Banca Națională a României a păstrat aceeași hartă a riscurilor la adresa stabilității financiare. Principalul risc identificat vine din exterior: incertitudinile la nivel global în contextul crizei energetice și al războiului din Ucraina. Din țară, deficitele gemene – cel bugetar și cel de cont curent – generează principalele riscuri pentru stabilitatea financiară, la care se adaugă riscul eșecului reformelor asociate PNRR.
Rata mare a creditelor nepeformante atinsă după criza economică și financiară risca să dărâme sistemul bancar, spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Creșterea riscului de neplată a creditelor se numără printre riscurile sistemice identificate de banca centrală în prezent, dar criza energetică, războiul din Ucraina, deficitele fiscale și externe, precum și întârzierile din PNRR sunt riscuri mai mari.
Banca Națională a României a identificat două riscuri sistemice severe și în creștere la adresa stabilității financiare: incertitudinile la nivel global în contextul crizei energetice, războiului din Ucraina și al pandemiei COVID-19 și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv ca urmare a evoluțiilor geopolitice și internaționale.
Reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente și deteriorarea echilibrelor macroeconomice ale României reprezintă riscuri sistemice severe la adresa stabilității financiare, arată cel mai recent raport al Băncii Naționale a României.
Creșterea deficitului fiscal și a celui de cont curent reprezintă principalul risc, aflat la un nivel ridicat, la adresa stabilității financiare a României, arată cea mai recentă ediție a raportului de specialitate publicat de Banca Națională a României, prezentat de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu. Un alt risc în creștere este reprezentat de mediul extern și încrederea investitorilor în economiile emergente.
Mecanismul European de Stabilitate (ESM) a fost de acord luni să permită Greciei să restituie, înainte de scadență, o parte din masivul împrumut luat de Fondul Monetar Internațional (FMI), se arată într-un comunicat al fondului de salvare al zonei euro, transmite Reuters.
Tensionarea echilibrelor macroeconomice interne, cu impact negativ asupra deficitului extern, alături de cadrul legislativ incert și impredictibil reprezintă principalele riscuri la adresa stabilității financiare identificate de Banca Națională a României. Guvernatorul Mugur Isărescu spune că OUG 114/2018, prin care a fost introdusă taxa bancară, a reprezentat un risc sever, până să fie modificată.
Un proiect legislativ recent vrea să elimine din Legea minelor așa-numita "clauză de stabilitate", respectiv norma care stipulează că "Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenței (de exploatare minieră acordată de stat unei companii de profil – n.r.) rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepția apariției unor eventuale dispoziții legale favorabile titularului" și care a dus în multe cazuri la "înghețarea" de facto a redevențelor miniere.
Membrii Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților se tem că România va pierde 15 miliarde de dolari, în opinia lor, forma amendamentului votată în plen, care ar fi trebuit să garanteze stabilitatea și predictibilitatea regimului fiscal aplicabil operatorilor offshore din Marea Neagră, instituind nu înghețarea impozitării pe întreaga perioadă de exploatare, ci exceptarea de la supraimpozitarea promovată de Legea offshore.
Harta riscurilor sistemice a Băncii Naționale a României indică deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente, incertitudinile privind evoluțiile economice din UE, legate de Brexit și situația datoriilor suverane, dar și riscul de nerambursare a creditelor contractate de firme și populație, arată vice-guvernatorul Liviu Voinea într-o prezentare cu ocazia prezentării Raportului asupra stabilității financiare.
Riscurile din sistemul financiar mondial au crescut în ultimele șase luni și ar putea să se accentueze în mod semnificiativ dacă presiunile de pe piețele emergente vor escalada sau tensiunile din relațiile comerciale vor continua să se amplifice, a avertizat miercuri Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters.
Înlăturarea din lege a stabilității fiscale și creșterea substanțială a taxării făcând imposibilă luarea deciziilor finale de investire în proiectele de exploatare de gaze naturale din Marea Neagră, se arată într-o scrisoare oficială adresată Parlamentului și Guvernului de către Asociația Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN).
