Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care declară cea de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecărui an, drept „Ziua de Curățenie Națională”.
"Ziua de Curățenie Națională"Ziua de Curățenie Națională" va fi marcată în a treia zi de sâmbătă din luna septembrie a fiecărui an, au stabilit senatorii care au adoptat, prin vot în plen, un proiect legislativ în acest sens. Inițiativa are drept scop accentuarea responsabilității sociale atât a cetățenilor, cât și a autorităților și companiilor, care astfel sunt încurajate sã devină mai atente în privința acțiunilor de curățenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării și depozitării deșeurilor.
"Ziua de Curățenie Națională" va fi marcată în a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetățenilor, cât și a autorităților, a companilor care astfel sunt incurajate sã devină mai atenți în privința acțiunilor de curățenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării și depozitării deșeurilor, conform unui proiect legislativ susținut atât de putere, cât și de opoziție.
Aproape trei milioane de persoane din Uniunea Europeană erau angajate în anul 2020 în domeniul serviciilor generale de curățenie în clădiri, prin intermediul a peste 220.000 de companii, arată datele publicate de Eurostat.
Startup-ul Agora Robotic, singura companie de cercetare-dezvoltare în domeniul roboților autonomi de pe piața locală, a dezvoltat și comercializat până în prezent o serie de roboți autonomi de dezinfecție care sunt folosiți în spitale. Urmează dezvoltarea unui nou tip de produs specializat pentru curățenie în spații mari, precum supermarketuri, depozite și hale de producție.
Atât cererea, cât și pretențiile sunt tot mai mari în ceea ce privește produsele și serviciile de curățenie, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Mădălina Chirilov, director de vânzări în cadrul Kärcher România, producător de aspiratoare și alte produse de curățare.
Kimicar România a donat produse de curățenie și igienizare, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, către centrele din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.
Deși a depășit pragul de 100 de milioane de lei cifră de afaceri în anul 2020, producătorul și distribuitorul de produse de curățenie Misavan nu a fost ferit de efectele pandemiei. Compania a avut dificultăți în ceea ce privește vânzările din sectorul HoReCa și cel de birouri, care au fost însă compensate de o creștere a cererii din partea consumatorilor casnici.
STB a cheltuit în 2021 peste 12 milioane de lei pentru curățarea mijlocelor de transport. Peste 150 de oameni se ocupă zilnic de această activitate, iar reprezentanții STB spun că mijloacele de transport sunt spălate integral de două ori pe lună.
Viceprimarul liberal al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat externalizarea serviciului de curățenie a mijloacelor de transport ale Societății de Transport București (STB), informează Agenția de presă Rador.
Misavan, producător și distribuitor ieșean de produse profesionale de curățenie și dezinfecție, a finalizat un proiect demarat în urmă cu 18 luni și va inaugura, în luna februarie, un depozit logistic amplasat în Parcul Industrial Miroslav, din județul Iași.
- Șefu’, nu mai suport! izbucnește Rodica, șefa departamentului de curățenie. - Da, Rodinel, ia zi cine te-a supărat?
Misavan, producător și distribuitor românesc de produse de curățenie și dezinfecție, și-a consolidat și anul trecut poziția pe piața de profil, înregistrând pentru al cincilea an consecutiv o creștere de peste 20% a volumului de vânzări. Anul trecut a fost depășit și un prag psihologic, compania din Iași înregistrând o cifră de afaceri de 101.400.000 lei, față de 78.950.000 lei, suma aferentă anului 2019.
De acum, când sunați la ANAF și nu răspunde nimeni la telefon, vă puteți gândi că inspectorul fiscal pe care îl căutați ar putea fi ocupat să dea cu mătura sau cu mopul și să ducă selectiv gunoiul la tomberon, să șteargă praful sau să dezinfecteze cu biocide în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.
Cele mai mari 10 companii din piața locală de curățenie au concentrat 16% din cifra de afaceri totală a industriei în 2018 și sunt deținute în proporție de 100% de persoane fizice și juridice românești.
Lipsa curățeniei în camere este o problemă frecventă pentru turiștii care merg în vacanțe în țară, iar una dintre nemulțumiri o reprezintă curățenia. Pentru 35,5% dintre respondenții unui studiu pe 1.000 de persoane realizat de HotelGuru, starea curățeniei în camere lasă de dorit, 21,6% dintre turiști se plâng de lipsa de amabilitate a personalului, inexistența serviciilor de masă afectează 18,6% dintre turiști, 11,5% sunt deranjați de locația unității de cazare, iar restul de 12,6% au alte nemulțumiri..
Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor de salubritate, de comerț în piețe, curățenie și întreținere a spațiilor publice sau parcurilor și clădirilor vor putea fi transformate în muncă în folosul comunității de consiliile locale, fără a mai fi nevoie de o decizie a instanței.
Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulțumiți de nivelul de curățenie din vagoanele trenurilor de călători și de felul în care sunt întreținute acestea, în timp ce aproape 40% declară că nu sunt satisfăcuți în ceea ce privește punctualitatea trenurilor, peste media europeană, potrivit rezultatelor unui sondaj Eurobarometru publicat marți.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri proiectul de hotărâre privind regulamentul pentru curățenia în Centrul Vechi. Printre măsurile impuse în regulament se numără colectarea selectivă a deșeurilor, doar în saci de plastic și în zile diferite și doar într-un anumit interval, dimineața.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a organizat o nouă licitație pentru asigurarea curățeniei în aeroportul Henri Coandă, a transmis compania, la solicitarea News.ro, în condițiile în care contractul cu Romprest a expirat în 31 ianuarie. O parte dintre angajații companiei vor efectua servicii de curățenie pe aeroport, iar CNAB a publicat deja un anunț prin care angajează 91 de femei de serviciu pe o durată determinată de 30 de zile.
Metrorex a inițiat o licitație estimată la 54,9 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de curățenie și igienizarea spațiilor publice și tehnice din stațiile de metrou, a trenurilor și depourilor, precum și pentru colectarea și evacuarea gunoiului menajer.
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a primit două oferte pentru furnizarea de servicii de curățenie în 22 de vile administrate de instituție în Capitală, contractul fiind estimat la 4,3 milioane de lei, fără TVA, în următorii doi ani.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva RA organizează licitație pentru cumpărarea de produse de curățenie
Tribunalul București organizează o licitație electronică pentru desemnarea unei societăți care să asigure servicii de curățenie și întreținere pentru următorii trei ani. Contractul este estimat de instanță la 1,22 milioane de euro, fără TVA. Pentru a se putea înscrie firmele trebuie să mai fi prestart servicii similare în ultimii trei ani, cu o valoare de minimum 500.000 de euro.