Premierul Florin Cîțu nu ia în calcul eliminarea TVA din facturile de energie din această iarnă, așacum a cerut Asociația Furnizorilor de Energie, afirmând că nu dorește să umble la sistemul fiscal pentru că apoi este dificil de revenit asupra lui, precizând însă că autoritățile vor susține consumatorii și va fi compensată o parte din factură.
Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) propune, într-o scrisoare deschisă adresată autorităților, reducerea TVA sau scutirea de taxă, precum și scutirea de acciză la energie electrică și gaze naturale, pentru ținerea sub control a scumpirii electricității și gazelor la consumatorii finali.
Ministerul Finanțelor a publicat vineri seara un proiect de ordonanță de Guvern care aduce modificări importante Codului de procedură fiscală și aduc o serie de alte măsuri fiscale. Printre acestea, menționăm introducerea SAF-T în Codul de procedură fiscală, modificări în ce privește competența de administrare a creanțelor fiscale datorate de persoanele fizice care desfășoară o activitate economică sau o profesie liberă, introducerea obligativității înrolării în sistemul de comunicare electronică SPV cu un termen de tranziție care nu este specificat, permanentizarea facilității de eșalonare la plată în formă simplificată, introdusă în pandemie, stabilirea unui termen rezonabil de valabilitate a măsurii asigurătorii după data comunicării sesizării penale, precum și norme speciale pentru debitorii a căror activitate este restrânsă/închisă de către organele abilitate ale statului, urmând ca pe perioada în care activitatea este restrânsă/închisă de către organele abilitate ale statului condițiile de menținere a eșalonării la plată să fie suspendate, astfel încât firmele să nu piardă eșalonarea.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de hotărâre de guvern pentru a aduce o serie de clarificări în ce privește legislația referitoare la aplicarea TVA în cazul vânzărilor de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri. Totodată sunt propuse și unele excepții privind rambursarea TVA și precizări privind obligația persoanelor impozabile care, prin utilizarea unei interfețe electronice, facilitează livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către o persoană neimpozabilă din Uniunea Europeană, de a ține registre cu informații referitoare la operațiunile facilitate.
Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece nu permite anumitor categorii de firme accesul la sistemul One Stop Shop (OSS), deși acestea sunt eligibile conform Directivei TVA.
ANAF a explicat într-un material informativ normele privind autorizarea și utilizarea mecanismului special pentru declararea și plata TVA la import. Mecanismul special pentru declararea și plata TVA la import a fost adoptat la final de iunie prin ordonanță de urgență (59/2021), iar normele au fost publicate în Monitorul Oficial la 1 iulie.
Actuala putere propune aplicarea, în premieră pentru legislația fiscală din România, a unui sistem cu două cote diferite de TVA pentru o singură tranzacție imobiliară. Astfel, dacă prețul locuinței cumpărate trece de 450.000 de lei, cota redusă de 5% a TVA se va aplica până la acest prag, iar cota standard de 19% a TVA se va aplica asupra a ceea ce depășește 450.000 lei, relevă date analizate de Profit.ro.
Guvernul a adoptat, joi, modificările propuse de Ministerul Finanțelor privind vânzarea de bunuri și servicii la distanță și pentru transpunerea unor directive europene în domeniu. Modificările țintesc în principal TVA și includ prevederi cum ar fi facilități pentru operatorii economici, de exemplu eliminarea facturii pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, un mecanism special pentru declararea și plata TVA la import aplicabil atunci când nu se utilizează regimul de import. Finanțele arată că astfel firmele vor avea costuri mult mai reduse și proceduri mai simple.
Firmele care intră în procedură de faliment nu își pierd dreptul de a regulariza TVA dacă desfășoară în continuare operațiuni economice, inclusiv în scopul lichidării activelor, a hotărât Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o speță în care lichidatorul unei societăți s-a îndreptat împotriva deciziei Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava (AJFP), adoptată ca urmare a intrării în faliment a societății, de a ajusta anumite deduceri ale taxei pe valoarea adăugată (TVA) efectuate de aceasta înainte de intrarea sa în faliment.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica, începând de anul viitor, și pentru vânzarea de cărți, manuale, ziare și reviste în format electronic, inclusiv audio, nu doar pentru comercializarea celor tipărite, prevede un proiect legislativ al actualei puteri.
Ministerul Finanțelor se pregătește să introducă modificări semnificative privind vânzarea de bunuri și servicii la distanță, pentru transpunerea unor directive europene în această privință. Modificările țintesc în principal TVA și includ prevederi cum ar fi facilități pentru operatorii economici, de exemplu eliminarea facturii pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, un mecanism special pentru declararea și plata TVA la import aplicabil atunci când nu se utilizează regimul de import. Potrivit Ministerului Finanțelor, firmele vor avea costuri mult mai reduse în ce privește comerțul transfrontalier și proceduri mai simple.
Ministerul Finanțelor a publicat pe site o circulară care ar trebui să clarifice legislația fiscală în ce privește condițiile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată, pentru anumite operațiuni.
ANAF modifică două formulare fiscale, Declarația 097 și Declarația 700, pentru a introduce majorarea plafonului pentru care se aplică sistemul TVA la încasare, de la 2,25 milioane lei la 4,5 milioane lei, precum și modalitatea de exercitare a opțiunii pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, în sensul în care aceasta se poate exercita oricând în cursul anului, începând cu prima zi a perioadei fiscale (lună, trimestru) următoare celei în care persoana impozabilă și-a exercitat opțiunea.
