CGMB a avizat regulamentul pentru curățenia în Centrul Vechi al Capitalei

CGMB a avizat regulamentul pentru curățenia în Centrul Vechi al Capitalei
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mai 2018

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri proiectul de hotărâre privind regulamentul pentru curățenia în Centrul Vechi. Printre măsurile impuse în regulament se numără colectarea selectivă a deșeurilor, doar în saci de plastic și în zile diferite și doar într-un anumit interval, dimineața.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Pe străzile aferente Centrului Istoric se acumulează cantiți de deșeuri depozitate necontrolat, care creează un aspect insalubru. De asemenea, sesizările cetățenilor au evidențiat faptul că în anumite zone sunt generate și mirosuri neplăcute. Există vitrine care nu sunt amenajate corespunzător, sunt foarte multe afișe aplicate pe diverse clădiri”, arată municipalitatea în expunerea de motive.

Inițiatorul proiectului, primarul Gabriela Firea, spune că se produce o foarte mare cantitate de deșeuri care este depozitată necontrolat, iar faptul că de salubrizarea din centru se ocupă mai mulți operatori implică să intre mai multe autogunoiere de tonaj mare pe străzile din Centrul Vechi, ceea ce duce la deteriorarea străzilor.

FOTO Iohannis a ieșit cu bicicleta la plimbare prin centrul Bucureștiului, având grijă ca presa să fie informată. În noiembrie, a chemat presa pentru a fi văzut cum merge cu trenul CITEȘTE ȘI FOTO Iohannis a ieșit cu bicicleta la plimbare prin centrul Bucureștiului, având grijă ca presa să fie informată. În noiembrie, a chemat presa pentru a fi văzut cum merge cu trenul

Potrivit regulamentului, atât persoanele juridice, cât și cele fizice vor avea obligația de a colecta selectiv deșeurile, doar în sacii de plastic oferiți de operatorul de salubrizare, care va ridica deșeurile în funcție de un program: luni, miercuri și vineri va colecta deșeurile din hârtie-carton, marțea, joia și sâmbăta - plastic, PET, doze de aluminiu și sticlă și zilnic biodegradabilele și deșeurile alimentare. Toate acestea vor fi coelctate doar dimineața, între 4.00 și 10.00. De asemenea, coșurile de gunoi stradale vor fi spălate o dată pe săptămână.

În Centrul Vechi, un singur operator de salubrizare se va ocupa de curățenia de pe străzi.

O altă măsură impusă în regulament îi va obliga pe comercianți să colecteze uleiurile uzate și să le predea operatorului de salubrizare, apoi să raporteze Primăriei Capitalei în fiecare lună cantitatea de ulei folosită și predată.

De asemenea, toaletele ecologice, indiferent cine le deține, vor fi spălate zilnic în perioada mai-octombrie și de două ori pe săptămână în perioada noiembrie-aprilie.

În ceea ce privește amenzile, acestea vor fi cuprinse între 500 și 5.000 de lei pentru nerespectarea regulamentului.

VIDEO&FOTO Prințul Charles s-a plimbat prin Centrul Vechi al Bucureștiului, oprindu-se și la Hanul lui Manuc CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Prințul Charles s-a plimbat prin Centrul Vechi al Bucureștiului, oprindu-se și la Hanul lui Manuc

Primarul Capitalei Gabriela Firea a vorbit despre acest regulament la începtului lunii trecute, avertizând că nu va mai tolera ca imobilele istorice să fie murdare și dezafectate și nici ca sacii de gunoi să fie lăsați pe străzi, lucruri pentru care vor fi date amenzi.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a explicat atunci că în Centrul Vechi primăria va face controale împreună cu Poliția Locală și cu Garda de Mediu, dând un ultim avertisment agenților economici din zonă.

"Controalele vor fi mixte, cu Garda de Mediu, pentru că am fost sesizați privire la deversarea uleiurilor. Zgomotul este o altă problemă pentru că locuiesc oameni acolo, precum și încărcarea fațadelor cu reclame care nu sunt autorizate. (...) De miercuri, săptămâna viitoare, controalele vor fi ferme. Este ultimul avertisment pentru agenții econonomici din Centrul Vechi”, a avertizat Bădulescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
centrul vechi
curatenie