UPC România a închis 2018 pe minus la clienți și pe plus la abonamente

UPC România a închis 2018 pe minus la clienți și pe plus la abonamente
scris 28 feb 2019

UPC România a închis anul 2018 cu 965.900 de clienți, în scădere cu 1,4% față de decembrie 2017. În schimb, numărul abonamentelor a urcat în ultimele 12 luni cu 0,6%, la 2,063 milioane.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

La finele lunii decembrie 2017, UPC România avea 1,345 milioane de clienți, cifră care includea datele pe segmentul DTH aferente Focus Sat, o companie controlată integral de operator din 2006. De asemenea, numărul abonamentelor se situa în urmă cu 12 luni la 2,416 milioane, dar pentru că includea și cifrele Focus Sat. Profit.ro a anunțat recent că Focus Sat a fost vândută, alături de alte trei companii UPC, pentru 180 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Veniturile UPC au crescut cu 6,6% în 2018, la 668,7 milioane lei, comparativ cu 627,5 milioane lei în 2017.

UPC a mărit anul trecut extinderea ariei de acoperire a serviciilor digitale cu 83.800 de case, ajungând la 3.118.000 gospodării din România.

UPC Holding BV Olanda, parte a grupului american Liberty Global, nu a inclus în raportarea pe trimestrul doi și trimestrul trei pentru operațiunile din România datele privind numărul de clienți pe segmentul serviciilor de televiziune prin satelit (DTH).

Previziunile HR-ului din IT-ul românesc: ce se caută și ce se oferă în acest an CITEȘTE ȘI Previziunile HR-ului din IT-ul românesc: ce se caută și ce se oferă în acest an

La finele lunii decembrie 2018, segmentul serviciilor de telefonie fixă a înregistrat cel mai bun rezultat, sporul față de septembrie 2018 fiind de 1%, la 573.300. În decembrie 2017, compania avea 535.400 de utilizatori de telefonie fixă.

Operatorul a obținut rezultate bune și pe zona serviciilor de televiziune digitală prin cablu, cu un plus de 0,9% față de septembrie 2018, la 698.600. În urmă cu un an, acest indicator se situa la 673.200.

Serviciile de acces la Internet au scăzut cu 0,1%, la 592.400, de la 592.900 în septembrie 2018. În urmă cu 12 luni, compania avea 581.700 de clienți pe acest segment de piață.

EXIT: Șefa Catena, prin Playmore, se retrage din startup-ul lui Liviu Drăgan CITEȘTE ȘI EXIT: Șefa Catena, prin Playmore, se retrage din startup-ul lui Liviu Drăgan

Televiziunea analogică a coborât cu 6,1% față de septembrie 2018, la 222.000. La finele lunii decembrie 2017, operatorul avea 260.700 de clienți pe segmentul televiziunii analogice.

Pe total, serviciile de televiziune analogică și digitală prin cablu au scăzut cu 0,9% față de septembrie 2018, la 920.600 de utilizatori. În decembrie 2017, operatorul avea 933.900 de clienți pe segmentul TV.

UPC România este una dintre cele mai mari companii de telecomunicații prin cablu de pe piața locală.

Firea îl dă în judecată pe Grindeanu, șeful ANCOM, pentru că a semnat decizia de stabilire a tarifelor de acces la rețeaua de fibră optică a Capitalei. Și Netcity Telecom are proces cu autoritatea CITEȘTE ȘI Firea îl dă în judecată pe Grindeanu, șeful ANCOM, pentru că a semnat decizia de stabilire a tarifelor de acces la rețeaua de fibră optică a Capitalei. Și Netcity Telecom are proces cu autoritatea

Veniturile nete ale operatorului au crescut cu 6,5% în 2017, la 734,4 milioane de lei, de la 689,3 milioane lei în 2016.

Ĩn primul trimestru al anului trecut, UPC România a înregistrat venituri de 190,7 milioane de lei, în creștere cu aproape 7% față de 178,4 milioane lei în primul trimestru al anului 2017, potrivit datelor transmise de companie. Cifra privind veniturile pe primul trimestru include și rezultatele Focus Sat.

Veniturile companiei au crescut cu 4,3% în al doilea trimestru al anului precedent, la 163,4 milioane de lei, de la 156,7 milioane de lei în intervalul aprilie - iunie 2017. Operatorul menționa că cifra nu include veniturile Focus Sat, furnizorul de servicii de televiziune prin satelit (DTH).

Al treilea trimestru din 2018 a adus operatorului venituri de 164,2 milioane de lei, în urcare cu 4% față de iulie - septembrie 2017. Astfel, în pri­mele nouă luni ale anului precedent, veniturile UPC au însumat 489,7 milioane de lei, cu 5% față de perioada similară a anului 2017.

ULTIMA ORĂ Proiect inițiat de Dragnea și Nicolae Șerban: BNR, obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Proiect inițiat de Dragnea și Nicolae Șerban: BNR, obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur

Operatorul român este afiliat la UPC Broadband, divizia europeană a Liberty Global, una dintre cele mai mari companii de comunicații prin cablu din lume.

Principalii concurenți ai UPC România sunt RCS&RDS și Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom). Compania furnizează servicii de televiziune (digitală, prin satelit și analogică), internet în bandă largă și telefonie în aproximativ 300 de localități.

viewscnt
Afla mai multe despre
upc romania
rezultate
clienti
internet
telefonie fixa
dth
satelit
cablu