ANAF își propune să reducă decalajul fiscal la TVA (deficitul de încasare) - diferența dintre potențialul de venituri și cât încasează efectiv - cu până la 10% în perioada 2021-2024, raportat la 2020, potrivit Strategiei pentru perioada 2021-2024. Obiectivul este unul important, în contextul în care, după cum a scris aici Profit.ro, decalajul era în 2019 de 33,4%, iar media UE, potrivit celor mai recente date disponibile, se situează la 11%.
Guvernul discută un proiect de ordonanță de urgență al Finanțelor care aduce o serie de clarificări legislației fiscale, printre care clarificarea unor prevederi care afectează schimburile comerciale cu Turcia, corelări necesare pentru aplicarea plafonului majorat la 4,5 milioane lei pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, dar și reformulări la Legea contabilității și prevederi noi care stabilesc condițiile în care informațiile cuprinse în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale existente în baza de date a Ministerului Finanțelor pot fi transmise în baza unor protocoale de colaborare, precum și sancțiuni noi aplicabile pentru nerespectarea termenului de depunere a situațiilor anuale însoțite de documentația aferentă, la Ministerul Finanțelor. Proiectul ar urma să fie discutat azi în ședința Guvernului și poate fi citit integral mai jos.
Procurorul-șef al Parchetului European (European Public Prosecutor’s Office - EPPO), fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi, a repurtat o victorie parțială pentru instituție, obținând din partea autorităților UE o majorare a bugetului pe 2021 al Parchetului, pe care o ceruse public în repetate rânduri, însă banii în plus reprezintă mai puțin de jumătate din suma solicitată de Kovesi.
Ministerul Finațelor a decis, în urma consultărilor cu mediul de afaceri, să aducă o serie de modificări și completări la Codul Fiscal și Legea contabilității, noile reglementări vizând regimul deducerilor, al TVA, ticehetelor cadou, dar și termenul de depunere a declarației de venit sau baza de calcul pentru contribuțiile sociale în anumite cazuri.
Obligată de legislația fiscală să emită certificatul de înregistrare în scop de TVA persoanelor impozabile doar pe baza cererii acestora, întrucât nu mai are posibilitatea de a refuza, ANAF le va elibera concomitent și decizia de anulare în acele cazuri în care tot legislația fiscală în vigoare impune acest lucru. Astfel, ANAF va verifica rapid situația celor care solicită înregistrarea în scop de TVA și va emite concomitent cu certificatul de înregistrare și decizia de anulare în cazul în care solicitantul se încadrează la prevederile în acest scop din legislația fiscală.
Noua instituție a Parchetului European (European Public Prosecutor’s Office - EPPO), condusă de fosta șefă a DNA-ului românesc Laura Codruța Kovesi, a atribuit un contract de furnizare de "servicii specializate de training în domeniul de lucru al EPPO", training care va include cursuri de legislație, jurisprudență și tehnici de investigație pentru personalul Parchetului, inclusiv pentru procurorii europeni. Inițierea licitației de atribuire a contractului a fost semnalată în premieră de Profit.ro în toamna lui 2020.
Nu aduce anul ce aduce ultimul Monitor Oficial al anului. 1332 din 2020 e ultimul Monitor Oficial al anului 2020. În cadrul lui, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2020 implementează un proiect pe care nu-l așteptam, nu-l doream, dar îl bănuiam: amână pentru 2022 câteva din măsurile fiscale mult așteptate, printre care majorarea la 140.000 EUR a pragului până la care se aplică TVA de 5% la imobile precum și eliminarea pragului de 30% pentru deductibilitatea creanțelor neîncasate cesionate.
Decizia Guvernului de a amâna cu un an reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru locuințele mai scumpe, anunțată în premieră de Profit.ro în noaptea de Revelion, va crea un blocaj în piață pentru apartamentele mari, mii de cumpărători pot pierde avansurile achitate sau vor amâna semnarea contractului de vânzare, iar investitorii imobiliari pierd sute de mii de euro pentru fiecare proiect conceput și autorizat cu gândul la Legea promulgată în noiembrie 2020. Planuri schimbate.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica, în continuare, doar pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. O ordonanță, care amână până la 1 ianuarie 2022 aplicarea unei legi a parlamentului pentru eliminarea acestei limitări, a fost publicată acum în Monitorul Oficial.
Benzina și motorina se vor scumpi la pompă cu 6 bani pe litru începând de vineri, 1 ianuarie 2021, ora 0:00, ca urmare a majorărilor de accize operate conform Codului fiscal.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență cu mai multe măsuri, printre care posibilitatea de a solicita și în perioada 1 ianuarie-31 martie eșalonarea simplificată a obligațiilor fiscale amânate la plată, extinderea până la 31 martie a soluționării solicitărilor de rambursare a TVA cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, precum și prelungirea măsurii de suspendare a sancțiunii pentru nerespectarea obligației de a conecta aparatele de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF.
Statul a înregistrat încasări din TVA de 58,6 miliarde de lei pentru primele nouă luni ale anului, cea mai recentă perioadă pentru care sunt disponibile date, în scădere cu numai 3,7% comparativ cu același interval de anul trecut. Începând de la mijlocul lunii martie, economia a fost afectată sever de măsurile luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus, cu impact direct asupra veniturilor din TVA. Rambursările de TVA au fost subtanțial mai mari doar în primul trimestru, în luna martie, când Guvernul a achitat 7,15 miliarde de lei, cu 80% peste primele trei luni din 2019. Pentru primele nouă luni, restituirea de TVA se situează la 16,75 miliarde de lei, cu 24% mai mult raportat la aceeași perioadă a anului trecut.