Kimicar România a donat produse de curățenie și igienizare, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, către centrele din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.
Copiii și bătrânii din centrele de asistență socială care au nevoie de servicii specializate, dar și refugiați ucraineni stabiliți temporar în centre pe raza Sectorului 1, vor beneficia astfel de produse de curățenie și igienizare Kimicar pentru următoarele luni.
„Responsabilitatea față de comunitatea în care ne desfășurăm activitatea a fost întotdeauna foarte importantă pentru noi, mai ales că suntem o afacere de familie și înțelegem cât de important este pentru fiecare să aibă o contribuție socială. În contextul sanitar actual și ținând cont de sezonul gripelor și virozelor, am considerat că centrele de asistență socială care se ocupă de copii și bătrâni, categorii vulnerabile, reprezintă destinatarul potrivit pentru donația noastră”, a declarat Alexandru Ilie, administratorul companiei Alex Creativ, importator și distribuitor al produselor de curățenie marca Kimicar, folosite în domeniul HoReCa, industrie, auto și casă.
Câteva tone de soluții de curățare a pardoselilor și suprafețelor și peste 2.000 de litri de igienizant pentru mâini au plecat din depozitele Kimicar către 31 de centre de asistență socială din Sectorul 1 al Capitalei.
„Sănătatea este cea mai importantă și fiecare dintre noi trebuie să aibă acces la produse de acest tip. De aceea am decis să donăm cantități de igienizant pentru pardoseli și suprafețe, dar și igienizant pentru mâini, care să fie folosite timp de câteva luni de persoanele care trăiesc în centrele din cadrul DGASPC Sector 1. E datoria noastră să ajutăm atunci când putem și vom continua să facem la fel de fiecare dată când vom avea ocazia”, a completat Alexandru Ilie.
Alex Creativ, societate cu capital integral românesc, este importator al mai multor mărci și in acest an împlinește 18 ani de activitate. Printre brandurile din portofoliul său se regăsesc Kimicar Italia– cu peste 200 de produse de curățenie și igienizare folosite în domeniul HoReCa, industrie, auto/moto/nautic și casă – și Vaportecnic Italia, companie producătoare de spălătorii auto self service din categoria premium.