Druid, jucător în domeniul tehnologiei de inteligență artificială conversațională, raportează o creștere de 2,2 ori a veniturilor anuale recurente, înregistrând 13 milioane de dolari în 2023.
Grupul Stellantis, care a împlinit în luna ianuarie trei ani de la înființarea sa prin fuziunea dintre Peugeot Citroen (PSA) și Fiat Chrysler (FCA), a anunțat rezultatele financiare pentru al treilea an de existență, cu performanțe în creștere față de anii anteriori pe fondul revenirii vânzărilor la finalul crizei de semiconductori.
Renault Group a reușit performanțe financiare foarte bune în 2023, între care se remarcă marja de profit operațional, care a ajuns la un nivel pe care compania nu l-a mai atins niciodată. Precedentul record data din 2017.
Veniturile Tesla din vânzarea de credite de CO2, în țările unde acest lucru este reglementat de legislație, în special în SUA și în Europa, s-au menținut la un nivel aproximativ egal cu cel din 2022, potrivit datelor din bilanțul depus de companie pentru 2023.
Veniturile operaționale 2023 au atins anul trecut un nivel record de 82,79 milioane lei, în creștere cu 46%. Profitul net consolidat al Grupului BVB a urcat cu 146% în 2023 față de anul precedent la 25,6 milioane lei, rezultat al evoluției pozitive a veniturilor operaționale consolidate, în creștere cu 46% față de 2022, susținut și de creșterea veniturilor financiare cu 84% față de 2022.
ANAF a primit în sarcină să aducă 5 miliarde de lei din digitalizare în acest an, în timp ce Autoritatea Vamală Română (AVR) are ca obiectiv 5,5 miliarde de lei, potrivit informațiilor Profit.ro. În timp ce AVR trebuie să obțină venituri din digitalizare începând din martie și are sumele distribuite în mod aprop egal în cursul anului, ANAF ar trebui să obțină sume mici din digitalizare începând din aprilie, în timp ce cea mai mare parte, 3 miliarde de lei, sunt venituri ipotetice concentrate în ultimele trei luni din an.
Vodafone România, unul dintre cei mai mari jucători locali de telecomunicații, a înregistrat în primele 9 luni ale anului fiscal 2023 - 2024 (aprilie - decembrie 2023) venituri din servicii de 582 milioane de euro, în creștere cu 2,46% față de perioada similară a anului fiscal 2022 - 2023.
Volvo Cars a raportat venituri mai mari cu 21%, în urma recordului de vânzări de 708.716 vehicule din 2023. Totalul veniturilor companiei s-a ridicat 399,3 miliarde coroane (aproximativ 35,3 miliarde euro), în timp ce profitul operațional a fost de 25,6 miliarde coroane (aproximativ 2,2 miliarde euro), excluzând asocierile. Creșterea profitului operațional a fost una mare, de 43%, comparativ cu 2022, iar marja operațională a fost de 6,4%, în creștere cu un punct față de 2022.
Plafonul maxim de venituri până la care o persoană poate beneficia de sprijinul material sub formă de tichete sociale electronice pentru alimente și mese calde a fost majorat la 2.000 de lei, față de 1.700 anul trecut, conform deciziei Guvernului.
ANAF a pornit 2024 cu venituri colectate la buget peste programul alocat de către Ministerul Finanțelor. Astfel, pentru prima lună din an, ANAF avea ca plan să aducă la buget 35,12 miliarde de lei, dar a colectat cu 5% mai mult, respectiv 37 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare obținute de către Profit.ro. Rezultatul din ianuarie vine în contexul în care ANAF, încă din decembrie, după o perioadă mai lungă de încasări slabe, a reușit să depășească programul lunar alocat, dar cu impact minim la nivelul anului 2023.
Pluriva, compania românească de dezvoltare software de afaceri de tip ERP, a terminat anul 2023 cu o cifră de afaceri în valoare de 14,1 milioane lei, în creștere cu 28% față de 2022, an în care a înregistrat afaceri de 10,9 milioane lei.
Asirom, subsidiară locală a Vienna Insurance Group și locul cinci în ierarhia de profil, a închis anul 2023 cu rezultate bune, peste nivelul bugetat, a transmis pentru Profit.ro Mădălin Roșu, director general al companiei, autorizat de ASF în această funcție în decembrie 2023.
