Terenurile agricole amplasate în intravilan vor fi scutite în totalitate de regimul de impozitare diferențiat, respectiv proprietarii acestora nu vor mai plăti nici pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, cum prevede legislația în prezent.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a aprobat, miercuri, în unanimitate, un proiect de lege în acest sens, care va fi trimis președintelui Iohannis pentru promulgare.
Proiectul fusese depus la Parlament anul trecut, însă, înainte de a fi adoptat, Guvernul Cioloș a decis, prin ordonanță de urgență, că proprietarii de terenuri agricole situate intravilan acestora nu vor mai plăti pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Lista deducerilor. Cum vom calcula venitul net anual global pe gospodărieÎn prezent, legislația prevede că “impozitul pe terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, în limita a 400 de metri pătrați, calculați o singură dată, se determină de la categoria de folosință teren neproductiv”.
Deputații au eliminat însă, prin proiectul de lege votat, și cei 400 de metri pătrați pentru care se aplica impozitul aferent unui teren cu construcții.