Aproape trei sferturi dintre angajatorii români au dificultăți în a găsi personal calificat pentru posturile vacante, deficitul de talente de pe piața locală fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 8 ani, arată un studiu realizat de Manpower.
Ponderea angajatorilor români care raportează dificultăți în ocuparea posturilor vacante a crescut la 72%, de la 61% anul trecut, potrivit ediției din acest an a studiului Manpower privind deficitul de talente la nivel global. Studiul reflectă răspunsurile a peste 42.300 de angajatori din 43 de țări.
România ocupă primul loc în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) și locul al treilea la nivel mondial în privința deficitului de talente pe piața locală, după Japonia, care înregistrează un deficit de 86%, și Taiwan, unde angajatorii se confruntă cu un deficit de 73%.
CITEȘTE ȘI Pentru că nu mai găsesc personal, fabricile din Cluj și Timiș relochează oameni din Vaslui, Focșani, Târgu Jiu sau RovinariPosturile cel mai greu de ocupat, atât la nivel mondial, cât și local, sunt cele de meseriași, urmate, în cazul României, de cele de muncitori necalificați, ingineri, operatori mașini/producție, șoferi, personal pentru restaurante și hoteluri, personal IT, reprezentanți vânzări, personal contabil-financiar și manageri de vânzări.
La nivel global, 40% dintre angajatori (în creștere de la 38% în 2015) indică dificultăți în ocuparea posturilor vacante, cea mai ridicată cotă din 2007, în timp ce în regiunea EMEA, ponderea angajatorilor care se plâng de deficitul de talente a atins 36%, cel mai înalt nivel începând cu anul 2006.
Turcia a raportat al doilea cel mai mare deficit de talente la nivelul regiunii în acest an, de 66%, urmată de Bulgaria (62%) și Grecia (59%). De cealaltă parte, angajatorii din Norvegia (16%), Olanda (17%), Marea Britanie (18%) și Irlanda (20%) au cele mai puține probleme în găsirea personalului adecvat pentru ocuparea posturilor vacante, potrivit studiului.
Top 10 cel mai greu de ocupat posturi
Sursa: Studiul Manpower privind deficitul de talente 2016/2017