Fondurile de pensii, câștiguri mai mici în 2015 pe fondul scăderii BVB și dobânzilor la minime istorice

Fondurile de pensii, câștiguri mai mici în 2015 pe fondul scăderii BVB și dobânzilor la minime istorice
scris 13 ian 2016

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) și-au înjumătățit anul trecut câștigurile fata de 2014, în contextul celei mai slabe performanțe a acțiunilor listate la Bursa de Valori București (BVB) din ultimii patru ani, a dobânzilor la minime istorice și a inflatiei negative, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Chiar și în aceste condiții, însă, fondurile din Pilonul II au realizat în 2015 pentru cei peste 6,5 milioane de clienți (contributori) câștiguri investiționale nete de circa 635 milioane de lei (143 milioane de euro), corespunzătoare unui randament mediu net de 3,7%, calculat la nivelul întregii piețe.

Urmărește-ne și pe Google News

În 2014, câștigul a fost de aproximativ 1,3 miliarde de lei (292 milioane de euro), randamentul mediu fiind de 8,7%.

Reducerea câștigurilor Pilonului II a fost efectul dobânzilor reduse, în contextul în care titlurile de stat (care compun două treimi din portofoliile fondurilor) au avut anul trecut randamente la un minim istoric, de 2%.

Taxele de autostradă vor fi introduse după 2017, data nu este stabilită CITEȘTE ȘI Taxele de autostradă vor fi introduse după 2017, data nu este stabilită

În același timp, acțiunile listate la BVB, a căror cotă reprezintă circa 20% din portofoliile fondurile de Pilon II, au stagnat în cursul anului 2015, cea mai slabă performanță din ultimii patru ani.

Actiunile cele mai lichide ale Bursei (indicele BET) au scăzut anul trecut în medie cu 1,1%, în timp ce indicele BET-TR (care ia în calcul și câștigurile generate de dividende) a crescut cu doar 3,1%.

În prezent, fondurile de pensii sunt cel mai mare investitor instituțional local de pe BVB, deținerile acestora depășind la finele anului 2015 un miliard de euro, potrivit calculelor Profit.ro.

La finele anului trecut, Executivul a decis să nu majoreze rata contribuției virate către Pilonul II de la 5% la 6%, așa cum prevedea Legea 411/2004, ci să ofere doar o crestere de 0,1 puncte procentuale, la 5,1%, urmând ca majorarea la 6% să aibă loc în 2017.

Potrivit calculelor asociației de profil (APAPR), Pilonul II va suferi în cursul acestui pierderi de contribuții în valoare de aproximativ 200 milioane de euro.

Istoricul Pilonului II, afectat în diverse momente de anumite decizii politice, arată totuși rezultate pozitive.

Astfel, un studiu realizat în 2015 de Better Finance (organizația consumatorilor de servicii financiare la nivel european) plasa Pilonul II românesc pe primul loc în cadrul unui panel de 15 state europene, la capitolul randamentului mediu real (peste inflație și deducând și nivelul comisioanelor percepute) în perioada 2008 - 2014, în fața unor state ca Germania, Franța, Olanda sau Marea Britanie.

La finele anului trecut, activul net cumulat al celor 7 fonduri de Pilonu II a atins 24,67 miliarde de lei, în creștere cu 29% față de decembrie 2014.

Primele contribuții virate la Pilonul II au avut loc în mai 2008.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensii
fonduri
randamente