Primăriile și consiliile județene ar urma să primească peste 2,5 miliarde de lei pe an de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării, pe bază de granturi nerambursabile acordate prin selecție competitivă, pentru ″construcția, dezvoltarea și modernizarea spațiilor de producție, prestări de servicii și depozitare, pentru sprijinirea micilor întreprinzători locali″, prevede un proiect de lege depus la Senat de peste 20 de deputați PNL, de înființare a unui așa-numit Program Național de Finanțare ″INVEST-PATRIOT″.
Programul ar urma să fie implementat în perioada 2024-2030, adică începând de anul viitor, care este unul multi-electoral.
Suma minimă acordată pe proiect ar urma să fie de 2,5 milioane lei, iar cea maximă – de 12,5 milioane lei, fiind eligibile pentru finanțare nerambursabilă inclusiv costurile cu studiile de fezabilitate și cu documentațiile de avizare a lucrărilor.
În procesul de selecție ar urma să fie apreciată pozitiv ″implementarea de tehnologii moderne și sustenabile, în vederea creșterii eficienței și a reducerii impactului asupra mediului″, fiind favorizate proiectele cu ″elemente de sustenabilitate, precum alimentație bio, utilizarea energiei regenerabile, eficiența energetică sau gestionarea responsabilă a resurselor″.
Printre criteriile ce ar urma să fie utilizate la selectarea proiectelor se numără ″calitatea planului strategic, impactul asupra economiei locale, eficiența utilizării finanțării și durabilitatea proiectului″.
Draftul de act normativ nu precizează modalitățile în care unitățile administrativ-teritoriale (UAT) ar urma să pună la dispoziția ″micilor întreprinzători locali″ facilitățile de producție, servicii și depozitare construite sau modernizate prin acest Program, cu granturi de la bugetul de stat: închiriere, concesiune, comodat sau altele.
CITEȘTE ȘI FOTO Campanie de promovare turistică în Paris: ''Lăsați-vă surprinși de România!'Inițiatorul proiectului de lege, deputatul PNL de Iași Sorin Năcuță, originar din Pașcani, prezintă în detaliu, în expunerea de motive, și un posibil proiect eligibil pentru finanțare, în situația în care draftul său ar deveni lege: reabilitarea, modernizarea și extinderea unui grajd dezafectat din comuna ieșeană Balș, din apropiere de Pașcani, cu costuri totale de aproape 9,5 milioane lei, și înființarea în cadrul său de spații de producție industrială, depozitare și comerț.
″Sunt comune în România unde tinerii și-au pus bazele propriilor afaceri. De la sere la livezi, de la iazuri pentru pescuit la activități de meșteșugărit și agricultură, acești tineri au investit în economia locală, creând locuri de muncă și contribuind la bugetul local. Însă, pentru a-și continua activitățile și a-și crește afacerile, au nevoie de spații adecvate de producție, depozitare intermediară pentru vânzările en gros, spații de îmbuteliere, depozitare la rece și chiar comercializare a produselor realizate. De cele mai multe ori, decidenții politici locali sunt încântați de eforturile acestor tineri și doresc să-i sprijine pentru a asigura continuitatea și creșterea afacerilor. Cu toate acestea, în lipsa unor facilități adecvate și accesibile, activitățile lor sunt la limita profitabilității, înregistrând pierderi de producție, iar lipsa spațiilor autorizate crește riscul ca unii dintre ei să renunțe la afacerile lor″, scrie Năcuță în documentul citat.
Grajdul dezafectat din comuna ieșeană Balș, dat ca exemplu de inițiatorul proiectului de lege. Sursă foto: Senatul