Bitcoin a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, în contextul unui interes crescut la cumpărare, după ce liderii financiari prezenți la reuniunea G20 din Argetina și-au reiterat convingerea că monedele virtuale nu reprezintă un risc la adresa stabilității financiare globale. Cea mai populară monedă virtuală trece printr-o perioadă de recuperare, de la un minim de sub 5.900 de dolari atins la sfârșitul lunii trecute, analiștii anticipând o continuare a trendului în următorul interval.
Banca Națională a României a identificat cinci riscuri la adresa stabilității financiare pentru perioada următoare. BNR consideră riscuri sistemice ridicate posibilitatea ca investitorii să-și piardă rapid încrederea în economiile emergente, precum și perspectiva ca populația și firmele să nu onoreze obligațiile de plată către bănci.
Din experiența proprie, Germania recomandă autorităților române să investească în educație și administrație publică, rezultatele urmând să se vadă în atragerea investițiilor, a declarat, marți, în deschiderea Profit Growth Forum, organizat cu sprijinul BNR, adjunctul Ambasadorului Germaniei în România, ministrul consilier Achim Tröster. Acesta a arătat că obstacolele pentru investitori rămân în continuare infrastructura precară și lipsa de predictibilitate a cadrului legislativ și politicilor guvernamentale.
Cel mai ridicat risc văzut de BNR în perioada următoare este cel extern, de deteriorare a încrederii investitorilor în economiile emergente, ce ar putea avea ca efect creșterea dobânzilor, explică viceguvernatorul Liviu Voinea.
Profitați de oportunitățile de finanțare oricât de improbabile ar părea, nu cedați peste 30% unui investitor, nu vă luați asociați cu control egal și nu renunțați dacă ideea voastră generează afaceri similare, i-a sfătuit pe antreprenorii români Stacey Ferreira, o tânără din SUA care, la 18 ani, adunase deja milioane de dolari de la miliardarii Branson și Murdoch pentru prima sa afacere, într-o discuție la care a invitat Profit.ro.
Președinele Klaus Iohannis a promulgat legea care instituie formarea Comitetului de Supraveghere Macroprudențială, modificată în Parlament după o cerere de reexaminare. Față de forma inițială, despre care Președinția spunea că încalcă Constituția, “comitetul înțelepților” condus de guvernatorul Mugur Isărescu are puteri reduse și va avea obligația de a emite recomandări și avertizări autorităților statului, în situația în care apar dezechilibre macroeconomice, fără însă ca acestea să aibă obligația să se conformeze.
Grecia va avea nevoie de mai puțini bani din partea creditorilor internaționali decât cei conveniți în al treilea program de salvare, datorită evoluției bugetare peste așteptări, a afirmat luni șeful Mecanismului European de Stabilitate (ESM), Klaus Regling, transmite Reuters.
Prețurile proprietăților imobiliare din România cresc peste media europeană și peste tendința pe termen lung, ceea ce ridică problema sustenabilității acestora, potrivit unui raport al Băncii Naționale a României.
Cadrul extern, legislația bancară și construcția bugetului pe anul viitor sunt principalele riscuri la adresa stabilității financiare, spune viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, care remarcă o diminuare a riscurilor față de ediția de primăvară a raportului de specialitate.
Tinerii economiști vor învăța de ce trebuie ferită economia de pericolele deficitelor excesive, de prociclicitate, de politici inflaționiste sau creșteri salariale nesustenabile. Presupunem.
Banca Națională a României ar fi trebuit să publice a doua ediție anuală a Raportului privind stabilitatea financiară în luna octombrie. Consiliul de administrație al BNR nu mai are programată nicio ședință în acest an, astfel că este puțin probabil ca documentul să fie aprobat înaintea alegerilor parlamentare.
Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, vrea transformarea Mecanismului European de Stabilitate în principala agenție fiscală a regiunii, cu competențe care să le reunească pe cele deținute în domeniu de Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană (BCE), pentru a îmbunătăți reacția UE la viitoarele crize fiscale, relatează Bloomberg.
Autoritățile de la Atena sunt aproape de un acord cu creditorii internaționali pentru finalizarea primei evaluări a reformelor și deblocarea asistenței financiare, au declarat luni surse guvernamentale, după negocierile care au durat aproape întreaga noapte, transmite Reuters.