Un service auto din Otopeni, județul Ilfov, a fost amendat cu 19.000 de lei și închis temporar de comisarii de la Protecția Consumatorilor, care au constatat că firma funcționa fără autorizațiile necesare și depășea obiectul de activitate declarat.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au amendat cu peste un milion de lei operatori economici din Complexul Comercial Dragonul Roșu, printre cele mai frecvente nereguli fiind comercializeaza de produse nealimentare care puteau pune în pericol viața consumatorilor, inclusiv jucării care imită produse alimentare, vânzarea de mărfuri contrafăcute și lipsa autorizațiilor necesare desfășurării activității.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste 12 milioane de lei în cadrul Comandamentului Litoral, după ce au găsit alimente expirate, mizerie în bucătărie și în spații de cazare, dar și jucării periculoase.
Prin OUG 69/2024, Guvernul României a reglementat extinderea utilizării Sistemului național privind factura electronică RO e-Factura în relația B2C, în sensul instituirii obligației persoanelor impozabile care emit facturi pe această relație de a le raporta în sistem, ca element important pentru ecosistemul de date utilizat de instrumentele digitale implementate pentru reducerea GAP-ului de TVA și combaterea evaziunii fiscale.
Trei centre de comandă, în stațiunile Neptun, Eforie și Mamaia, au fost deschise în cadrul Comandamentului Litoral 2024, lansat marți de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Senatul a respins proiectul de lege care prevede transferul prerogativelor privind protecția consumatorilor de servicii financiare de la ANPC la BNR. Inițiativa este susținută de Banca Națională, iar deputații sunt însă cei care vor avea ultima decizie.
Senatorii din comisiile de raport au respins proiectul de lege care prevede transferul prerogativelor privind protecția consumatorilor de servicii financiare de la ANPC la BNR. Inițiativa este susținută de Banca Națională, dar are acum mari șanse să pice în Senat. Deputații vor avea însă ultima decizie.
Un magazin Lidl din Timișoara a fost închis temporar de comisarii de la Protecția Consumatorilor, care au dat și două amenzi de 10.000 de lei, după ce au găsit excremente de șoareci și capcane cu lipici.
Ideea unui astfel de transfer de atribuții a fost criticată de unii reprezentanți ai consumatorilor.
Protecția Consumatorilor a pus în transparență un proiect de ordin care prevede noi reguli pentru comercianții români care vând online produse alimentare și nealimentare.
În demersal de transpunere a Directivei UE nr. 2020/2018, România a adoptat la finalul anului trecut Legea nr. 414/2023 privind desfășurarea acțiunilor în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor („Legea nr. 414/2023”).
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat cu circa 650.000 de lei mai multe magazine ale operatorului economic Selgros Cash&Carry SRL și a oprit definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 45.000 lei.
Compania de stat Hidroelectrica a fost amendată de ANPC pentru că nu a înregistrat în termenul legal un contract de energie, anunță Observatorul Prahovean.
Scumpirile repetate ale combustibilului la pompă nu reprezintă speculă. Concluzia a fost trasă de magistrații Judecătoriei ieșene, care au analizat plângerea Rompetrol împotriva unei sancțiuni aplicate de Protecția Consumatorului.
CEO-ul băncii americane Wells Fargo (WFC.N), Charlie Scharf, a anunțat investitorii că se așteaptă să înregistreze cheltuieli de concediere mai mari decât cele anticipate, între 750 de milioane de dolari și ceva mai puțin de 1 miliard de dolari, în al patrulea trimestru.
Legumele și fructele, suplimentele alimentare, respectiv zaharurile reprezintă produsele alimentare la care inspectorii ANPC au constatat, în prima jumătate a acestui an, cele mai multe abateri de la normele legale privind informarea consumatorilor, indică un document oficial consultat de Profit.ro.
Gările din localitățile Sândominic, Sânsimion, Izvorul Mureșului și Băile Tușnad au fost închise temporar, în urma unui control efectuat, în luna octombrie, de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Harghita.
Peste 80% dintre respondenții unui sondaj Eurobarometru privind bunăstarea animalelor consideră că animalele de fermă ar trebui protejate mai bine în țara lor, în timp ce practicele neetice din abatoare, precum uciderea puilor masculi după eclozare, ar trebui interzise.
Operatorul privat de transport feroviar Regio Călători a fost amendat cu suma de 6.000 de lei de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna, pentru mai multe nereguli descoperite în urma unor controale, informează conducerea instituție
Un grup de lucru parlamentar analizează subiectul transferului protecției consumatorilor de servicii financiar-bancare de la ANPC la BNR, iar în momentul în care va exista acordul politic, va fi inițiat un proiect legislativ în acest snes, a declarat joi, la Maratonul de Educație Financiară - ediția a III-a, organizat de PROFIT NEWS TV, deputatul George Tuță. Acesta a arătat că dorește să fie unul dintre inițiatorii proiectului care să aducă coerență în protecția consumatorului, iar BNR își poate construi o divizie separată în acest scop, pentru a evita un conflict de interese.
Dacă anul trecut la 36,5% dintre operatorii economici controlați în domeniul producției și comercializării mierii au fost constatate abateri de către inspectorii pentru protecția consumatorilor, anul acesta, doar în primele 3 luni, 50% dintre firmele verificate au avut abateri de la lege. În același timp, dacă anul trecut 22% din mierea controlată a avut probleme de conformitate, anul acesta, în doar 3 luni, 25% din cantitatea de miere verificată prezenta abateri.
Comisarii de la Protecția Consumatorului au amendat restaurantul Taverna Racilor din Timișoara cu 15.000 de lei și au dispus oprirea temporară a activității, după ce au găsit pește și fructe de mare ținute în condiții neigienice sau păstrate la decongelat în cutii în care se afla lichid scurs din decongelare. În urma controlului, a rezultat că restaurantul funcționa fără autorizație de la Primăria Timișoara.
Banca Națională a României este pregătită să preia prerogativele de protecție a consumatorilor de servicii financiar-bancare de la ANPC, pe modelul altor bănci centrale din UE, spune directorul Direcției Juridice. Protecția consumatorilor ar fi complementară cu supravegherea prudențială a băncilor și ar diminua riscurile juridice ale acestora și potențialele litigii și ar duce la un sistem bancar mai transparent și cu o cotă de încredere mai mare, crede Păunescu.
Unul dintre argumentele pentru care guvernatorul Mugur Isărescu este de acord să preia prerogativele de protecție a consumatorilor de servicii financiar-bancare la BNR este acela că ar ajunge sub același acoperiș cu celelalte prerogative. Isărescu, care era un adept al ideii ca banca centrală să se ocupe doar de politică monetară, și-a schimbat opinia în timp și povestește că în 2008 faptul că supravegherea a fost la BNR a permis Băncii să dea un credit special pentru Banca Transilvania, o bancă mică la acea vreme, care trecea printr-o criză de lichiditate.
Guvernatorul Băncii Naționale a României spune, din nou, că instituția pe care o conduce este pregătită să preia și atribuțiile de protecție a consumatorului de servicii financiar-bancare de la ANPC. Isărescu spune că aceste atribuții ar trebuie să fie acoperite de o nouă Direcție în interiorul BNR, care să se afle eventual și în altă clădire, pentru că supravegherea bancară pe care o face acum are cu totul alte obiective decât protecția debitorilor.