Capacitatea cercetătorilor de la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase și de la spitalul Mass General, din Statele Unite, de a optimiza editarea genetică în celulele stem ar putea servi drept model pentru tratamentul altor boli rare.
Schimbările climatice se manifestă din ce în ce mai mult, le resimțim zilnic efectele în întreaga lume. Anul 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată. Persoanele cu afecțiuni neurologice pot fi printre primele și cele mai grav afectate. Incidența unor boli neurologice va crește, în timp ce sistemele de sănătate vor fi din ce în ce mai periclitate în ceea ce privește furnizarea de îngrijiri pentru persoanele afectate, avertizează experții care cred că schimbările climatice vor avea un impact asupra vieții profesionale a furnizorilor de servicii medicale.
Ministerul Sănătății anunță introducerea în lista de medicamente compensate și gratuite a unui număr de 28 molecule inovative.
Dacă indemnizațiile de concedii medicale pot fi impozitate ca venit, ele nu pot fi taxate și cu contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), pentru că ar intra în contradicție cu esența noțiunii de asigurare, indemnizațiile constituindu-se, în principal, din primele de asigurare plătite de asigurați, a transmis Consiliul Legislativ Guvernului. Executivul a anunțat atât săptămâna trecută, cât și astăzi că a reglementat care tipuri de concedii medicale sunt scutite de plata CASS.
O nouă analiză la care au participat peste 13.000 de persoane a relevat că modificările vaselor de sânge din creier, care pot crește riscul de accident vascular cerebral (AVC) și demență, sunt frecvente la persoanele cu o serie de afecțiuni cardiace, indiferent dacă au suferit sau nu un AVC.
Timp de decenii, un număr substanțial de proteine, vitale pentru tratarea diferitelor boli, au rămas greu de reprodus pentru terapia medicamentoasă orală. Moleculele mici tradiționale se străduiesc adesea să se lege de proteinele cu suprafețe plate sau necesită specificitate pentru anumiți omologi proteici. În mod obișnuit, substanțele biologice mai mari care pot viza aceste proteine necesită injectare, ceea ce limitează confortul și accesibilitatea pacienților.
Pe 2 noiembrie, Medika TV, singura televiziune medicală din România, este aproape de inima ta și te învață cum să ai grijă de ea, pentru a fi mereu sănătoasă. De la ora 12,00, dăm startul „Maratonului bolilor cardiovasculare”, o serie de dezbateri prin care vom evidenția cauzele, dar și metodele de prevenție ale celor mai cunoscut boli care afectează inima. Cei mai buni specialiști se vor alătura acestor discuții și vor răspunde întrebărilor adresate de binecunoscutele realizatoare ale postului Medika TV, Eugenia Foarfecă și Simona Bălănescu.
Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, care s-a aflat recent într-o vizită la Institutul National pentru Oncologie Budapesta din Ungaria s-a interesat de o posibilă colaborare cu medicii maghiari în domeniul transplantului pulmonar și a precizat că spitalul pe care îl conduce are toate premisele pentru a deveni un centru pentru pacienții cu cancer pulmonar.
Startup-ul CardioMedive, care a dezvoltat un produs pentru diagnosticarea și monitorizarea bolilor cardiovasculare, a fost înființat în urmă cu patru ani de către Ion Mocanu, doctorand la medicină la vremea aceea. În prezent, soluția este în stadiul de validare și a fost deja testată cu succes pe 25 de pacienți cu boli cardiovasculare.
Măsurile anti-Covid adoptate de autorități par să fi înrăutățit starea de sănătate a populației, inclusiv cea psihică, experții anticipând declanșarea în viitorul apropiat a unei adevărate “pandemii a sănătății mentale” la nivel global. În România, aceasta deja a început de la mijlocul anului trecut și s-a agravat spre finalul său, când decesele puse pe seama tulburărilor mentale și de comportament, dar și cele cauzate de boli ale sistemului nervos, s-au majorat cu peste 50% față de perioada similară a anului precedent.