În ciuda criticilor legate de așa-zisă taxă de sharing și, uneori, de calitatea conținutului original, Netflix continuă să-și crească atât număr de abonați, cât și veniturile.
Tesla și-a prezentat rezultatele financiare pentru anul 2023, principalele repere fiind o stagnare a veniturilor și scăderea profitului, comparativ cu anul anterior, pe fondul reducerii masive a prețurilor mașinilor companiei.
Autoritatea Vamală Română (AVR) a înregistrat venituri de 1,53 miliarde de lei în luna decembrie, ușor peste programul de 1,5 miliarde de lei stabilit pentru instituție, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Depășirea programului de încasări, chiar și cu o sumă mică, este importantă, întrucât vine după o perioadă în care Vama, similar cu ANAF, au colectat venituri sub plan, situație care a determinat Guvernul să majoreze ținta de deficit bugetar și să ia măsuri pentru controlul cheltuielilor.
Finalizarea restructurării companiei ruse de tehnologie Yandex, listată la bursa americană Nasdaq, va fi amânată până la începutul anului 2024, au declarat trei surse familiare cu negocierile pentru Reuters.
Companiile din domeniul gazelor naturale au obținut, în primele 9 luni ale acestui an, venituri nete de 45 milioane de lei din exportul și importul de gaze, în pofida faptului că România a fost importator net de gaze, volumul importurilor fiind superior cu peste 2 TWh celui al exporturilor, arată date analizate de Profit.ro.
Veniturile operatorilor de telecomunicații au depășit 8,3 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro) în prima jumătate a anului, în scădere cu 2,3% față de iunie 2022, potrivit ultimelor date disponibile, analizate de Profit.ro.
Principalii indicatori financiari ai Poștei Române pentru acest an se vor încadra în prevederile bugetului de venituri și cheltuieli al companiei, aprobat de Guvern în luna martie a acestui an, spune directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan.
Băncile din România au înregistrat profituri nete de 10,4 miliarde de lei în primele 9 luni din acest an, stabilind un nou nivel record. Sectorul bancar românesc e cel mai profitabil din regiune, însă Banca Națională a României atrage atenția cu privire la impactul noii taxe pe veniturile brute ale băncilor și mai ales la faptul că aceasta are un caracter permanent, precum și la creșterea riscului de neplată pentru creditele acordate.
Veniturile obținute de X/Twitter din publicitate vor scădea semnificativ în primul an întreg în care compania a fost deținută de Elon Musk.
ANAF a colectat, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, 30,43 miliarde lei în luna noiembrie, cu 723 milioane de lei sub programul de încasări de 31,15 miliade de lei. Deși a rămas în urmă și în noiembrie, trebuie evidențiat că s-a redus semnificativ decalajul lunar față de plan, un aspect pozitiv pentru buget, având în vedere că ultimele două luni din an sunt cruciale pentru încadrarea chiar și în ținta de deficit bugetar majorată de la 4,4% la 5,5%. Informațiile privind colectarea ANAF sunt bazate pe date operative, astfel că pot surveni unele mici modificări. Pentru primele 11 luni, ANAF e în urmă cu 18,32 miliarde de lei.
Veniturile celor mai mari 100 de companii globale de armament au scăzut anul trecut, în pofida războiului din Ucraina și a eforturilor multor state europene de a-și majora cheltuielile pentru apărare, potrivit unui nou raport dat publicității, transmite DPA.
Președintele executiv al Asociației Române a Băncilor spune că riscul legislativ a fost, de-a lungul timpului, mai mare decât cel venit din crize și că acum băncile au ajuns să fie impozitate cel mai mult dintre toate industriile, deși au printre cele mai reduse randamente.
Marile companii au generat pentru stat în primele zece luni din acest an venituri de 139,5 miliarde de lei din taxele și impozitele obișnuite, în creștere cu 9,2% comparativ cu anul trecut. Per total, însă, dacă sunt incluse taxele excepționale introduse de Guvern pe sectorul energie și care sunt încadrate la categoria "Rest venituri" (cel mai important impact fiind generat din venituri dereglementate gaze, redevențe petroliere, vărsăminte BNR, eliminare impozit energie electrică), veniturile Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), direcția ANAF care se ocupă de marile companii, înregistrează o creștere de mai puțin de 1%.