Guvernul nu susține acordarea a 50% din indemnizația pentru copil părinților care revin mai devreme la muncă

Guvernul nu susține acordarea a 50% din indemnizația pentru copil părinților care revin mai devreme la muncă
scris 2 sep 2016

Guvernul nu este de acord ca persoanele care revin la serviciu mai devreme de termenul limită al concediului pentru creșterea copilului să primească jumătate din indemnizația corespunzătoare perioadei rămase, în locul stimulentului lunar de inserție, care în prezent reprezintă 85% din salariul minim brut pe economie, argumentând că autorii propunerii formulate în acest sens nu au indicat și sursa din care poate fi acoperită majorarea de cheltuieli bugetare astfel rezultată.

Un proiect care va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate din Parlament și despre care Profit.ro a scris în premieră propune o astfel de modificare a legislației, arătând că stimulentul de inserție nu este suficient pentru a-și atinge scopul pentru care a fost introdus.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit legislației actuale, persoanele care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, revin într-o formă de activitate economică și obțin venituri au dreptul la un stimulent de inserție lunar.

Până anul acesta, indemnizația de inserție era la stabilită la valoarea indicatorului social de referință, care este de 500 de lei. În urma modificării legislației, din aprilie anul acesta, stimulentul de inserție este stabilit la 50% din cuantumul minim al indemnizației pentru creșterea copilului, care, potrivit legii, nu poate fi mai mic de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată. Având în vedere că salariul minim brut pe economie a ajuns, de la 1 mai, la 1.250 de lei, venitul de inserție ar fi doar un pic mai mare, respectiv 531 lei.

Daraban (CCIR): Învățământul românesc a fost deteriorat din interior, se pare că ne apropiem de o criză a forței de muncă CITEȘTE ȘI Daraban (CCIR): Învățământul românesc a fost deteriorat din interior, se pare că ne apropiem de o criză a forței de muncă

În motivarea proiectul de lege, acest stimulent de inserție este considerat insuficient atât pentru a convinge părinții să se întoarcă mai devreme la muncă, cât și pentru a asigura creșterea copiilor.

Conform proiectului, efortul bugetar suplimentar ar fi de 45,5 milioane lei anual, sumă din care ar mai fi reduse impozitele pentru veniturile câștigate de părinții care revin la muncă.

Guvernul a transmis însă Parlamentului că nu susține această propunere, arătând că indemnizația pentru creșterea copilului nu se mai raportează la indicatorul social de referință, ci este în prezent stabilită la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului.

Încă o bancă relaxează condițiile de creditare după ce a strâns șurubul. Avansul și marjele la ipotecare scad și la CEC CITEȘTE ȘI Încă o bancă relaxează condițiile de creditare după ce a strâns șurubul. Avansul și marjele la ipotecare scad și la CEC

Executivul amintește totodată că, potrivit noilor prevederi legale, părinții care revin la serviciu cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, primesc stimulentul de inserție până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani.

Guvernul se opune propunerii legislative și pe motivul că autorii acesteia nu au prevăzut sursele de majorare a cheltuielilor bugetare și nu au indicat dacă aceste cheltuieli ar fi compatibile cu obiectivele și plafoanele de cheltuieli din Stategia fiscal-bugetară în vigoare.

Avizul Guvernului este însă doar consultativ pentru Parlament, care, la fel ca în cazul altor drepturi sociale, poate decide altfel decât susține Executivul.

viewscnt
Afla mai multe despre
parinti
copii
crestere
indemnizatie
insertie
50%
serviciu
munca
parlament