Peste 2.000 de pacienți s-au prezentat, în ultimele trei luni, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dintre care sute de turiști, majoritatea acuzând afecțiuni intestinale în urma ingerării de alimente neconforme, a informat, luni, administrația locală.
Abuzul de alimente ultraprocesate crește riscul de boli cardiovasculare și de deces, sugerează două studii europene efectuate în rândul a peste 120.000 de persoane și publicate joi, relatează AFP.
Ministerul Sănătății (MS) arată că bolile cardiovasculare reprezintă în continuare principala problemă de sănătate în România, iar aproximativ 60% din totalul deceselor înregistrate la nivel național sunt provocate de boli cardiovasculare. În vară, va fi lansat apelul pentru implementarea unui program de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular, anunță MS, citată de News.ro.
O adolescentă din județul Vaslui, în vârstă de 17 ani, este internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, în stare foarte gravă, fiind suspectă de meningită. Medicii spun că acest caz seamănă cu al elevei din București care a murit săptămâna trecută de meningită meningococică.
Chiar dacă asistența medicală este gratuită pentru angajații români, tot mai mulți aleg să își trateze problemele de sănătate în sistemul privat. De la analize la operații complicate, companiile private din sectorul medical au ajuns, în 2019, să ofere mare parte din serviciile necesare populației.
Scenariul unui 'brexit' lipsit de acord ar putea provoca moartea a 12.400 de persoane în Marea Britanie, în următorul deceniu, ca urmare a unor cardiopatii și boli cerebro-vasculare, potrivit unui studiu publicat marți de revista BMJ Open, versiunea online a publicației British Medical Journal, și citat de EFE.
Un proiect care prevede introducerea unei taxe suplimentare pentru băuturile cu un conținut ridicat de zahăr va fi depus la Senat săptămâna viitoare, scopul actului normativ fiind acela de a descuraja consumul de sucuri după scumpirea acestora și reducerea incidenței bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat și a altor boli grave. Inițiatorul proiectului, senatorul USR Adrian Wiener, spune că măsuri similare au fost luate de mai multe țări, iar România ar avea cel mai mare consum de băuturi răcoritoare îndulcite din Europa.
Peste 9.700 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în România de la debutul epidemiei, în urmă cu un an, 24 fiind confirmate în ultima săptămână, cele mai multe în Ialomița.
Șase cazuri de infecție cu virus transmis prin înțepătura de țânțar West Nile au fost confirmate în România în ultimele două săptămâni, de la începerea acțiunii de supraveghere a cazurilor și până în prezent, iar doi dintre pacienți au murit, potrivit unor surse oficiale.
O treime dintre abonații corporate diagnosticați cu o afecțiune suferă de o boală cronică, cei mai mulți dintre aceștia provin din domeniul Finanțe & Asigurări (18%) și din industria IT (14%), rezultat al faptului că, în general, pentru români, prevenția nu reprezintă o prioritate, potrivit unui studiu realizat de Regina Maria.
Chan Zuckerberg Initiative, compania înființată de fondatorul Facebook împreună cu soția sa, Priscilla Chan, pentru a finanța acțiuni caritabile, dar și studii de cercetare în domenii precum sănătatea, știința sau educația, va investi 3 miliarde de dolari în următorii 10 ani pentru a sprijini eforturile cercetătorilor în prevenirea, vindecarea sau tratarea bolilor majore care afectează în prezent populația lumii, ulterior, alte "miliarde de dolari" urmând să contribuie la eradicarea tutor afecțiunilor până la finalul secolului.
Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, a tratat, în primele 6 luni ale acestui an, 300 de pacienți români, în creștere cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, principalele afecțiuni tratate fiind cele ortopedice, oncologice și cardiovasculare.
Firmele ar putea fi obligate ca pe fiecare produs alimentar, inlcusiv băuturi, să aplice etichete de risc cardiovascular, de culoroare roșie, galbenă sau verde, care să indice conținutul de sare, zahăr sau grăsimi ce depășește cantitatea fără risc pentru sănătate.