a fost implicată în peste 100 de proiecte complexe prin intermediul tuturor tipurilor de servicii, care includ consultanță ]n fuziuni și achiziții, investigarea fraudelor, evaluare, economie și modelare financiară, precum și suport în tranzacții și reorganizare. Cu o echipă de 60 de specialiști dedicați, departamentul de Consultanță Financiară al Deloitte este unul dintre cei mai importanți jucători din acest domeniu din România, oferind servicii către clienți locali și multinaționali, atât din sectorul privat, cât și public.

viewscnt
Afla mai multe despre
deloitte
tranzactii
credite neperformante