Noul impozit pe venit global, în cazul în care va fi adoptat, va transforma fiecare gospodărie într-un potențial sediu al unui manelist, artist sau vedetă publică, ale căror venituri și patrimonii sunt luate la bani mărunți în prezent de către Fisc în baza unei analize de risc.
Analiza de risc nu va mai fi necesară atât timp cât ANAF-ul va avea proprii spioni în ograda “gospodăriei”, pe viitorii consultanți fiscali, care vor putea remarca și semnala o eventuală creștere anuală a patrimoniului unei gospodării nu numai în cazul “potențaților”, ci și în cazul gospodăriilor obișnuite.
Așa se face că la stabilirea venitului anual global nu sunt luate în baza de calcul și veniturile “a căror sursă nu a fost identificată”. Asta nu înseamnă că ele sunt neimpozabile sau scutite, ci, dimpotrivă, că ele vor fi impozitate suplimentar. Dacă un venit salarial, din investiții sau obținut din cedarea folosinței bunurilor, face parte din baza de impozitare a noului impozit pe venit global și este impozitat doar cu 10% dintre diferența veniturilor totale și plafonul neimpozabil corespunzător fiecărei gospodării, veniturile “a căror sursă nu a fost identificată” vor fi impozitate direct cu 16%, și nu cu 10%
Chiar dacă prevederea era inclusă și în vechiul cod fiscal, ea se aplica doar persoanelor a căror diferență dintre venituri și avere era strigătoare la cer, ca urmare a dificultății aplicării ei. Odată cu instituirea instituției consultantului fiscal, care va deservi, după cum au estimat autoritățile, doar 200 de gospodării, administrarea acestui impozit impus veniturilor a căror sursă nu a fost identificată (de către consultant evident) nu mai este deloc dificilă.
Consultantul poate remarca ușor aprecierea patrimoniului unei gospodării într-un an. De exemplu: cumpărarea unei mașini sau construirea unei case în regim propriu. Consultantul îl va chestiona pe reprezentantul gospodăriei în legătură cu sursa veniturilor din care și-a construit casa. Dacă reprezentantul gospodăriei și soția sa, de exemplu, câștigă ambii doar salariul minim pe economie, consultantul va trage concluzia că noua casă, estimată de el la 30.000 de euro a fost construită cu venituri a căror sursă nu a fost identificată. Iar cei doi membri ai gospodăriei vor trebui să achite 16% din valoarea de 30.000 de euro estimată de consultant sau, în cazul în care consultantul este băiat bun, 16% dintre valoarea de 30.000 și venitul anual al gospodăriei reprezentat de suma celor 24 de salarii minime câștigate în anul respctiv.
Dacă reprezentantul gospodăriei îi explică că lucrează în construcții și că mai pleacă și el de pe șantier cu un OSB, o vată minerală, un cosac, etc, din care a reușit să-și construiască respectiva casă, situația va fi și mai gravă. Consultantul fiscal ar considera aceste “venituri” drept plată în natură și le-ar putea asimila câștigurilor salariale. Pentru care contribuabilul nostru ar trebui să achite nu numai impozit pe venit, ci și contribuții sociale. “Gospodarul” va trebui să fie harnic în prealabil și în obținerea de hârtii de justificare a sursei de finanțare a casei, un contract de împrumut sau o hârtie care să justifice o donație, pentru a fi acoperit în fața întrebărilor “consultantului fiscal” (cum este numit în legislație noul “arendaș de impozite”). Însă în acest caz va transfera presiunea controlului pe umerii celui care i-a făcut donația, care va trebui să justifice de unde a avut suma donată/împrumutată.
Să presupunem cazul a doi muncitori tineri, necăsătoriți încă, din domeniul construcțiilor. Unul este plătit pe cartea de muncă cu 3.000 de lei, iar celălalt preferă să fie plătit doar cu 1.500 de lei, plus obținerea acordului angajatorului de a lua acasă resturile de materiale de construcții. Primul muncitor va plăti un impozit pe venitul global de 60 de lei (10%(3000-2400 - plafonul neimpozabil), asta dacă nu apelează și la deductibilități. Cel de-al doilea muncitor, dacă-și construiește o casă/un garaj/un gard va achita 16% din cât consideră consultantul fiscal că face respectivul activ. Dacă, de exemplu, perceptorul consideră că gospodarul a primit lunar în natură bunuri în valoare de 1.500 lei din care și-a construit noul imobil, ar putea să-i solicite acestuia achitarea unui impozit de 2.880 de lei (16%X12X1.500). În acest caz, nu mai bine renunța la construirea casei și accepta banii, pe care eventual să-i bea pentru a nu mai rămâne urme vizibile pe care care să le identifice consultantul fiscal?
Ordinul ANAF 3733/2015, care se referă la aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora, ar putea reprezenta un indiciu cu privire la viitorul tratament de care vor beneficia “gospodăriile” din partea consultanților fiscali care nu vor reuși să “identifice sursa veniturilor”. Estimarea patrimoniului fiecărei gospodării va reprezenta cea mai importantă sarcină a acestora, un adevărat punct zero de la care vor urmări, ca adevărați spioni, creșterea sau reducerea acestuia. Ei vor putea fi sesizați de “alte instituții ori autorități publice, precum și de la alte persoane fizice sau juridice”. Instituția delațiunii va fi reinstaurată, cu atât mai mult cu cât, se pare, consultanții fiscali vor beneficia de monopoluri (cel mult oligopoluri teritoriale). Ei vor putea afla ușor de la vecini (și ei clienți pe care-i consultă) cum și-a crescut X sau Y patrimoniul.
De aici înainte, consultanții vor putea aplica liniștiți cele trei metode cuprinse în Ordinul ANAF 3733/2015:
a) metoda sursei și utilizării fondului, care va fi selectată atunci când se constată că persoana fizică a utilizat fonduri în valoare mai mare decât sursele identificate;
b) metoda fluxurilor de trezorerie, care va fi selectată atunci când se constată că operațiunile derulate de persoana fizică s-au desfășurat, în principal, prin conturile bancare și financiare și au fost depuse sume semnificative în numerar în aceste conturi;
c) metoda patrimoniului net , care este selectată atunci când se constată că patrimoniul net al persoanei a înregistrat creșteri semnificative pe parcursul perioadei verificate și a fost stabilită, cu un grad rezonabil de certitudine, valoarea elementelor patrimoniale la începutul și la sfârșitul perioadei verificate.
