Ministerul Energiei a semnat încă 5 contracte de finanțare, cu fonduri UE nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a unor proiecte de construire și montare de instalații de stocare de energie electrică, în baza unei scheme de ajutor de stat cu buget total de peste 103 milioane euro.
Schema de ajutor de stat, care ar urma să aibă o durată de 15 ani, va fi finanțată printr-un grant european nerambursabil de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare.
Puterea instalată a sistemelor de stocare a curentului electric din sistemul energetic național al României a ajuns la 82,4 MW, fiind de 5 ori mai mare decât cea de la jumătatea anului, de 16,2 MW.
Ministerul Energiei a semnat primele 2 contracte de finanțare, cu fonduri UE nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a unor proiecte de construire și montare de instalații de stocare de energie electrică, în baza unei scheme de ajutor de stat cu buget total de peste 103 milioane euro.
Ministerul Energiei a semnat primul contract de finanțare cu fonduri UE nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a unui proiect de construire a unei unități de fabricație de panouri fotovoltaice în România.
Schema de ajutor de stat, care ar urma să aibă o durată de 15 ani, va fi finanțată printr-un grant european nerambursabil de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare.
Guvernul pregătește un nou program național de investiții, denumit ″Energia verde″, prin care vor fi repartizați bani de la centru către autoritățile locale, precum și către companiile locale de producție și distribuție a energiei termice în sistem centralizat pentru populație, prin care entitățile menționate vor primi suma totală cumulată de până la 4 miliarde de lei în perioada 2024-2030.
″Uitați-vă numai la ce se întâmplă în industria auto europeană. Vor sfârși prin a distruge baza industrială a Europei. Nu sunt de acord nici cu ideea că trebuie majorate subvențiile pentru a concura cu China. Dacă tranziția energetică ar crea produse mai bune și mai utile, n-ar fi nevoie de nici un fel de subvenții″.
Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de 103,48 milioane euro, din care 79,6 milioane euro fonduri UE din PNRR și 23,88 milioane euro fonduri naționale rezultate din supracontractarea de 30% prevăzută de legislația în vigoare.
O firmă cu un singur angajat și afaceri de 269.186 lei în anul 2023 a ajuns pe lista scurtă de analiză a Ministerului Finanțelor, alături de alte două societăți, în cadrul unei scheme de ajutor de stat, potrivit datelor analizate de Profit.ro. K2 Top Business Consulting Srl are ca domeniu de activitate servicii suport pentru intreprinderi și a primit cel mai ridicat punctaj în aplicația Finanțelor în care se depun cererile, dintr-un număr de 45 de firme, fiind în cărți pentru un ajutor de stat de 234,57 milioane lei. Rămâne de văzut dacă proiectul va trece și de analiza specialiștilor din minister.
Statul român și-a planificat să asigure capacități de producție retehnologizate pentru realizarea unei cifre anuale de afaceri de 1,8 miliarde lei la companiile din industria de apărare de stat, care ar urma să se dubleze ca număr și să sigure astfel o cifră de afaceri similară cu cea cumulată în anii 2022-2023.
Ministerul Finanțelor a deschis prima sesiune de înscriere a proiectelor finanțate în baza schemei de ajutor de stat pentru investiții cu impact major în economie (instituitã prin HG 300/2024). Pânã la 9 septembrie 2024, firmele pot depune cererile de acord pentru finanțare, împreunã cu documentele justificative, pentru investiții ale cãror costuri eligibile depãșesc 50 milioane lei.
Investițiile totale planificate de Guvern anul acesta se ridică la 120 miliarde de lei, o sumă de peste două ori mai mare comparativ cu 2020 și în urcare cu circa 19 miliarde de lei față de anul trecut, potrivit datelor analizate de către Profit.ro. Din suma de 120 miliarde lei, 38,6 miliarde de lei vor fi investiții pentru proiecte finanțate doar din fonduri naționale, la fel ca anul trecut și în creștere cu numai 3,4 miliarde de lei față de 2020. Proiectele finanțate și cu fonduri europene sunt, însă, la un nivel record, de 81,5 miliarde lei, comparativ cu 62 miliarde lei anul trecut și numai 18 miliarde de lei în 2020.
Fondul de Modernizare este alimentat cu bani proveniți din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pe care marii emitenți europeni sunt obligați să le cumpere, prin tranzactionarea pe piață a 2% din totalul certificatelor alocate statelor membre UE prin schema EU ETS pentru perioada 2021-2030.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), aflată în coordonarea Ministerului Economiei, va prelua creanțele bugetare datorate ANAF de către societăți cu capital majoritar sau integral de stat de importanță strategică pentru economia Românie, conform unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern. După cum a relatat Profit.ro, se au în vedere operatori economici cu capital de stat care pot contribui la ”întărirea capacității de apărare a României”.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), aflată în coordonarea Ministerului Economiei, va prelua creanțele bugetare datorate ANAF de către societăți cu capital majoritar sau integral de stat de importanță strategică pentru economia României. Se au în vedere operatori economici cu capital de stat care pot contribui la ”întărirea capacității de apărare a României”.
O treime din banii alocați pe investiții locale se întorc la bugetul statului sub diverse forme, a arătat, Marin Țole, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), la Evenimentul special organizat de Profit.ro. Reprezentantul MDLPA a prezentat stadiul proiectelor finanțate prin PNRR, Programul Anghel Saligny și PNDL.
Întreprinderile publice din industria de apărare și securitate națională vor rămâne sub controul și evaluarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), iar mandatele conducerii acestor companii nu vor putea fi prelungite, prin decizie a Guvernului, ”în situații de urgență ce privesc proiecte în derulare”. Comisia de industrii din Senat adoptase o serie de amendamente în acest sens, însă ele nu au fost acceptate de către cealaltă comisie de raport, cea de administrație, astfel că modificările propuse nu au mai fost adoptate de plenul Senatului.
Întreprinderile publice din industria de apărare și securitate națională vor ieși de sub controul și evaluarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), iar mandatele conducerii acestor companii vor putea fi prelungite, prin decizie a Guvernului, ”în situații de urgență ce privesc proiecte în derulare”, conform unor modificări ce vor fi aduse legislației în vigoare. Surse guvernamentale susțin că modificările vin în contextul în care guvernanții se așteaptă la investiții și proiecte importante în industria de apărare, având în vedere conflictul din Ucraina.
PSP Cargo România, parte din grupul ungar Petrolsped, a cumpărat locomotiva TransMontana nr. 80 de la producătorul român de locomotive Softronic.
Producătorul român de locomotive Softronic, care tocmai și-a consolidat statutul de unul dintre cei mai importanți furnizori ai gigantului german Deutsche Bahn, livrează locomotive și către Suedia, patru locomotive noi TransMontana, produse la Craiova, fiind trimise către operatorul de stat feroviar din Suedia, Green Cargo, la finele anului trecut.
DB Cargo România, filiala companiei germane Deutsche Bahn, cumpără încă două locomotive noi TransMontana de la producătorul român de locomotive Softronic și își consolidează statutul de unul dintre cei mai importanți clienți ai companiei românești.
Compania își va deschide platforma digitală de investiții pentru clienții locali.
Ministerul Energiei a anulat procedura de selecție de proiecte de fabrici de baterii și panouri fotovoltaice, în vederea subvenționării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), lansată în ianuarie anul acesta.
Programul ar urma să fie implementat în perioada 2024-2030, adică începând de anul viitor, care este unul multi-electoral.